De același autor
Rămâne la latitudinea premierului dacă închide ochii în faţa unor legi care blochează reforma, trâmbiţând-o.
„Nu am ajuns la niciun compromis şi nici nu vrem compromis. Ecaterina Andronescu nu acceptă textele noastre, ci le asimilează în textele ei“, este declaraţia lui Mircea Miclea la finalul uneia dintre interminabilele discuţii cu ministrul Învăţământului. Blocajul se datorează în principal imposibilităţii de a armoniza două viziuni complet diferite în ce priveşte identificarea şi rezolvarea problemelor de fond în învăţământului universitar, plecând de la soarta fabricilor de diplome, de stat sau private, la cea a clanurilor şi viermuielii de interese politice şi până la management şi finanţare. Se conturează tot mai mult varianta unui compromis.
Aranjamente vs. concurenţă
În primele 100 de universităţi din topul Shanghai (trebuie spus că nicio universitate românească nu figurează nici măcar în primele 500), doar 6 au conducere colegială, adică rectorul este ales de Senat, restul având o conducere de tip managerial, în sensul recrutării acestuia pe baza unui concurs şi a unui proiect, concretizat într-un contract care prevede penalităţi şi reziliere în caz de neîndeplinire. Motivul pentru care Ecaterina Andronescu susţine conducerea colegială nu este un mister: ea permite aranjamente, cârdăşii şi cumetrii politico-financiare, alegerea rectorului transformându-se într-o campanie electorală în buna tradiţie autohtonă, în urma căreia „alesul“ trebuie să recompenseze în diferite modalităţi susţinerea venită din partea diverselor grupuri şi clanuri. Cazurile rectorilor rezultaţi în urma unor astfel de înţelegeri sunt fără număr şi au ţinut nu de puţine ori prima pagină a ziarelor. Însăşi Ecaterina Andronescu, rector la Politehnica din Bucureşti, şi mulţi dintre colegii ei politici vor fi puşi în dificultate de introducerea unui sistem bazat pe competenţă şi concurenţă, scos de sub influenţa intereselor de tot felul. În acest context, aşa cum arată un raport al SAR, nu este de mirare că sindicatele susţin sistemul colegial, care menţine distribuţia actuală a puterii, în timp ce studenţii pledează pentru funcţia managerială, acompaniată de una aleasă colegial.
Structura de putere
Nu doar menţinerea conducerii colegiale este susţinută de ministru, ci şi actuala structură de putere din universităţi, în sensul că Senatul continuă să aibă funcţia dublă de executiv şi de control. Mai precis, Senatul din care fac parte rectorii şi prorectorii este cel care decide strategia managerială şi întocmeşte raportul anual, tot el fiind cel care îl aprobă. Ideea este clară: cei care conduc se şi controlează. Ecaterina Andronescu nu vrea să renunţe la acest sistem generator de lipsă de performanţă şi corupţie şi refuză varianta propusă de Miclea – şi susţinută inclusiv de studenţi şi sindicate –, cea în care Senatul este ales prin vot dintre membrii comunităţii universitare, din el nemaiavând dreptul să facă parte cei din conducere.
Clanurile, bastionul corupţiei
În privinţa clanurilor, nepotismelor, plagiatului sau cumulului de funcţii, nici măcar nu se poate vorbi de diferenţe de viziune între cele două proiecte de lege, pentru că ar însemna să fim prea pretenţioşi, ci de încercarea de a conserva mafia universitară cu tentaculele ei politice. Reglementările lui Miclea decimează practic clanurile universitare. Soţul, soţia sau rudele de gradul III inclusiv nu au voie să dea concurs la aceeaşi catedră sau să ocupe concomitent funcţii de conducere în interiorul universităţii, iar exercitarea unei funcţii de conducere în paralel cu o funcţie de demnitate publică este interzisă. Vizaţi direct de aceste prevederi sunt însăşi a Ecaterina Andronescu, senator, ministru şi rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, Nicolae Robu, senator în Comisia de învăţământ şi rector al Politehnicii din Timişoara, Iosif Ştefan Drăgulescu (Universitatea de Medicină din Timişoara), Florian Popa (Universitatea de Medicină din Bucureşti) şi Ioan Sbirciu (Universitatea de Artă din Cluj) – toţi trei senatori.
