De același autor
Problema de căpătâi a celui mai cinstit guvern este hoția. Ea îi va veni de hac mai devreme decât se așteaptă mai marii USL.
„Cu 20.000 de euro se rezolvă un contract de 3.370.000 euro“, se lăuda Adrian Mîndroiu, fost director general la Autoritatea de Management, arestat și trimis în judecată pentru corupție. Cu 1,5 milioane se rezolvă un contract baban de 260 milioane euro la Hidroelectrica. Dacă n-ar fi fost surpriza cu denunțătorul Remus Vulpescu - individul care a organizat pentru FMI „sceneta“ cu privatizarea Oltchim și a ratat, zice-se cu schepsis, programul „minimis“, fiind dat în gât de diverse companii rămase cu buza umflată că nu au fost și ele introduse preferențial în sistemul online -, șpăgoaia ar fi fost împărțită tovărășește, iar prejudiciul Hidroelectrica s-ar fi ridicat la 37 de milioane de euro. Un mizilic, s-ar zice, în comparație cu găurile date ani buni de băieții deștepți. Fostul consilier al Secretariatului General, Marcel Păvăleanu, un artist al evaziunii, împins acolo de baronul de Prahova Mircea Cosma, a dat un tun de vreo 35 de milioane de euro. Sistemul era simplu: 60 de societăți comerciale aveau un „comportament tip fantomă“, adică simulau operațiuni pentru a-și reduce baza de impozitare. Tot cu fantome s-a dat și lovitura de 50 de milioane de euro la evaziunea cu produse din carne, din care se ospătau, printre alții, ditamai senatorul PSD (Nicolae Bădălau), ținut de șase chiar de un procuror șef din Parchetul General, Angela Nicolae.
Cele trei cazuri sunt doar din ultimele zile. Să facem o socoteală: lăsând șpăgile la o parte, prejudiciul adus statului este de 122 de milioane de euro, adică 543 milioane lei, iar la rectificarea bugetară Ministerului Muncii i-au fost tăiate 520 de milioane. Aproape tanda pe manda. De fapt, analizând rectificarea bugetară, constatăm că aceste tunuri sunt mai mari decât sumele luate de la fiecare minister în parte. Agenția Națională de Integritate (ANI) a pierdut la rectificare 1,1 milioane de lei, o parte infimă din ultimele trei țepe date bugetului de stat. Un alt exemplu: prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA al lui Voiculescu este bugetul pe 30 de ani al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS). La șpăgi situația devine de-a dreptul reconfortantă. Luând doar topul primilor 12 șpăgari ai nației (vezi numele lor în articolul din numărul acesta al revistei 22), ajungem la 12,3 milioane de euro, echivalentul a 54,49 milioane de lei. Adică, exact cât a pierdut Ministerul Sănătății la rectificare: 54,5 milioane de lei. E noaptea minții!
Am dat aceste cifre și exemple, care sunt doar o infimă parte a putregaiului, tocmai ca să ieșim din zona generalului sau a tristei moșteniri, locurile predilecte în care caută Guvernul Ponta să se ascundă. Problema de căpătâi a celui mai cinstit guvern este hoția. Ea îi va veni de hac mai devreme decât se așteaptă mai marii USL. Vorba lui tata socru, Ilie Sârbu: „Mita de la Hidroelectrica e o tragedie pentru imaginea PSD“. Cred și eu! Pentru că e vorba exact de ceea ce acuza USL la fosta guvernare, corupție generalizată, și a promis să nu repete niciodată. În fapt, acesta a fost angajamentul principal prin care a sucit mințile oamenilor și care făcea posibile toate celelalte promisiuni: măriri de pensii și salarii, locuri de muncă etc.
Și nu e doar corupția baronilor locali, care sub bagheta maestrului Dragnea s-au organizat în adevărate rețele care căpușează județele mai abitir ca oricând, ci și de corupția administrației centrale. Ambele sunt mână în mână și se potențează reciproc. Înalți funcționari din ministere, consilieri ai miniștrilor, dacă nu chiar miniștrii înșiși, practic cam tot ce mișcă la nivel de decizie pune umărul la țepuirea banului public, la alimentarea pușculiței de partid pentru viitoarele campanii sau pentru fidelizarea celor care au contribuit deja la ea. Unde vă imaginați că se ducea parte din șpaga de la Hidroelectrica? Doar în buzunarele unora din Consiliul de Supraveghere sau din minister? Să fim serioși! Dar firmele ajutate la evaziune rămâneau ele netaxate în campanie? Haida-de! Electoratul a început deja să înțeleagă ceea ce a fost manipulat să nu priceapă: USL va fura pe rupte, așa cum s-a întâmplat în guvernarea Năstase. E doar chestie de timp până când fenomenul va fi conștientizat pe deplin. Risc o predicție, furia penalizatoare va fi enormă.
Întrebarea e cum vor reuși să gestioneze Ponta, Antonescu și toți liderii USL afacerea, pentru că, în mod evident, scandalurile repetate de corupție îi vor lovi serios pe toți în procentele electorale. E clar că acțiunile procurorilor DNA, cuplate cu cele ale ANI, le pică greu. Ce va urma? Probabil o răzmeriță în partide, un contraatac al baronilor, parlamentarilor, activului de rang inferior, al clientelei politice. Procurorii DNA par scăpați de sub control, iar SRI lucrează la turație maximă, alimentând din plin dosarele, situație de netolerat pentru cei care se instalaseră confortabil la furat. Greu de crezut că Ponta și Antonescu vor reuși să le mai dea peste mână, așa cum a făcut Băsescu la un moment dat cu PDL, motiv pentru care s-au și deteriorat relațiile. Mai degrabă vor da peste mâinile singurelor instituții care le mai fac opoziție. E ori, ori. Dacă nu vor reuși să încalece procurorii și serviciile, vor pierde alegerile, pentru că din furat nu se pot opri. //