România cocotieră

Cred că Dragnea a devenit șantajabil și va ajunge o marionetă în mâna baronilor, liderilor informali și noilor tabere care se structurează. Nu e o situație nouă. Pentru PSD e chiar convenabilă, calea sigură spre România cocotieră.

Andreea Pora 07.03.2017

De același autor

 

S-a întors într-o dungă, ochii i-au fulgerat la­mă de cuțit, gura i s-a sucit într-o parte și prin fanta aia a șuierat: „Am cumpărat co­co­tieri!“. A plecat țanțoș. Și totuși, era și nu era Dragnea. Avea în linia spa­te­lui o ușoară cocârjeală, de par­că-i rămăsese un cocotier agățat de umăr, o moleșeală a pasului care arăta că nu-i în firea lui. Că știe și el că mi­lionul dispărut poate deveni dosarul care-i va îngropa ca­riera politică. În cel mai fe­ri­cit caz. Pe lângă ăsta, re­fe­ren­dumul și Bombonica sunt niș­te biete țărăncuțe de Teleor­man. D-aia tot anunță de ceva vreme că va fi arestat, crucificat. Chestia e că știe și PSD că i se apropie, întrebarea e doar când.

 

Investigația Rise Project scoate la iveală re­țe­ta românească a succesului la care muritorii de rând privesc cu ochi holbați și goi. Cum ajungi dintr-un pârlit de inginer din Te­le­or­man om pu­tred de bogat, tartor peste partid și țară, vă­taf în fața căruia se stă ghiocel. Pare sim­plu, dar în realitate e un lanț al co­rupției și com­plicității la nivelul statului, locul de bran­șa­re al majorității celor ajunși milio­nari. Po­ves­tea cocotierilor lui Dragnea nu iese din tipar.

 

Prima observație e că ascensiunea financiară și politică merg mână în mână. Marile lovituri le-a dat după ce a ajuns, în 2000, șef al Con­si­liului Județean Teleorman și s-a înscris în PSD. Deși nu i-a mers rău nici înainte, pe când era li­der la PD și prefect de Teleorman. Anul 2009 e unul cu noroc. Dragnea îi vinde lui Cos­tel Comana, fost coleg de fa­cul­ta­te și patron Regiotrans, mai multe proprietăți pentru care încasează ultimele tran­șe din milionul de euro ce începuse să-i umple bu­zu­na­rele de prin 2007. Regiotrans și Comana își dublează ac­tivitatea - rute și trenuri - in­clusiv în Teleorman, în urma generozității colegului-baron Dragnea. Se majorează evi­dent și subvențiile primite de la stat, care ajung la 13,5 milioane euro, deși trenurile merg goale. Culmea coincidenței, în 20 noiem­brie 2009, cu trei zile înainte de semnarea actului adițional la Ministerul Transporturilor prin care Comana își îngrășa afacerea, Drag­nea încasează și el milionul. La valiză pro­babil, pentru că banii nu apar în vreun cont, tranzacție, împrumut sau investiție în decla­rația de avere. Că au ajuns în Brazilia sau în campaniile electorale PSD - nu știm și nu va fi simplu de aflat, pentru că martorul-cheie s-a dus la cei drepți. Comana s-a sinucis în 2015 în toaleta avionului spre Costa Rica, exact în timpul anchetei DNA pe subvențiile pri­mite de Regiotrans. Care ajunseseră în 2011 la fabuloasa sumă de 34,7 milioane de euro.

 

Interesant pentru întelegerea mecanismului este cum a ajuns Dragnea stăpân pe te­re­nurile și Hanul Diligenței din Turnu Măgurele, vândute lui Comana cu aproape 800.000 de euro. Respectivele au aparținut Fondului Pro­prietății de Stat, de unde au migrat în timp în fondul personal al lui Dragnea. Cum? E un răspuns care trebuie căutat în multe dintre marile averi postrevoluționare. Oricum, rețeta e una de cert succes: „investești“ câteva zeci de mii de euro în proprietăți luate cu japca „privatizării“ de la stat sau de la diverși amă­râți, le vinzi cu 1 milion de euro, pe ăla nu-l declari, că de, taxele și impozitele sunt pen­tru fraieri, nu pentru cei „mândri că sunt români“. Profiți tu, profită și Comana, partidul și Brazilia, doar țărișoara rămâne cu buza umflată.

 

Investigația Rise Project va sta probabil la ba­za unui nou dosar DNA pentru că primele ele­mente ne sugerează corupție, spălare de bani și relații de tip mafiot. Se prefigurează scan­dalul anului. Dragnea e în mare încurcătură, așa cum a fost și Ghiță când a prins de veste că îl paște mega-ancheta pentru contractele IT. Pe termen scurt, face și el ce poate: te­leviziunile au primit ordin să palmeze su­bi­ectul, clănțăii de serviciu s-o țină langa cu „abuzurile DNA“ și site-urile bullshit cu „so­rosiștii de la Rise Project“. Dacă ar putea da o ordonanță să oprească investigația și să trans­forme DNA în butic ar face-o și mâine.

 

Dar nu poate. Strada l-ar mătura la propriu de data asta. Tocmai de aceea, cu fiecare zi care trece, Dragnea devine tot mai periculos și mai distructiv. Va încerca absolut orice să blocheze DNA, Parchetul General, să scape de Kövesi și de Lazăr, în speranța că va putea ajunge apoi la o înțelegere cu o justiție încă­lecată și timorată.

 

Nu-i singurul, are mulți aliați. E suficient să ne uităm la ce face binomul Tăriceanu-Bă­sescu ca să înțelegem dimensiunile mizei. Pa­trulaterul anti-DNA (PSD, ALDE, PMP, UDMR), mașinăria care lucrează la modificarea co­durilor penale, grațierea corupției și descă­pățânarea lui Kövesi e în plină acțiune contra cronometru. Doar teama de proteste îi mai ține în frâu. Deocamdată.

 

Mulți speră că Dragnea va putea fi deconectat de la butoane. Este însă terenul pregătit în PSD pentru o astfel de acțiune? Nu cred. În orice caz nu acum, nu pe termen scurt, nu pâ­nă când găștile de putere se vor așeza pe aliniamente și vor găsi varianta de rezervă. Cam cum s-a întâmplat când a fost eliminat Geoa­nă și propulsat Ponta. Mai degrabă cred că Dragnea a devenit șantajabil și va ajunge o marionetă în mâna baronilor, liderilor in­for­mali și noilor tabere care se structurează. Nu e o situație nouă. Pentru PSD e chiar con­ve­na­bi­lă,­ calea sigură spre România cocotieră.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22