Aşa cum arată raportul Coaliţiei pentru Universităţi Curate, în 95% dintre facultăţi există, nestingherite de trecerea timpului sau de scandalurile media, familii universitare. Alături de alte clanuri faimoase se numără şi cele 15 din Politehnica păstorită de doamna Andronescu. Plagiatul nu se numără nici el printre priorităţile doamnei ministru, din moment ce nici nu-l defineşte şi nici nu acceptă ca respectivul să fie dat afară din învăţământ, chiar dacă fapta este descoperită mai târziu.
Ministrul Educaţiei şi ceilalţi „experţi“ care au elaborat Codul ştiu foarte bine că astfel de prevederi, chiar într-o formă mai drastică, funcţionează la toate universităţile de renume. Ba mai mult, ele sunt cerute de sindicate, studenţi şi mulţi profesori universitari oneşti.
Performanţa, ultima grijă
Proiectul Miclea stabileşte clar sancţiuni severe pentru cei care fabrică diplome pe bandă rulantă, de la demiterea rectorului până la desfiinţarea universităţii sau absorbţia ei de către o alta care se înscrie în standardele de calitate. Programele de studii vor fi ierarhizate, iar cele neperformante nu vor mai fi finanţate din bani publici, diplomele nu vor mai fi recunoscute.
În contrapartidă, Codul Andronescu menţine în linii generale actualul sistem de acreditare (inclusiv autoputernicia discutabilului ARACIS), cu deosebirea că vor fi necesare minimum 5 programe de studii autorizate provizoriu în loc de 1. Mai mult, în sprijinul Universităţii „Spiru Haret“ probabil, se inventează sistemul inedit al „învăţămânului la distanţă cu frecvenţă redusă“. //
Decât aşa, mai bine lipsă
Aşa-zisele negocieri dintre Ecaterina Andronescu şi Mircea Miclea pleacă de la o şmecherie, care se pare că are acordul tacit al primului ministru. Discuţiile se poartă nu pe legile Miclea, ci pe Strategia şi Pactul pentru Educaţie, documente ample, cu caracter general şi care cuprind doar la nivel teoretic, de principiu soluţiile avansate în pachetul legislativ. Acesta este motivul pentru care destinsă, cu aerul unei fräulein preocupată să ascundă prin debarale rufele murdare ale educaţiei, doamna Andronescu poate clama că a „integrat“ în propriul proiect o serie dintre soluţiile celor două documente, aşa cum i-a cerut Emil Boc. Evident, este vorba doar despre acele soluţii de suprafaţă, care nu afectează statu-quo-ul şi menţin neatinse racilele de fond ale sistemului. Căci în privinţa propunerilor reformiste, Ecaterina Andronescu este inflexibilă. Tactica este cea a punerii într-o concordanţă minimală a propriului Cod cu Strategia şi Pactul, nu cu soluţiile tehnice ale legilor Miclea.
Şmecheria este clară şi rezultatul va fi pe măsură: proiecte care proclamă schimbarea fără s-o facă, care blochează reforma, trâmbinţând-o.
Din momentul în care Ecaterina Andronescu îi va prezenta miercuri premierului legile, rămâne la latitudinea acestuia să închidă ochii în faţa uriaşului compromis sau să îl refuze. Temerea este că motive politicianiste – existenţa coaliţiei, alegerile prezidenţiale – vor atârna cel mai greu în balanţă şi premierul le va accepta. Din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, ar fi însă un nou eşec care se va adăuga celorlalte: reforma constituţională, a clasei politice, lupta contra corupţiei. Spre deosebire însă de celelalte proiecte, unele moarte în faşă, altele eşuate exclusiv din cauza opoziţiei sistemului şi a clasei politice, ratarea schimbărilor esenţiale în educaţie i-ar fi direct imputabilă. Lăsând la o parte momentul prost ales, ajun de campanie, care trimite cu gândul la motive strict electorale, în legătură cu procentele, şi nu cu reforma, Traian Băsescu nu pare să fi găsit timp de luni de zile metodele de a-l motoriza pe Emil Boc. Acceptarea de către acesta a unui sfert de reformă, care dă satisfacţie găştilor corupte şi încrengăturii de interese politice, nu ar fi decât un semnal al nesiguranţei prezidenţiale în faţa coaliţiei pe care a girat-o. //
