Scenariul „Ponta - the good guy“

S-a metamorfozat Ponta, devenind un democrat autentic, conştient de greşelile făcute şi, pe cale de consecinţă, de pericolul pe care îl reprezintă Voiculescu şi Antonescu pentru România şi poziţia ei în Europa?

O idee perfidă se insinuează, în co­men­tarii sau discuţii: „the good guy“ Ponta se luptă, deocamdată pe muteşte şi prin sfo­rării, cu tripleta nefastă Voi­­culescu-An­to­nescu-Drag­nea, de care are de gând să se debaraseze după alegeri, într-un fel sau altul. Pe ce se bazează acest scenariu? În primul rând, se pleacă de la cons­tatarea că Victor Ponta a de­venit mult mai reticent în atacarea ins­ti­tuţiilor-che­ie apreciate şi susţinute de Comisia Europeană, can­­ce­larii europene şi Statele Unite, lăsându-l pe prietenul său An­to­nes­cu să evolueze la liber în spurcarea aces­tora. În al doilea rând, de la începutul de dialog cu pre­şe­dintele, care ar creiona o posibilă viitoare coabitare, cerută insistent de mediul de afaceri şi cancelarii. Şi, în al treilea rând, pe diferite informaţii, in­clu­siv din PSD, ca­re spun că una dintre con­diţiile acceptării lui Ponta ca partener de dialog al Occi­den­tului este îndepărtarea de la putere a cu­plu­lui Voiculescu-An­to­nes­cu, văzut ca „ră­ul cel mai mare“ în com­binaţia numită USL.

Scenariul are însă logică doar din perspectiva celor care au considerat că în vară a avut loc o tentativă de puci, că separaţia pu­te­rilor în stat este în continuare pusă în discuţie, şi nu din perspectiva a USL şi a elec­to­ratului său, care deplâng că s-a um­blat cu mănuşi şi că guvernul a avut com­por­ta­ment de „slugă“ a marilor puteri. Are lo­gică doar plecând de la premisa că Victor Ponta a înţeles şi el aceste lucruri, fie sub presiunea externă, fie în urma unei re­velaţii şi, deci, este de bună credinţă. Să fie, oare, aşa? S-a metamorfozat Ponta, de­venind un democrat autentic, conştient de greşelile făcute şi, pe cale de con­secinţă, de pericolul pe care îl reprezintă Voiculescu şi Antonescu pentru România şi poziţia ei în Europa?

Nu cred, ba mai mult, sunt convinsă de contrariul. Ponta nu este nici pe departe „băiatul bun“ al USL, este doar ceva mai abil, mai avid de re­cu­noaş­tere externă şi cu o ca­pa­ci­tate a duplicităţii mult mai mare decât ceilalţi doi. Fap­tul că şi-a moderat dis­cur­sul este doar o continuare, cu o volută de 8 luni, a dis­cursului de la învestirea Gu­vernului Ungureanu. Atunci, într-un interviu acordat re­vistei 22, vorbind despre di­ferenţa de retorică şi limbaj dintre el şi Antonescu, îmi spunea că „e o distribuţie de roluri“, că există un elec­torat care „preferă mai degrabă stilul d-lui Antonescu“ şi un electorat care pre­fe­ră stilul său, dar că „am pus împreună în acelaşi coş electoratul PSD şi electoratul PNL, care nu prea seamănă“. S-a schim­bat ceva? Acum o săptămână, când Anto­nescu a refuzat să se ducă la învestirea lui Raed Arafat, motivând că „Băsescu este ile­gitim“, Ponta a oftat şi a grăit: „Îl in­vi­diez pe Crin pentru luxul că poate face exact ceea ce gândeşte“. Mai nou, în co­şul electoral s-au adăugat cancelariile, Co­mi­sia Europeană, motiv pentru care „dis­tribuţia“ de roluri se impune din nou. Dar chiar şi aşa, rolul de european con­vins de valorile UE şi, în special, de per­sonaj dispus să pună capăt scandalului şi crizei este scrâşnit, cu derapaje care arată efortul. Dublul limbaj, Bruxelles-Antena 3, în care Ponta a excelat de la preluarea pu­terii, s-a perfecţionat şi el, evoluând de la „CSM şi parchetele trebuie să trea­că sub control parlamentar“ de acum o lună la „doar n-o să dau trei oameni afa­ră (miniştrii incompatibili, n.r.) ca să dea bine în raportul de ţară“. Mai mult, Pon­ta a înţeles că treburile murdare - redu­ce­rea competenţelor ANI, înlăturarea con­ducerii CSM, numirea unor marionete la conducerea DNA şi a Parchetului General sau anihilarea CNA - trebuie pasate par­la­mentului, aşa cum a încercat să paseze şi validarea referendumului. „The good guy“ şi-a diversificat doar metodele, având, spre deosebire de Antonescu şi Voiculescu, această capacitate.

Dar să presupunem că Ponta, dublu presat - de interesul PSD de a fi vioara întâi în guvernare şi de a avea propriul candidat la prezidenţiale, dar şi de „străinătate“ -, chiar ar vrea să scape de Antonescu-Voi­cu­lescu. Să presupunem că ar prefera o coa­bi­tare timp de doi ani cu Băsescu, decât una de patru cu un personaj lipsit de au­tocontrol, „un individ mai slab pregătit decât el, mai rău decât el, fără caracter, fără bun-simţ“, vorba lui Andrei Chili­man. Ce l-ar împiedica? Problema e că Pon­ta îşi doreşte cu ardoare, ca şi con­fra­tele Antonescu, modificarea de substanţă a Constituţiei - schimbări la Curtea Cons­ti­tuţională, la CSM, în prerogativele nu­mirilor procurorilor şefi şi multe altele -, pentru care are nevoie ca de aer de liberali şi de conservatori, fără de care nu va strân­ge două treimi în parlament. În esen­ţă, Ponta îşi doreşte să redeseneze se­pa­raţia pu­terilor în stat, motiv pentru care este legat ombilical de Antonescu. Iar acest cordon nu va putea fi tăiat de nicio cancelarie eu­ropeană sau Departament de Stat, până când nu rezolvă aceste pro­bleme. Nu exis­tă niciun indiciu, ba din contră, că Ponta este dispus să pună interesele României dea­supra revanşei şi intereselor politi­cia­niste.

Spuneam că ideea Ponta băiat bun vs. Axa Răului Antonescu-Voiculescu pleacă de la premisa că premierul e de bună credinţă şi sensibil la presiunile externe. Şansa lui Ponta de a trece ultima probă a bunei cre­dinţe, după ce le-a picat pe toate până acum, va fi la scurt timp după alegeri, când vom vedea ce se alege de separaţia puterilor în stat. Vom vedea încă ceva: dacă recunoaşterea lui Ponta ca in­ter­lo­cu­tor al Occidentului este, într-adevăr, con­diţionată de înlăturarea cuplului An­to­nescu-Voiculescu şi de respectarea statului de drept sau totul nu este decât un sce­nariu născut din disperare şi prea puţin le­gat de realitate. //