De același autor
PSD devine, tehnic vorbind, prizonierul UNPR, chiar dacă oficial coaliția nu se destramă. Ceea ce înseamnă că Iohannis preia conducerea jocului şi schimbă de facto raportul de putere.
Din doi pași, deocamdată, președintele Iohannis este pe cale să schimbe ecuația puterii. Numirea lui Gabriel Oprea ca premier interimar și desemnarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la șefia SIE sunt mișcări strategice cu bătaie mai lungă. Fără exhibiționisme și paradă gratuită de putere, președintele, devenit jucător, a adunat suficientă forță pentru a declanșa războiul. Unul întrucâtva previzibil și care dă satisfacție propriului electorat, aflat în așteptarea - cam exaltată - a reintrării în paradigma conflictului.
Războiul va fi însă atipic ca tactică, stilistică și actori implicați. Iohannis se va menține în aceeași comunicare lapidară, indiferent la agitația și provocările din jur, în timp ce Ponta și PSD, tot mai isterici și reveniți la retorica agresiv-insultătoare din campanie, se dezintegrează sub povara prostiei, lașității și corupției. O premieră, fără discuție. Acțiunea președintelui a fost, desigur, favorizată de chiar Victor Ponta, care a părăsit - inexplicabil din punct de vedere al rațiunii politice, dar consecvent cu personajul care s-a conturat deja - terenul de joc, ducându-se să se opereze în Turcia și rămânând acolo pentru o prea îndelungată și ridicolă recuperare. Aranjamentele și înțelegerile cu Oprea, unele probabil mai vechi, au fost activate, iar când momentul propice s-a ivit, președintele a mutat, lăsând apoi pionii de pe tablă să-și facă mai departe, fiecare, rolul.
În privința lui Gabriel Oprea, vedeta momentului, lucrurile nu sunt complicate, generalul execută militărește și cu vădită satisfacție dubla misiune încredințată, văzându-și totodată de propriile interese. Pe de o parte, destabilizează coaliția - votul pentru Mihai-Răzvan Ungureanu, pe care a anunțat că-l susține în pofida reacției lui Ponta și a PSD, ar putea fi prima mare sciziune care să ducă la coagularea unei noi majorități, cel mai probabil în toamnă. Pe de altă parte, şubrezește PSD, intrat în degringoladă - nemulțumirile abundă, dezertările din filiale au început -, din al cărui electorat a început să roadă ca termita. Cu atât mai caragialescă a fost scena armoniei scrâșnite jucată de Ponta și Oprea la B1 TV, dar, trebuie să admit, tupeul și obrazul gros al premierului îmi produc o mereu proaspătă stupoare. Acestea sunt, de altfel, principalele sale arme, deloc de neglijat.
Rațiunea numirii lui Oprea, pe care unii pripit au numit-o complicitate și blat, este evidentă și din perspectiva blocării modificărilor la codurile penale pe care PSD le dorea cu ardoare, ca ultimă armă împotriva DNA și ÎCCJ. Sigur, nu sunt excluse acțiunile în forță, Ponta (în situația în care va rămâne premier), dată fiind miza personală, poate emite ordonanțe de urgență. Dar și aici lucrurile pot fi răsturnate, cu cheia potrivită, Victor Ciorbea - în fond, o giruetă mișcându-se mereu în direcția din care simte că bate vântul puterii - poate să fie convins să le conteste la CCR. În perspectivă, Oprea va putea asigura o stabilitate guvernamentală, convenabilă lui Iohannis în mai multe scenarii. Circulă deja informații că generalul supralicitează, cerând PSD mai multe ministere, vreo cinci la număr, printre care și Justiția. Nu ar fi exclus să le primească. Dacă PSD dorește să rămână cu orice preț și compromis la putere, va strânge din dinți și va ceda, fie și parţial, în fața pretenţiilor lui Oprea. O situație umilitoare, cum bine o cataloghează Dragnea. În ipoteza în care PSD se retrage în opoziție, așa cum ar vrea o facțiune, se va ajunge la un guvern de tranziție, în care Oprea va fi cu certitudine în cărți. Poate chiar în unele surprinzător de mari.
Analizând la rece, Gabriel Oprea e o armă indispensabilă, acum și în viitor. Ar fi fost o greșeală din partea președintelui să nu o utilizeze, așa cum l-a provocat Traian Băsescu. Rezultatul? Un exercițiu de putere cu miză mică, o agitație inutilă, în care obiectivul major s-ar fi pierdut pe drum. Cât despre soluțiile imorale, să fim serioși, această cale a fost temeinic pietruită de precursori mai cu faimă în domeniu. Asta-i țărișoara.
