Politica la două capete prostănace

Cu diplome de excelenţă în politica la două capete, PSD şi PNL nu ezită să-şi treacă în CV-urile electorale atât studiile simultane la fără frecvenţă ale opoziţiei, cât şi pe cele de management al bugetului de stat în favoarea clienţilor fideli puterii. Cei doi iepuri, procentele din sondaje şi banii la teşchereaua familiei extinse, aleargă însă buimăciţi în cătarea puştii şi au toate şansele să rateze urna de vot. O fi prost poporul din proorocirile lui Brucan, dar la şmecherii se pricepe.

Nu e nevoie de prea mare subtilitate să te prinzi că PSD îşi hrăneşte, la putere fiind, legiunile de baroni care măsoară profitul guvernării în numărul de funcţii, contracte şi zerouri din conturile proprii, în timp ce, în faţa opiniei publice, se prezintă nu doar ca martor al acuzării în procesul înscenat lui Băsescu, ci şi ca un critic al actelor Cabinetului din care face parte. Nu e nevoie să fii ultimul prostănac de pe listă ca să-ţi dai seama că Mircea Geoană face o demagogică echilibristică între poziţia de semnatar al protocolului Coaliţiei, pe care îl încalcă de trei ori pe zi, de şef al partidului care deţine jumătate din numărul miniştrilor şi cea de candidat la prezidenţiale.

Duplicitatea nu este ceva nou pentru PSD, dar cei doi ani petrecuţi alături de PNL, în jilţurile puterii, par acum doar un antrenament pentru marele show în plină desfăşurare. Imprevizibilul este însă, şi el, în scenă.

Una este să profiţi de prostia, slăbiciunea şi incompetenţa unui partid dependent de nevoia de a rămâne la putere mimând opoziţia şi alta să fii efectiv parte a puterii într-o perioadă extrem de complicată pentru ţară, purtându-te ca şi cum ai sta plângăcios în băncile opoziţiei. PSD încearcă să se degreveze de responsabilităţile măsurilor nepopulare pe care le implică criza, pasându-le PD-L şi acoperindu-şi lipsa de soluţii şi proiecte, altele decât „jos Băsescu“, prin declanşarea unei campanii prezidenţiale de şase luni în care să-şi uzeze adversarul. Riscul este ca tocmai supramediatizarea acestei strategii să ajute populaţia să detecteze mai repede şmecheria. Cu atât mai mult cu cât tăcutul şi docilul, până acum, PD-L a ieşit să dea replica acestor Rică Venturiano recidivişti într-ale indecenţei politice. Invitaţia de a părăsi locaţia puterii pe uşa centrală, şi nu pe fereastra de la budoar va obliga PSD să schimbe partitura, dacă nu vrea scandal cu protocolul şi demisia pe masă.

Geoană va trebui să-şi mai relaxeze muşchii o perioadă şi să-i explice lui Vanghelie că diploma de premier nu se obţine la fel de uşor ca cea de bacalaureat sau că, în tot cazul, şpaga e ceva mai mare. Va fi obligat să-i roage frumos pe cei 30 de consilieri obamişti şi pe ceilalţi 20 autohtoni să inventeze strategii noi, altele decât plânsul de mila profesorilor nedreptăţiţi de crudul Cabinet Boc, decât Macovei trădătoarea şi Băsescu responsabil pentru neadoptarea Codurilor şi Raportul negativ pe justiţie. Va fi obligat s-o facă chiar de baronii partidului şi clienţii puşi deja în funcţii sau aflaţi în aşteptare, cărora nici prin cap nu le trece să spargă coaliţia şi să li se ia festinul de la gură. Vântu, de exemplu, s-ar putea să nu fie prea încântat dacă Jianu nu mai ajunge la CEC sau dacă alţi oameni de-ai lui, de nădejde şi bine verificaţi, vor fi retraşi tocmai când începuseră să se acomodeze.

