De același autor
Sunt primele alegeri în care cetățenii care au susținut permanent din 1990 încoace reforma României și meritocrația, care au militat pentru o justiție eficientă și independentă, pentru o educație ieșită din chinurile cârpelilor făcute de politruci habarniști, nu au cu cine vota. E un adevăr trist pe care îl aud tot mai des în jurul meu. Oameni care au avut speranțe în schimbarea țării, care și-au sacrificat timpul, energia și, uneori, profesiile, pentru a mișca lucrurile în direcția cea bună, care mai mereu au votat „răul cel mai mic” pentru a împiedica răul cel mare să acapareze tot statul, de data aceasta dau resemnați din umeri.
Oferta politică este halucinant de slabă, atât la nivelul partidelor, cât și al garniturii de candidați cu potențial de a intra în turul al doilea de scrutin, încât, am mai spus-o, nu poate fi decelat cu certitudine răul mai mic. O fundătură la care însă am contribuit cu toții, așa că văicărelile nu ajută prea mult. În principal, este vorba de contraselecția din interiorul partidelor, care promovează exclusiv pe criterii clientelare și de afaceri oameni slab pregătiți profesional, cu educație precară, dar mai ales lipsiți de conștiință și caracter, de o viziune despre viitorul țării și, culmea, de patriotismul de care fac atâta caz. Personaje modeste intelectual, dar cu pretenții mari. Nu doar partidele sunt însă culpabile, ci și societatea, ale cărei standarde sunt tot mai laxe, criteriile pur și simplu nu mai funcționează. Lehamitea, blazarea, conspiraționismul și sentimentul că nu mai e nimic de făcut, combinate cu individualismul feroce, au făcut ca în ultimii ani puterea să rămână nesancționată. Și atunci a făcut abuz de ea, convinsă fiind că își poate permite orice.
Un bun exemplu este combinația dintre PSD și PNL, care a fost una dintre cele mai mari sfidări la adresa electoratului de dreapta. Cu atât mai mare, cu cât PNL nu era la prima mizerie de tipul acesta, mă refer la alianța USL. Liberalii nu au fost penalizați electoral după ce au adus PSD, fosta „ciumă roșie”, la guvernare - au obținut la alegerile județene 29%. Argumentul că au răspuns comenzii lui Klaus Iohannis nu mi se pare valid decât dacă este vorba de un partid de slugi.
Rezultatul acestui scor de la locale este Nicolae Ciucă, generalul platitudinilor, fără nicio idee proprie, care este capabil doar să recite ceea ce îi scriu alții (și asta, cu dificultate, din cauza bagajului redus de cuvinte în limba română), un personaj cu stofă de ordonanță. Dacă electoratul ar fi fost mai drastic și ar fi ripostat față de alianța cu PSD, o trădare în toată puterea cuvântului, atunci liberalii ar fi fost obligați să-și caute un candidat capabil să relanseze partidul și să facă o figură onorabilă în alegeri.
Dar să nu uităm un lucru esențial: PSD și PNL erau hotărâte să împartă România „la masa verde”. Listele comune la europarlamentare ar fi trebuit continuate și la parlamentare, iar posturile la vârful statului urmau să fie și ele împărțite: Ciolacu – președinte, Ciucă – premier. O formulă bună pentru tot activul de partid și clientela aferentă. Ceva n-a mers, liberalilor li s-a suit la cap după alegerile din vară și nu au mai vrut să cedeze președinția PSD-ului, deși probabil că ar fi reușit să ajungă în final la o înțelegere - Ciolacu nu era prea dornic să intre în cursă. Trei ani, PSD și PNL au pregătit terenul pentru un blat, motiv pentru care candidații erau mai puțin importanți. Practic, cele două nulități care candidează acum din partea principalelor partide sunt rezultatul coaliției PSD-PNL și al strategiei pe zece ani.
Așa-numitul „plan Simion” este și el urmarea firească a acestei paradigme. Nu are rost să mai explicăm de ce intrarea liderului extremist al AUR în turul al doilea ar putea fi lozul câștigător pentru Marcel Ciolacu. Dar la fel ar fi fost și pentru Nicolae Ciucă. Acesta e motivul pentru care liderii PSD și PNL nu l-au atacat pe George Simion (și nici pe Diana Șoșoacă), atâta vreme cât aveau planuri în comun. Fiecare a încercat să ciugulească din electoratul suveranist, căruia i-a făcut bezele. Ambii încearcă acum, în ceasul al 12-lea, să profite de pe urma lui Simion. PSD vrea cu orice preț să-l bage în turul al doilea, așa că a scos-o cu mâna acoliților din CCR din
cursă pe Șoșoacă. Sondajele arată că nu a fost o socoteală greșită: parte din voturile ei s-au redistribuit la Simion (patru din cele cinci sondaje din octombrie arată o finală Ciolacu- Simion). PNL acuză acum PSD, probabil pe bună dreptate, că vrea să bage în tolba lui Simion între 5 și 10 voturi pe secție de votare. Ar fi ideea lui Hrebenciuc. Doar că acesta nu a inventat roata - și PDL-ul a făcut la fel cu EBA, atunci când Băsescu a vrut să-și vadă fata eurodeputat. De fapt, Ciucă încearcă prin acest atac să reatragă de partea lui electoratul așa-zis de dreapta care nu neapărat a părăsit PNL, cât nu vrea să pună ștampila pe el. Înțeleg de ce, dar nu cred că asta îl va ajuta prea mult să intre în turul al doilea.
Ciolacu se joacă cu focul, pasiunile anului 2000 au apus, electoratul este diferit și am mari îndoieli într-o mobilizare a dreptei în spatele său. Diverse surse bine informate spun că acela care profită de stratagemele lui Ciolacu va fi, de fapt, Mircea Geoană, plasat pe locul al treilea, și nu Nicolae Ciucă. Iar asta, exact pentru că astfel de manevre scârbesc și mai mult un electorat care nu mai vede răul cel mic. Atunci Ciolacu va fi înfrânt pe propria-i mână. Mai mult, ambii artizani ai Coaliției și ai diverselor aranjamente ar putea fluiera a pagubă.
