De același autor
Decizia de a conditiona semnarea contractului de privatizare a CFR Marfa cu GFR Grup de aprobarea CSAT arata ca lui Ponta nu i-a mai ramas decit solutia smecheriei pentru a scapa de responsabilitatea a ceea ce se profileaza deja a fi cel de-al doilea esec rasunator, dupa Oltchim, in privatizarea unei mari companii. Este cu spatele la zid, gogoasa investitorului strategic - fosta capusa a CFR investigata de procurori pentru o alta privatizare cu cintec, alergind dupa bani in piata - se desumfla pe masura ce informatiile se aduna. Lucrurile se incilcisera oricum in asa un hal, bilbele guvernamentale se tineau lant, incit miroseau puturos si fara interventia presedintelui care a refuzat sa-l numeasca ministru pe Silaghi pentru a-l deroba pe Ponta si a atentionat asupra posibilitatii ca CFR sa ajunga sa fie taiat pentru fier vechi.
Incepind de miercuri, dupa HG prin care s-a aprobat / conditionat vinzarea, Ponta joaca afacerea CFR exclusiv in registru mediatic (ce surpriza!) pentru a limita daunele de imagine. A transformat totul intr-o telenovela de tipul Oltchim, din scenariu lipsind pina acum doar sacii cu bani revarsati in prime-time. Disperat, Ponta incearca sa paseze cartoful fierbinte la Cotroceni, stiind insa prea bine ca asta inseamna blocaj, din simplul motiv ca CSAT nu are atributii legale in a aviza privatizari dupa aprobarea lor in guvern, ci doar inainte si doar din punctul de vedere al «securitatii nationale» ( ceea ce CSAT a si facut deja in baza legii 415/2002, art. 4, alin d, recomandind vinzarea catre un «investitor strategic»). Ca sa nu mai discutam ca nu exista niciun precedent in care CSAT sa fi avizat post-privatizare, ca nu-i treaba lui si nu se poate erija in guvern! Ponta joaca grosier, facindu-se ca uita momentele in care se lamenta congestionat ca Basescu vrea sa fie prim-ministru si nu-si vede locul in configuratia puterilor in stat, impingindu-l acum exact spre aceasta postura, de parca presedintele ar fi personajul care sa sara coarda dupa cum i-o invirte el.
Strategia este simplista si transparenta si n-are nicio legatura cu interesul national, cu evitarea unei privatizari ticaloase sau cu vreo ratiune economica. E pur si simplu o smecherie de doi bani, prin care incearca sa transfere din responsabilitate asupra lui Basescu, smecherie facuta din calcul electoral si din furie ca partenerul de coabitare l-a pindit la colt si i-a indesat pe git, lui si nu liberalilor asa cum s-ar fi intimplat daca il numea pe Silaghi, o privatizare dubioasa. Declaratia de dupa sedinta de guvern este lamuritoare in acest sens. "Dacă CSAT se opune, contractul nu va fi semnat deloc (...) Dacă spuneţi că nu e în atribuţia preşedintelui (avizarea contractului de privatizare aprobat de Guvern - n.r.), atunci ar trebui să tacă din gură. Dacă tot vorbeşte, să-i dăm atribuţii". Socanta este nu doar micimea mizei, ci si lejeritatea cu care Ponta accepta ca in caz contrar privatizarea «pica», iar CFR Marfa se «intoarce la stat» tot sub forma unei gauri negre, ba mai rau dupa ce statul a «coafat-o» special pentru Gruia, preluindu-i din datorii, cocosind si CFR SA cu altele si mai vinzind pe sest citeva sute de vagoane.
Nu lasitatea premierului conteaza in acest angrenaj, in fond la ce te poti astepta de la un plagiator care nu a avut nici macar atita barbatie incit sa renunte la titlul de doctor, si nici macar faptul ca ni se mai demonstreaza odata obsesia, devenita maladiva, pentru imagine, ci incompetenta si hotia momumentale ale acestui cabinet. Privatizarea CFR Marfa a stat inca de la inceput sub mari semne de intrebare: scoaterea din cursa a celorlalti competitori, relaxarea din mers a conditiilor de privatizare (nivelul cifrei de afaceri solicitat investitorilor a fost redus de 5 ori, de la 100 milioane de euro la 20 milioane), modificarea termenilor de depunere a banilor, bilbiielile legate de avizul Consiliului Concurentei, neverificarea realei bonitati a investitorului, pozitia de monopol in care ar ajunge GFR, interzisa de legea romana. Acestea sunt certitudini, dar mai exista numeroase alte suspiciuni. Lui Ponta i-ar fi fost mai simplu, fie si pentru a nu sta cu protestatarii la usa guvernului, sa renunte onest la privatizare decit sa complice lucrurile si sa blocheze pentru o perioada nedeterminata orice proces de redresare a companiei.
Una peste alta, Ponta incearca sa scoata castanele din foc cu mina lui Basescu, razboiul mutindu-se pe tarim mediatic, dar dincolo de asta, compromiterea privatizarii CFR Marfa se va contabiliza tot la guvern, mai devreme sau mai tirziu. Asa cum se vor contabiliza si incompetenta dovedite in cazul Rompetrol, unde Guvernul a renuntat la datoriile istorice de 517 milioane euro ale kazahiilor la Petromidia (Ordonanta s-a transforma in lege prin votul majoritatii USL si a fost intoarsa de presedinte), sau in cel al modificarii legii achizitiilor, care desfiinteaza practic licitatiile pentru o serie de companii de stat. Toate acestea vor incepe sa-si arate «roadele» odata cu facturile la energie din iarna. E greu de inteles ce o fi, daca o fi ceva, in capul guvernantilor. Proasta guvernare nu va putea fi ambalata mediatic la infinit, mai ales ca, dintr-un calcul cinic, Basescu a scos securea razboiului si a asezat-o peste pactul de coabitare.
Campania electorala pentru europarlamentare se apropie, Partidul Miscarea Populara a fost lansat la apa (desi politiciana de talie mondiala, Elena Udrea, a tinut mortis sa-si insemne locul chiar cu riscul de a speria vinatul) si e clar ca nu poti sa joci in dublu rol de coabitac si de lider unificator al dreptei. Basescu si-a facut bine socotelile, perioada de abureala s-a terminat, iar problemele lui Ponta de abia de acum incolo incep. Ceva imi spune ca barbatul de stat in care parea ca s-a metamorfozat va reintra rapid in pielea sub care a defilat atitia ani: cea a Micului Titulescu cu bufeuri de Che Guevara.
