De același autor
Președintele și Supermanul său, sprijiniți de „echipa învingătoare” în lupta cu bunul simț și banul public, nu au ezitări în a se arunca în brațele mai vechilor tovarăși de rele, PSD. Împreună cu ei, aruncă și România, și votanții care i-au luat în serios atunci când spuneau că vor să scape țărișoara de „hidra pesedistă” și să facă reforme. Cai verzi pe pereți! După numai opt luni, au făcut coaliția praf și puțin le pasă că asta înseamnă guvern minoritar susținut din subterane de PSD. De ce le-ar păsa? De ce ar învăța din greșeli? Au mai trecut prin acest experiment și nu le-a fost rău. În vremurile de tristă amintire pentru propriul lor electorat - guvernul Tăriceanu 2 și USL - și-au împărțit tainul frățește, au dat lovituri în părțile sensibile ale justiției, democrației și statului de drept și se luptau cu Europa, SUA și cu tot ce le stătea împotrivă. Anul de grație 2012 a fost precursorul epocii Dragnea. Mai mult ca sigur că aripa cîțistă din PNL, Iohannis și Supermanul de mucava înțeleg foarte bine că, de fapt, cedează de pe acum puterea PSD. Despre costul electoral al unei astfel de mișcări, nici nu merită să discutăm: în 2024, social-democrații vor câștiga alegerile fluierând.
Și toate astea, pentru ce? Pentru ca Iohannis să aibă un soldățel de plumb la Palatul Victoria și în fruntea PNL? Unul care să bată din pinteni și să strige încântat „wow, dom’ președinte, așa fac”. Iohannis și Cîțu preferă să agațe guvernarea la butoniera lui Ciolacu decât să-i aibă în coaste pe cei de la USR PLUS. Cu primul se vor înțelege, va fi o cârdășie la împărțit banii, funcțiile și alte beneficii derivate din marele compromis, în timp ce useriștii îi vor toca mereu cu reformele, cu programul de guvernare și valorile pentru care au fost aleși. Enervant. Pentru cei doi, pare să nu conteze că asta va însemna că toate promisiunile reformiste se vor duce pe apa Sâmbetei. Dacă ar conta, Cîțu și-ar fi dat deja demisia sau Iohannis l-ar fi schimbat din funcție, dacă făcea nazuri. Căci ce poate fi mai important decât să folosești cei trei ani fără alegeri și majoritatea din parlament ca să urnești lucrurile în direcția bună? Nimic, evident. Dar pentru asta trebuie în primul rând să fii convins de asta, să nu fii un reformist de carton. Iar aici ajungem la fondul problemei și trebuie să admitem că președintele, premierul și liberalii ne-au dus cu vorba pe toți, ne-au fraierit în stil mare.
În cele opt luni de guvernare, ca să nu punem în discuție cabinetul Orban, care nu avea majoritatea în parlament înaintea alegerilor, nu s-a auzit nicio atenționare din partea președintelui sau a premierului față de boicotul fățiș făcut de PNL și UDMR (în bună înțelegere) la diversele legi și măsuri promise prin programul de guvernare. Desființarea controversatei Secții Speciale a fost blocată de condiționările UDMR, care a introdus diverse amendamente care ba confereau magistraților superimunitate, ba scoteau DNA din ecuație. Au luat vreo poziție Cîțu sau Iohannis? Nu. Dar când PNL a condiționat și el desființarea SIIJ de rezolvarea concomitentă a problemei numărului mare de plângeri penale pe care justițiabilii nemulțumiți le fac împotriva magistraților (o scorneală imposibil de rezolvat), au zis ceva? Nu. Sau când PNL, UDMR, evident, cu ajutorul PSD, au îngropat în mod repetat legea alegerilor primarilor în două tururi de scrutin? Mucles. Ce să mai spunem despre depolitizarea TVR și a Radioului Public, lege prin care liberalii au refuzat organizarea de concursuri pentru funcțiile de președinte și director general. Dar despre pensiile speciale, care în loc să fie eliminate, au primit o gură de oxigen: pensii speciale pentru aleșii locali, în pofida opoziției făcute de USR PLUS. I-ați auzit pe președinte și Superman scoțând vreo șoaptă despre toate astea? Evident că nu. Bomboana pe colivă a fost PDL3, o mită nerușinată dată de Cîțu și ai lui primarilor înainte de congres. În loc să ia poziție, Iohannis i-a ținut isonul lui Cîțu. Așa încât despre ce reformism vorbim? O gogoașă. De fapt, niciunuia dintre acești actori nu le pasă nici cât negru sub unghie de aceste reforme, sunt mult mai apropiați de viziunea PSD din acest punct de vedere. Din păcate.
Dacă se cramponează în continuare să-l țină pe Cîțu premier, Iohannis pariază pe un cal mort. Personajul e terminat politic, are o imagine catastrofală, e ridicol și rupt de realitate - este deja unul dintre cei mai slabi premieri și va fi un președinte distructiv pentru PNL. Nu este exclus ca stilul lui să ducă la ruperea partidului. Cât despre o eventuală candidatură la președinție, e o glumă proastă. Din Kiseleff se aude un imens hohot de râs.
PSD nu spera nici în visele lui cele mai frumoase la așa o pleașcă. Cresc în procente de la o săptămână la alta fără să miște un deget, iar în 2024 au șanse serioase să câștige chiar și președinția, dacă lucrurile continuă în stilul ăsta. Combinația sulfuroasă cu PNL va ieși la suprafață, aici nu e dubiu, dar nu le pasă, pentru că erodarea îi va lovi doar pe liberali. Dacă Iohannis și Cîțu nu se trezesc rapid la realitate, vor amaneta România PSD-ului pentru următorii ani. Nici măcar nu știm câți, pentru că PSD, spre deosebire de marii reformiști ai neamului, e expert în conservarea puterii. //
