Riscul blatului cu USL

USL nu are nici cea mai mică intenţie să facă rabat de la strategia de consolidare a unui stat autoritar, cu ajutorul căruia să se menţină cât mai mult la putere.

Indiferent de greşeli, de puciul de astă-vară, de Oltchim şi Diaconescu, de înrăutăţirea situaţiei eco­nomice şi accentuarea sărăciei, de pro­mi­si­unile neonorate sau de câte prostii vor mai face Ponta şi Antonescu în dispreţul lumii civilizate, USL va câştiga alegerile. Chiar dacă va avea sub 50% la vot, va domina parlamentul ca număr de mandate, consecinţă a imbecilului sistem scornit în 2008 de PNL, PSD şi Pârvulescu. Nu ştiu care ar putea fi minunea care să împiedice formarea unei monstruoase coaliţii de două treimi, ce va putea schimba Constituţia aşa încât să golească de sens instituţiile care au împiedicat finalizarea loviturii de stat - Curte Constituţională, CSM, DNA şi Parchet - dinamitând astfel definitiv echilibrul puterilor în stat. Ce ştiu sigur este că minunea nu va veni de la ARD.

Puţini au anticipat în mai, inclusiv preşedintele, că USL se va lansa, înainte de a fi legitimată po­litic prin alegeri, în această bătălie pentru ins­ta­urarea unui regim oligarhic autoritar. Între timp, semnalele că va continua pe acest drum, în po­fi­da Uniunii Europene, a izolării şi a consecinţelor care decurg de aici, au devenit certitudine. Din sep­tembrie încoace, nu există gest făcut de USL şi liderii săi care să nu se constituie într-un ar­gument al programului - realul program de gu­vernare -, de a controla discreţionar orice ins­tituţie, fie modificând legi, fie politizând, fie pur şi simplu desfiinţându-le. Pentru prima oară în ultimii 10 ani, au fost trecute sub control politic Agen­ţia Naţională de Reglementare în Do­me­niul Energiei şi Consiliul Naţional de Regle­men­tare a Contestaţiilor (CNSC), în privinţa ulti­mu­lui, guvernul primind o avertizare de la Klaus Wied­ner, şeful Unităţii de Legislaţie privind Achi­ziţiile Publice din CE. Dacă ne gândim că Aris­to­tel Căncescu, baronul de Braşov şi vicepreşedinte PNL, a mers mai departe, cerând desfiinţarea Con­siliului şi a ANRMAP pe motiv că „nu-şi au ros­tul“ pentru ca i-au blocat construirea aero­portului, viitorul nu sună deloc bine. Are cineva vreun dubiu că majoritatea uselistă nu va trans­forma ANI, această „instituţie represivă“, cum o socoteşte Antonescu, într-o formă fără fond, dezincriminând conflictele de interese, restrân­gând incompatibilităţile şi punând la secret de­claraţiile de avere? Fără intervenţia lui Traian Bă­sescu, răfuiala cu ANI era la un pas de a fi un suc­ces şi în guvernarea Boc. Crede sincer cineva că Ponta şi Antonescu vor renunţa să vină de hac CSM, trecându-l sub controlul parla­men­tu­lui, aşa cum nu ostenesc să declare, deşi ştiu ce alarmă provoacă asta la CE? Deşi în decizia CCR privind neacordarea de locuri PDL în Consiliul de Administraţie al TVR se spune clar că ac­ţiu­nea a „pus în discuţie statul de drept“, USL tot nu se lasă şi reeditează lovitura şi în cazul CNA. Desigur, când vrei să-ţi protejezi televiziunile de casă, ai căror patroni sunt candidaţii tăi, îţi trebuie un CNA fără opoziţie, condus de un oportunist ca Răzvan Po­pescu.

Toate acţiunile arată că USL nu are nici cea mai mică intenţie să facă ra­bat de la strategia de consolidare a unui stat autoritar, cu ajutorul căruia să se menţină cât mai mult la putere. „Ideologia căreia îi sunt dedicat es­te ideologia supravieţuirii politice“, spunea Siad Barre, care a reuşit să se menţină la putere în Somalia timp de 22 de ani. Dar ce să mergem atât de departe? România a trăit 25 de ani sub dictatură şi îl consideră încă pe Ceauşescu cel mai bun conducător al timpurilor moderne (vezi ultimul son­daj din Adevărul, unul dintre multele care arată acelaşi lucru). As­censiunea în parlament a USL pare astfel explicabilă şi inevitabilă. Mo­tivele din prezentul apropiat sunt în­să mult mai multe.

ARD nu doar că nu este capabilă s-o oprească, dar dă semne că este con­fortabilă cu ceea ce va urma, cu con­diţia ca un număr restrâns de lideri, fideli, clienţi sau afacerişti ai par­tidelor să prindă un loc. „Aran­ja­men­tele“ făcute pentru numele grele ale ARD, începând cu Blaga şi Un­gu­reanu, care s-au refugiat în colegii eli­gibile după modelul Antonescu, ca să dau doar două exemple din mul­titudinea de înţelegeri, aruncarea în derizoriu a Comisiei de etică în po­fida Monicăi Macovei, dar în primul rând opoziţia de catifea la toate abu­zurile USL duc la întemeiata sus­piciune a blatului. Fără lideri - Blaga şi-a depăşit limitele, iar Ungureanu este, din păcate, o deziluzie -, ARD pare mai curând dispus la coabitare, decât determinat să lupte. Non­com­batul, lipsa de imaginaţie în a face agenda publică, de a genera şi im­pune teme, adică de a face o reală opoziţie, nu poate fi pusă exclusiv pe incapacitatea PDL de a-şi reveni du­pă pierderea puterii şi eşecul de la locale, pe prostia unor echipe de con­sultanţă sau blocajul televiziunilor. Mai există ceva în inacţiunea ARD, iar electoratul a perceput deja că în spatele lui se fac jocuri nepermise. Este demobilizat, dezamăgit şi îns­păi­mântat. Dacă acest mesaj dezastruos va continua şi în campanie, dacă sus­piciunile se vor transforma în cer­ti­tudini, ARD nu doar că va pierde ale­gerile, dar îşi va înşela pur şi simplu electoratul.

Problema nu este însă neapărat aceea a pierderii alegerilor, ci a modului în care le va pierde. Dacă ARD va fi în­frânt făcând blat, va pune sub sem­nul întrebării însăşi existenţa ei ca viitoare opoziţie şi alternativă la USL. Mai rău, dacă ulterior se va dovedi că singurul său scop a fost se­curizarea locurilor în parlament şi o convenabilă coabitare cu USL pentru a nu-şi risca afacerile şi interesele grupului pe care-l reprezintă, puţini îi vor mai acorda credit. ARD nu este capabil de minuni, e evident, dar măcar de onestitate şi înţelegerea co­rectă a momentului politic crucial ar trebui să fie. //