Scandalul în coaliţie, împănat cu exemple concrete, nu îl va face pe Geoană să ajungă din urmă procentele partidului. Ba mai rău. Oricât ar mima taberele din PSD că sunt strâns unite în jurul liderului căruia trebuie să i se dezlipească în timp record eticheta de „prostănac“ pentru a avea şanse reale, şi nu ipotetice la prezidenţiale, solidaritatea se va pleoşti în faţa riscului de a rupe parteneriatul în care deja s-au investit atâtea interese. Mai ales că, toţi ştiu asta, Băsescu nu s-a aruncat încă în luptă, declaraţiile din ultima perioadă fiind mai mult o tatonare strategică a terenului viitoarelor operaţiuni.

Democrat-liberalilor le revine misiunea dificilă de a anihila jocul politicianist la două capete atât al PSD, cât şi al PNL. Problema e că PD-L, la rândul lui, ar trebui să fie credibil în această tentativă şi pentru asta nu este suficient să iasă din inerţie doar sporadic, când demagogia tovarăşilor de coaliţie depăşeşte limita admisă de nocivitate, sau să rămână într-un registru declarativ. E adevărat că în blocajul mediatic practicat de televiziunile mogulilor e destul de complicat să fii chiar şi în defensivă, dară-mi-te să contraataci. Au fost luări de poziţie ale unor parlamentari şi politicieni PD-L care au arătat că Raportul negativ pe justiţie se va datora exclusiv unora ca Norica Nicolai, Sergiu Andon, Florin Iordache sau Eugen Nicolicea, evident, susţinuţi puternic de şefii lor de partid, argumentaţie din care nu a răzbătut nimic în media. Situaţia PD-L nu e simplă, cu o criză care impune măsuri dure şi un boicot mogulist tot mai agresiv, motive în plus însă de a produce „evenimente“, cum se spune în termeni jurnalistici, peste care nu se poate trece. Adică de a produce şi susţine exact ceea ce lipseşte celorlalţi şi, în general, întregii societăţi: proiecte radicale şi reformiste.

Un bun început, tocmai pentru a fi, nu-i aşa, consecvenţi cu promisiunea că nu vor lăsa criza să îngroape reformele, ar fi ca Boc s-o cheme la raport pe madam Andronescu şi s-o întrebe la ce lucrează şi dacă are de gând să producă şi altceva decât abrambureli şi ameninţări cu proiecte alternative la „legile Miclea“. Nedepunerea la parlament, în actuala sesiune legislastivă, a celor două proiecte de lege echivalează cu amânarea pentru cel puţin un an a oricărei reforme în educaţie.

Ar fi un excelent prilej pentru a forţa PSD să-şi demonstreze practic apetenţa pentru restructurarea radicală a sistemului şi decizia de a tăia în carnea vie a propriilor interese de partid de dragul acesteia. Sau, din contră, să se arate electoratului în întreaga splendoare a duplicităţii şi să blocheze reforma în educaţie, după modelul deja patentat în cazul justiţiei.

A r fi un minunat moment de clarificare cel în care PSD şi PNL s-ar pronunţa pro sau contra clanurilor universitare, plagiatului, fabricilor de diplome sau evaluării profesorilor şi introducerii criteriilor de performanţă. Întrebarea care se ridică este de ce PD-L nu dă un semnal viguros că se implică în susţinerea „legilor Miclea“. Nu este exclus ca răspunsul să se afle în aceeaşi zonă a intereselor private şi de clan ca şi la celelalte două partide.

Rămâne de aflat. La fel va fi şi cu descentralizarea sau cu Legea salarizării unice.

În funcţie de rezultat, se va putea vedea dacă politica se face la doar două capete prostănace, Geoană şi Antonescu, cel care se laudă că pe el îl face „prostănac“ Brătianu, şi nu Iliescu (tare mi-e că Bratianu ar fi zis ceva mai dur), sau e vorba de mai multe. Dintre care unele chiar la PD-L.