De același autor
Alegerile au două vești bune: partidele extremiste AUR, SOS și POT nu au reușit să obțină majoritatea în Parlament, dar sunt o forță redutabilă care își poate propulsa candidatul spre palatul Cotroceni. A doua este că s-a pus capăt penibilei acțiuni de renumărare a voturilor și a fost validat primul tur de scrutin cu Elena Lasconi și Călin Georgescu în finala prezidențială.
În rest, România a fost prăbușită în haos din cauza incompetenței și relei-credințe a instituțiilor statului și, probabil, a presiunilor politice făcute asupra lor.
Timp de o săptămână, nu s-a știut cine va intra în turul doi de scrutin, incertitudinea a întins nervii la maximum și a alimentat speculațiile că alegerile vor fi jucate la masa verde în folosul lui Marcel Ciolacu. A consolidat sentimentul antisistem, o componentă importantă a votului suveranist.
Perioada care s-a încheiat deschide însă o alta la fel de importantă și tensionată: cea a sprijinului pentru Elena Lasconi într-una dintre cele mai radicale confruntări din istoria ultimilor 35 de ani, a cărei esență este menținerea parcursului european al României. Este o alegere existențială de care publicul trebuie să devină conștient. Cred că în momentul de față principala discuție ar trebui să se axeze pe metodele de a-l înfrânge pe Călin Georgescu, pentru că perspectiva ca un astfel de personaj să ajungă președinte este un coșmar. Sunt convinsă că poate face foarte mult rău în pofida faptului că suveraniștii nu au majoritatea în Parlament, în special în ce privește relațiile externe.
Luni seara, Marcel Ciolacu a dat proba oportunismului și demagogiei fără limite, refuzând să anunțe că PSD o susține pe Elena Lasconi. Ciolacu vrea să fie un „liant”, vrea să-i lase pe români să voteze „cum cred ei că e mai bine”. „Românii ne-au arătat că ei decid pentru ei. Ei au decis și eu îi respect pentru alegerea lor”, a declarat Ciolacu. Este ca în Parlament, când un partid vrea să fugă de răspundere își lasă oamenii să voteze după „cum le dictează conștiința”. Dacă Marcel Ciolacu, reajuns lider PSD, după ce a revenit asupra demisiei, nu înțelege importanța capitală a momentului, ce putem să așteptăm de la electoratul partidului.
Ciolacu este mult mai preocupat să obțină funcția de premier, iar pentru asta se va așeza la masa negocierilor cu PNL, aliatul său din ultimii trei ani, și vrea o majoritate cu liberalii, UDMR și minoritățile naționale. De aceea l-a chemat la discuții pe Ilie Bolojan. Nu este exclus ca cele două partide să bată palma în numele „interesului național, al stabilității și luptei cu extremismul”. Vechea retorică. Probabil că liberalii vor achiesa în pofida declarațiilor spăsite din ultimele zile în care și-au pus cenușă în cap și au recunoscut că alianța cu PSD a fost o greșeală. Rămâne de văzut, dar chiar dacă se va ajunge la o astfel de înțelegere în care USR va fi lăsat probabil pe dinafară, ea va fi una fragilă și riscantă.
Marcel Ciolacu joacă însă la două capete, ca dovadă nu mai spune clar că nu va face alianță cu AUR sau alt partid suveranist. E un semnal periculos care, coroborat cu refuzul susținerii lui Lasconi, arată că PSD este gata să colaboreze și cu AUR, și cu Georgescu, dacă acesta ajunge președinte. Mă întreb dacă nu cumva i-ar conveni. Dar ce să ne mirăm? Consilierul lui, Victor Ponta, declara că ar prefera „patrioți” în fruntea ministerelor. La vârful PSD există destui suveraniști care gândesc exact ca Georgescu și care cu greu își ascund admirația față de el. Electoratul PSD este unul conservator, naționalist și tradiționalist, care într-o proporție bună nu o poate suferi pe Lasconi. La campania negativă și mincinoasă pe care i-a făcut-o PSD, nici nu-i de mirare.
După declarația de luni a lui Ciolacu este clar că Lasconi nu poate miza pe prea multe voturi din zona social-democrată.
Chiar dacă PNL și-a anunțat clar susținerea față de Lasconi, nu trebuie să uităm că o parte a electoratului liberal este tot conservator. Vreau să spun că Lasconi nu poate miza nici pe întregul electorat liberal, oricum redus ca dimensiuni.
Să fim realiști, în condițiile acestea, șansele lui Lasconi nu sunt foarte mari în confruntarea cu Călin Georgescu, al cărui electorat este determinat. Dar în afară de electoratul celor două partide, în ecuație intră și electoratul nehotărât de centru–dreapta, cel care s-a mobilizat de-a lungul timpului în turul doi de scrutin atunci când la orizont se ivea o lebădă neagră. Acum cerul este întunecat de un ditamai lebădoiul. Este vorba de electoratul anti-PSD, cel care a pus mereu președinți de dreapta. Întrebarea este care mai sunt dimensiunile acestui electorat și dacă nu a suferit și el o metamorfoză dramatică în ultimii ani. Nu există un răspuns la această problemă, pentru că apatia și dezamăgirea instalate în perioada Iohannis au un cuvânt greu de spus.
Timpul presează, practic nu mai este timp pentru o veritabilă campanie de conștientizare. România se află pe buza prăpastiei, iar Elena Lasconi are pe umerii ei o povară greu de dus. Este moștenirea pe care ne-o lasă Iohannis și Coaliția PSD-PNL.
