De același autor
După ce garda pretoriană a oligarhului „Vântu reformatorul“ şi-a primit suplimentul de soldă pentru modul exemplar în care a respins armatele „tiranului Băsescu“, dând un ultim spectacol în cinstea eliberării, viaţa cetăţii şi-a reluat cursul obişnuit. Din umbra lui Crin Antonescu a înflorit un guvern, care a stârnit nemulţumiri atât printre colegii din PSD – „canibalizarea opoziţiei“, anunţa dramatic Geoană –, cât şi printre generalii liberali lăsaţi pe dinafară. Relu Fenechiu, pe bună dreptate, nu înţelege cu ce este mai bun decât el Eduard Hellvig, care, de când a dezertat de la PC, nu s-a ocupat nici măcar de transportul servietei lui Antonescu. „Sunt un om competent şi cu expertiză pe infrastructură“, spune Fenechiu, amăgindu-se că guvernul Crin va ţine cât criza. Adică până la anticipate.
Reproşul din interior este că „tânărul dictator“ a făcut guvernul cu prietenii de chiul, iar cel general că nu a prezentat şi programe la pachet cu miniştrii pe care urmează să-i conducă în acţiunea de chibiţare. Una care i se potriveşte mănuşă lui Antonescu, singura sarcină concretă fiind de a declama fraze cât mai lungi şi pline până la refuz de Băsescu. Acesta este şi motivul pentru care va obţine votul partidului, nu fără scandal însă. „Oamenii valoroşi“ pe care guvernul nu-i mai încape ştiu prea bine că rolul cabinetului va fi exclusiv hărmălaia, dar încep să se simtă vexaţi de relele practici într-ale democraţiei interne ale lui Antonescu. În plus, e greu să nu-i dai dreptate lui Iliescu. Într-adevăr, pare o „năzbâtie“ să faci guvern liberal din umbră, exact după ce ai bătut palma cu Ponta pentru guvernul cel mare de criză. Iar acolo trebuie să încapă două săbii într-o teacă.
Aşadar, ce urmăreşte, de fapt, Crin? Răspunsul s-ar putea afla în zvonurile care se rotesc pe deasupra PNL. Pe de o parte, vrea să-şi impună măcar câţiva apropiaţi în viitoarea construcţie cu PSD, iar pe de alta, să se impună pe el însuşi în postura de premier. Adică, să-i forţeze mâna lui Ponta după schema deja exersată ulterior alegerilor din 2008, când liberalii au cerut fie funcţia de prim-ministru, fie nimic. Ca întotdeauna, PNL vrea din poziţia a doua să ajungă vioara întâi. Atunci a fost un eşec, de data aceasta însă marja de şantaj este mult mai mare: voturile liberalilor la moţiune.
Tot după o schemă deja exersată, Ponta cheamă sindicatele în stradă, pentru a-şi manifesta „solidaritatea“ cu moţiunea şi cu PSD. Vom vedea, ziua fatidică nefiind încă stabilită din lipsă de voturi trădătoare. Până atunci însă, sindicaliştii vor dansa pinguinul separat, şi nu împreună. Discordia vine de la Vântu şi ai săi lideri sindicali, în frunte cu Liviu Luca, prin conturile căruia ar fi fost favorizat un anumit infractor-prieten. În acest context, Bogdan Hossu a făcut o descoperire extraordinară: patronul SOV, pe lângă faptul că voia să extindă Consiliul de Administraţie al Realităţii TV la nivelul tuturor sindicatelor, făcând o Frăţie mai mare decât ecranul, mai poftea, ce chestie!, să pună mâna şi pe patrimoniul acestora. Aşa încât Hossu a retras Cartel Alfa din asocierile greviste cu Cartelul SOV. Care, mai nou, strânge semnături să-l suspende pe Băsescu.