Cea mai interesantă situație, tragică și ridicolă în același timp, e însă a PSD. Așa ceva mai rar până și pentru politica dâmbovițeană, care, s-o recunoaștem, a văzut multe. Marele PSD, partidul mamut care domină, într-un fel sau altul, de 25 de ani România, atotputernicul și indestructibilul, se zbate ca un câine în lațul hingherilor. Schelălăie disperat, dă din labe, scutură capul, face bale. Un spectacol de zile mari. Și pe bună dreptate, e prima oară în lunga-i istorie când i se întâmplă una ca asta. Șeful nu doar că a șters-o la operație în Turcia de frica procurorilor, dar nici nu se dă întors, pretextând o complicată recuperare ce, vezi doamne, nu se poate face acasă. Rugăminți, văitături, somații, dat cu capul de pereți și pumnul în masă. Totul zadarnic. Ponta are ambiția să se întoarcă acasă „pe picioare“, și nu în cârje, cam în vreo două săptămâni. Întrebarea este dacă nu cumva picioarele îl vor purta cam des la DNA. Nici nu-i de mirare că lucrurile au luat-o razna, că pe zi ce trece se aud voci tot mai nervoase și amenințătoare, se văd fețe livide sau cu vena umflată periculos. Se vorbește apăsat, nu doar pe la colțuri și prin filiale obscure, despre ieșirea de la guvernare. Oricât ar încerca Rovana Plumb, personaj fără autoritate și control asupra partidului, să liniștească lucrurile, se vede cu ochiul liber că e haos din simplul motiv că nimeni nu mai știe unde e polul de putere, dacă el chiar mai există și ce rezervă viitorul, tot mai sumbru și volatil.
Au mai făcut-o și alți lideri ai partidului lată - și Geoană a pierdut alegerile țopăind cu Mihaela degât -, dar niciunul, totuși, n-a trădat. N-a lăsat partidul de izbeliște la greu. E unul dintre lucrurile care nu se uită și nu se iartă. Lașitatea și trădarea sunt pedepsite, mai devreme sau mai târziu. După cum evoluează lucrurile, cred că mai devreme decât mai târziu. Ponta e terminat, dar nu cred că își dă seama că steaua lui norocoasă începe să se stingă. Greu de spus pe ce se bazează: dependența partidului de putere, lipsa unei alternative la măreața sa persoană, slăbiciunea opoziției, înțelegeri oculte, campanie media manipulatoare. Indiferent ce telenovelă va vinde la întoarcere, ce mecanism de recuperare a imaginii va pune în mișcare, ce butoane va apăsa, PSD se va debarasa de el în momentul în care va găsi o soluție alternativă, indiferent că asta va fi la toamnă sau în ajun de alegeri. Uitați-va în sondaje, e dezastru. Guvernul a ajuns la o cotă de încredere de nici 20% (IRES). E loc însă de mult mai rău.
Revenirea lui Ponta nu va rezolva problemele, nici cele de imagine - făcută zob de dezertarea într-un moment critic intern și internațional, cu Grexitul pe ultimii metri -, nici cele de dosar - care, probabil, vor intra într-o fază acută. Cu atât mai puțin cele de funcționare a coaliției, puțin probabil ca Oprea să poată fi răzgândit să nu-l susțină pe MRU, de exemplu, sau împiedicat să achieseze la alte inițiative ale președintelui. Căci, nu-i așa, interesul național înainte de toate! PSD devine, tehnic vorbind, prizonierul UNPR, chiar dacă oficial coaliția nu se destramă. Ceea ce înseamnă că Iohannis preia conducerea jocului şi schimbă de facto raportul de putere. Într-o abordare politicianistă, nici nu ar avea interesul să forțeze debarcarea lui Ponta sau căderea guvernului PSD într-un termen prea scurt, în situația în care poate să impună legi sau să blocheze populisme și atacuri la justiție. Cu cât combinația PSD cu Ponta premier rămâne mai mult la putere, măcinată de scandaluri, vizite la DNA sau altele, și mai rele, cum ar fi controlul judiciar sau noi dosare, decredibilizarea și prăbușirea partidului vor fi implacabile. Cu cât va da senzația că se agață disperat de putere, ajungând de fapt marioneta lui Oprea și Iohannis, cu atât dezastrul în alegeri va fi mai mare.
Varianta cât de cât salvatoare pentru PSD ar fi debarasarea rapidă de Ponta, organizarea unui congres, deja sunt voci care cer asta (oricum, congresul a fost pus în stand by sub presiunea lui Dragnea și a unor baroni, dar între timp situația și interesele s-au schimbat. Cine mai pariază pe un cal mort?). Alegerea altui lider - dacă se poate, unul din elita de stânga, neimplicat în scandaluri de corupție - și intrarea în opoziție, unde PSD chiar știe să joace și să fie periculos.
Nu cred însă că se va întâmpla asta, PSD este decapitat și osificat, lipsit de lideri și vectori de opinie, incapabil de reacție, fără strategie, dependent de contracte pe bani publici. Corupt și, mai ales, îngrozitor de speriat