Puterea lui Nicușor Dan

Nicușor Dan are un singur aliat: o parte a societății civile, cea din care provine, cea care s-a mobilizat și l-a făcut președinte. Dacă ea va dormi, de toate marile așteptări se va alege praful.

Andreea Pora 03.06.2025

De același autor

Va fi mai greu decât ne-am închipui. S-a văzut asta din primele două săptămâni de la alegeri. Președintele Nicușor Dan a primit plocon în brațe „trista moștenire” exact de la cei împotriva cărora s-a revoltat electoratul, nu doar cel suveranist. De la cei cu care este forțat să negocieze astăzi formarea unui guvern, numirea unui premier, măsurile economice și financiare pentru echilibrarea bugetului și reducerea deficitului, reformarea statului și, nu în ultimul rând, marea reconciliere națională, de care politicienii vorbesc cu emfază. Dacă nu ar fi fost Nicușor Dan, care a impus o rigoare a negocierilor, centrată pe găsirea soluțiilor financiare, am fi asistat la obișnuita târguială pe funcții, care scoate din ecuație competența, onestitatea și imaginea publică.

Pesediștii au fost însă obligați de marele capital de încredere de care beneficiază Nicușor Dan și Ilie Bolojan (47%, respectiv 42%) să tragă perdeaua, ceea ce nu înseamnă însă că au cedat. Un sondaj INCSOP arată că Sorin Grindeanu are doar 13% încredere, mult în urma lui George Simion, Kelemen Hunor și Victor Ponta. Culmea e că Nicușor Dan și Ilie Bolojan beneficiază de mai multă încredere chiar în interiorul PSD decât Sorin Grindeanu – Nicușor Dan (63%), Ilie Bolojan (58%), Victor Ponta (52%), Sorin Grindeanu (35%), Kelemen Hunor (34%).

Dacă ar fi fost după capul PSD, care nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase după ce a adus România în pragul recesiunii și a suflat vânt în pânzele suveranismului, s-ar fi ajuns la faimoasa „rocadă”. E pur și simplu stupefiant faptul că partidul chiar nu înțelege că l-a lovit acceleratul la alegeri și vrea să se întoarcă la practicile care au generat valul de ură împotriva sa. Același PSD se opune numirii lui Bolojan ca premier și, chiar dacă în final îl va accepta, va pune condiții care să blocheze măsurile dure care se impun pentru reducerea deficitului și accesarea banilor europeni din PNRR, care să blocheze toate reformele.

PSD tărăgănează – Grindeanu a propus un soi de referendum în interiorul partidului pentru decizia intrării sau nu la guvernare – pentru a-i presa pe președinte, PNL și USR să facă diverse concesii. Asta, în timp ce Ilie Bolojan pune cifrele pe masă: guvernul PSD-PNL a cheltuit cu peste 150 de miliarde de lei mai mult decât a încasat. Bolojan înțelege că grație politicii acestor două partide s-a ajuns ca suveraniștii să reprezinte jumătate din țară, clasa politică să fie respinsă și statul să fie în pragul falimentului, căpușat de clientela politică și teleghidat de serviciile secrete.

Bolojan înțelege că paradigma trebuie schimbată din temelii. Dar câți dintre liderii PNL pricep și mai ales vor asta? Cei mai mulți sunt confortabili cu PSD, sunt mânați de interese meschine, vanități și orbire mercantilă. Puțin probabil că Bolojan va putea schimba ceva, că va putea înlocui actuala gardă cu oameni tineri, așa cum spune. Cred că PNL, asemenea PSD, este nereformabil. Vreau să spun că Nicușor Dan nu va avea un sprijin nici în PNL, pentru a redresa economic și moral țara. Și nici măcar pe USR nu poate miza în totalitate.

Cât despre instituțiile-cheie ale statului, aici iluziile mor complet. Cea mai bună dovadă este decizia CCR, care secretizează și emasculează de conținut declarațiile de avere. Laura Ștefan spune, în interviul pe care mi l-a acordat, că e vorba de o largă coaliție care s-a aflat în spatele deciziei, formată din politicieni, magistrați de rang înalt și diverse personaje care au avut de suferit atunci când presa a pus lupa pe declarațiile lor de avere și interese. Această omerta pe averile demnitarilor și clientelei lor e doar începutul unei restaurații. O restaurație la care vor pune umărul – cu intenție sau fără, din interese venale, de partid și de castă sau doar din oportunism și indiferență – dușmani și prieteni deopotrivă. 

Cel mai important lucru pe care chiar îl poate face Nicușor Dan, primul președinte independent al României postrevoluționare, este să mențină drumul european al țării, să împiedice răspândirea putinismului și ideilor MAGA. Nu-i puțin lucru, mulți oameni l-au votat doar pentru asta. Dar nu e suficient. România poate regresa chiar și așa, mergând în pas de defilare pe drumul european, care oricum se anunță plin de hârtoape în viitor.

În ceea ce privește provocările interne, în lipsa partidelor și a instituțiilor, Nicușor Dan are un singur aliat: o parte a societății civile, cea din care provine, cea care s-a mobilizat și l-a făcut președinte. O societate dezbinată, pretențioasă, cârcotașă, veșnic nemulțumită, poate chiar de ea însăși, frustrată, dar care a știut să strângă rândurile și să acționeze unitar în fața pericolului mortal care pândea țara și propriul ei viitor. Dacă însă această societate se va culca pe o ureche, va cădea în defetismul obișnuit, Nicușor Dan va fi mâncat, și de marile (multe prea marile!) așteptări care se leagă de el se va alege praful. Dacă această societate nu va pune presiune pe clasa politică și instituții să facă ceea ce trebuia să facă de mult, România se poate întoarce cu 20 de ani în urmă. Exact așa cum se întâmplă cu decizia CCR. 

Nu doar extremismul și suveranismul sunt pericolele care pândesc la colț. Nu doar împotriva lor trebuie să-și folosească Nicușor Dan principala armă din dotare: cuvântul care pune degetul pe rană.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22