Efectul Vântu asupra sindicatelor n-ar fi exclus să mai ofere şi alte surprize. Cum ar fi un protest gen „noi vrem bani, şi nu respect“ al sindicaliştilor şi salariaţilor de la Petromservice şi Petrom, prin care ar putea cere rezilierea contractului de management şi consultanţă cu firma din Nicosia, Comac Ltd, a lui Sorin Ovidiu Vântu. O socoteală simplă arată că, începând din 2003, de când Liviu Luca, preşedintele PAS Petrom, a pornit să „lucreze“ în numele salariaţilor cu offshore-ul lui SOV, în conturile acestuia s-au vărsat sume cu multe, multe zerouri, doar în 2004 fiind vorba de 382 de milioane de euro. Câţi dintre aceşti bani au ajuns la Nicolae Popa doar Vântu, Luca şi intermediarii ştiu. Sindicaliştii ar putea afla în instanţă, după ce au aflat deja că „respectul“ marca Realitatea SOV te lasă cu buzunarul gol.
Interesant este însă efectul Vântu asupra propriei gărzi pretoriene. Discreditată de „fripturişti“, ea vrea acum mai mult decât orice să-şi apere stăpânul de pe poziţii de onorabilitate. Jugul băsescian trebuie scuturat nu în numele lui Vântu, pe care 63% dintre români, grei de cap, insistă să-l vadă la închisoare, ci în numele democraţiei, al independenţei presei şi al justiţiei. „Noi, cele două trusturi (Realitatea şi Antenele, n.r), suntem adevărata opoziţie din România“, glăsuia ritos Bogdan Chirieac, din noua postură de coproprietar al trustului. Opoziţia pretoriană (de ce nu şi un partid cu acest nume?) a început imediat să ceară aplicarea programului de reformă a României în 9 puncte, cel pe care Băsescu a refuzat să-l pună în aplicare, deşi a fost avertizat „o dată, de două ori“. Mai precis, pretorienii au cerut demisia Laurei Codruţa Kövesi şi pedepsirea procurorilor care au îndrăznit arestarea lui Vântu. Ideile nu sunt noi.
Însuşi Geoană şi le însuşise după mai multe şedinţe de relaxare la SOV, spunând că îi va îndepărta pe Kövesi şi Morar şi va schimba legea de numire a procurorilor şefi. N-a fost să fie! Dar marile idei nu pier niciodată, mai ales când miza e chiar puşcăria. Reforma vânturiană a statului mai cuprindea şi vânzarea a 8% din acţiunile Petrom către Comac Ltd, via Liviu Luca, transformarea CEC în bancă finanţatoare pentru proiectul SOCO (fondurile europene pentru proiecte făcute de IMM-uri şi primării, cărora Guşă şi Vântu le acordau consultanţă), „modernizarea“ Deltei Dunării, a mineritului şi energiei. Dar mai ales „întărirea statului“ cu oameni de încredere din Cartelul SOV.
Arestat, eliberat, probabil judecat, Vântu este departe de a pierde partida. Lupta pentru „reforma Vântu“ are acum mai mulţi sorţi de izbândă decât oricând. Aşa cum spunea Raportul Oxford Analytica (salut metamorfoza operată de pretorienii de la Realitatea din „căsuţă poştală la Londra“ în „prestigiosul institut de analiză“), oamenii „energici şi idealişti“ sunt excluşi de la putere şi vor să emigreze, iar clasa de mijloc, deşi vede „jocul politic ca pe un spectacol media vulgar“, este prea „apatică pentru a înlocui partidele discreditate cu altele noi“. Vina pentru această situaţie aparţine Cabinetului Boc, PDL şi preşedintelui Băsescu. Dezamăgirea, apatia, dezgustul generate de această guvernare au avut drept primă consecinţă „favorizarea“ mogulilor. Cu toate acestea, în drumul spre victoria finală mai este o piedică. „Energicii şi idealiştii“ sunt încă convinşi de utilitatea luptei anticorupţie, iar, câtă vreme aceasta funcţionează, fie şi numai la nivel de procurori, speranţele nu sunt chiar pierdute. Afacerea Vântu a fost, în mod paradoxal, o demonstraţie în acest sens. //
