De același autor
Pe de o parte, lanțul de iubire suflat cu aur dintre Iohannis și Orban s-a rupt rapid la doar o zi după ce acesta proclama victoria PNL în alegeri și se lăuda cu marile realizări de la guvernare, inclusiv cu gestionarea pandemiei. Posibila numire a lui Nicolae Ciucă în fruntea viitorului guvern, dorită de președinte, a fost considerată un afront personal de Orban și PNL, căruia i s-a răspuns cu Florin Cîțu, un „soldat credincios al partidului”, cum singur s-a catalogat acum un an atunci când s-a dat deoparte pentru a-i face pârtie lui Orban la funcția de premier. Curățenia pornită cu măturoiul de Ciucă – a demis o parte din camarila lui Orban de la guvern, începând cu câțiva consilieri care tăiau frunze la câini, cu șmecherașul de Antonel Tănase, secretarul general al guvernului, și alți incompetenți cu portofelul gros și minte scurtă – i-a călcat rău pe bătături, prevestind vremuri grele. Ciucă începuse o necesară igienizare, pentru care e limpede că primise mână liberă de la Cotroceni. E momentul în care relațiile partid-președinte au trecut pe lângă punctul de îngheț.
În al doilea rând, eșecul negocierilor din aceste zile e legat strict de cramponarea lui Orban și Barna de șefia Camerei Deputaților, fără de care influența lor în partid va intra la apă, căci e clar că premierul va fi dat de PNL, cum e și normal, pentru că are cu 10 procente peste USR-PLUS. Semnalul e cum nu se poate mai prost, dă consistență temerilor propriilor electorate că lupta e una pentru „ciolan” și în interes personal. Principiile înălțătoare despre reforme, bătutul cu cărămida în piept despre competență și bună guvernare, se dovedesc demagogie de campanie, vorbe goale. E clar că aceste două partide nu înțeleg că ultimul lucru pe care trebuie să-l facă e exact această târguială la care se aștepta toată lumea. Și se mai miră că n-a ieșit lumea la vot!
Sigur, nu trebuie dramatizat, negocierile se vor încheia cu bine, cu chiu, cu vai guvernul se va forma, căci e pandemie și criză economică, asta și pentru că PNL și USR-PLUS nu au încotro, dar și pentru că Iohannis are pârghii să le forțeze mâna. Dar spectacolul e jalnic, iar PSD are de ce să-și râdă în barbă și să capitalizeze electoral: „V-am spus noi că așa va fi”. Cine poate să-i contrazică?
Întrebarea e cum vor decurge relațiile din alianță mai departe și, în special, relațiile cu președintele. Toate semnalele sunt că prost. În primul rând, majoritatea parlamentară este extrem de fragilă, maximum 10 mandate diferență la Cameră, deci va depinde de votul minorităților naționale, care, mereu, este unul fluctuant și poate fi redirecționat ușor. Legi importante, cum sunt cele ale justiției, din educație sau sănătate și administrație, depolitizarea, pensiile speciale, vor depinde de puterea de negociere, iar o reformă constituțională iese din discuție. Păstrarea majorității depinde și de traseism – degeaba au insistat USR-PLUS și UDMR să se introducă în protocolul viitoarei coaliții interzicerea traseismului, de teama că PNL își va mări numărul de parlamentari în detrimentul lor –, pentru că problema e cu câți parlamentari va rămâne majoritatea și câți de-ai lor vor migra spre PSD sau chiar AUR. Să nu uităm, PNL are destui aleși de la PSD sau Pro România, iar în legislatura trecută, grupul USR s-a confruntat cu destule demisii. Pericolul cel mai mare este această majoritate, care se poate spulbera oricând.
În al doilea rând, e vorba de neîncrederea și suspiciunea care domină viitoarea alianță, care se văd cu ochiul liber, problemă care riscă să se agraveze când vor interveni orgoliile de guvernare și putere. Riscul scandalurilor, al bețelor în roate și acuzelor reciproce este major. Nu este exclus ca alianța să se destrame mai repede decât previzionăm acum și să asistăm la o guvernare minoritară PNL-UDMR cu susținere parlamentară USR-PLUS, ceea ce ar fi un dezastru.
În al treilea rând, relațiile liberalilor cu președintele Iohannis pot intra în epoca înghețului. În timp ce președintele va avea interesul să-și marcheze ultimul mandat cu o serie de reforme de substanță, PNL-ului îi va sta capul la consolidarea puterii în raport cu USR-PLUS și mai puțin la reforme. De altfel, soluția Cîțu este clar una de compromis, nu va realiza nici stabilitatea guvernului, nici schimbări de substanță.
Pe de altă parte, Iohannis are, totuși, mecanisme să forțeze ca lucrurile să nu ajungă în punctul de ruptură și să impună un trend mai reformist în PNL. Are ca aliat în acest demers USR-PLUS, care, cu toate păcatele lui, este mult mai înclinat în sensul acesta, plus că este un partid care trebuie să demonstreze că este „altfel”. Este prima oară la guvernare și dacă va găsi în președinte un aliat, îl va folosi. Până la urmă, Iohannis s-a dovedit suficient de „jucător” și până acum, iar premierul e în pixul lui. De aceea, este puțin probabil ca PNL și gruparea Orban să împingă lucrurile dincolo de limită în relațiile cu Iohannis. Liberalii au mai multă nevoie de președinte decât invers. Iohannis are timp, mai stă trei ani la Cotroceni, în timp ce scaunul lui Orban de la partid începe să scârțâie, iar supraviețuirea PNL la guvernare este relativă. De altfel, președintele le-a dat partidelor din viitoarea coaliție termen o săptămână pentru a ajunge la o înțelegere. Dacă nu, după 21 decembrie, poate desemna orice premier dorește, pe Nicolae Ciucă, de exemplu, ceea ce ar fi finalul relațiilor cu o parte din PNL. Rămâne de văzut cine va ceda și cu ce preț. //
