Sciziunea PDL se amână. Dezastrul continuă

Andreea Pora 26.03.2013

De același autor

Indiferent cum se vor finaliza lucrurile în interiorul PDL, după dezastrul de la Convenţie este puţin probabil ca acest partid să-şi revină în aşa măsură încât să joace un rol determinant pe scena politică pe termen mediu.

Principalii actori ai evenimentelor din ultimele luni - Blaga, Udrea şi Băsescu - au reuşit, fiecare, per­formanţa să semneze câte un paragraf din ne­cro­logul PDL. Dreapt­a românească pare urmărită de un blestem.

Câteva greşeli ma­jore, mai vechi sau recente, au adus PDL în situaţia de astăzi. În primul rând, de la Bă­ses­cu încoace par­ti­dul nu a mai avut lider, nici Bla­ga, nici Boc şi cu atât mai puţin Udrea nu au anvergura, au­to­ri­tatea sau stofa pentru asta. Strivit sub forţa personalităţii lui Bă­ses­cu, sub dorinţa acestuia de con­trol total, dar şi tributar pă­gu­boaselor mecanisme interne de selecţie, PDL a rămas captiv. În al doilea rând, Blaga trebuia obli­gat - se putea crea o masă critică pentru asta - să-şi depună man­datul după pierderea alegerilor, iar Convenţia organizată în cel mai scurt timp. S-ar fi evitat ast­fel polarizarea spiritelor, ma­ne­vrele urâte, permanentul scandal public, incapacitatea de a face opoziţie, care, toate la un loc, l-au scăzut şi mai mult în sondaje. În al treilea rând, dacă lui Bă­ses­cu i-a devenit clar la un moment dat că riscul alunecării partidului spre PNL este serios, alegând din acest motiv calea implicării, nu trebuia s-o susţină pe Elena Udrea, ci pe unul dintre reformişti, adi­că pe Macovei. Ar fi fost un mesaj că este constant cu propriile prin­cipii. La rândul său, partidul ar fi evitat să dea acest nefericit sem­nal că este majoritar ostil oricărei reforme (în toate sensurile, nu doar integritate), iar, în caz de eşec, ar fi făcut posibilă re­cons­trucţia dreptei sub cu totul alte auspicii. Şi, în sfârşit, bul­ver­san­tul mesaj de adio, adresat în­tre­gului PDL, oficializează o dublă ruptură: şi cea din interior, şi a lui cu partidul, ceea ce obligă am­bele părţi la poziţionări care n-ar fi stricat o ceva mai îndelungată analiză.

De la „ruşine“ la „sluga uselistă“
Un ciobănaş încotoşmănat în miţă - rămas, bietul, din recuzita scenariului „toată lumea cântă şi dansează“ –  îşi facea rolul pe scenă, în timp ce la câţiva metri în spatele lui taberele Udrea şi Blaga se ameninţau reciproc. Ceva urât plutea în aer. Finalul a fost pe măsură: jumătate din sală striga  „ruşine“, cealaltă, „slugă uselistă“. Peste toate, cernea o ploaie de confetti. Gong final cu poporul delegat târându-se spre ieşiri.

Post factum, un lucru e cert: ambele tabere sunt în pierdere. Bla­ga, câştigător cu doar 37 de voturi, cu greu poate ri­dica pretenţii de legitimitate, fi­in­du-i aproape im­posibil să elimine suspiciunea că aces­tea nu se datorează unor nereguli mai mult sau mai pu­ţin întâmplătoare. Exact din acest motiv, Blaga va avea probleme chiar şi în raport cu propria tabără, ca să nu mai discutăm de contestarea la care va fi permanent supus de către partida Udrea.

 

La loc comanda scindării

Pare destul de clar acum că stra­tegia unei rupturi a fost pre­me­ditată de Băsescu, dar semnalul a fost dat doar după ce a văzut sco­rul obţinut de Udrea. Adio-ul spus partidului şi anunţul im­pli­cării în constituirea unei alte for­maţiuni de dreapta au fost în sensul acesta. Scindarea se do­ve­deşte însă mult mai dificilă pe teren. Primarii şi consilierii sus­ţinători ai lui Udrea-Băsescu nu par dispuşi să-şi dea demisia, din motivul terestru că şi-ar pierde mandatele. Parlamentarii nu se în­ghesuie nici ei să defecteze în neantul numit independenţă, iar activul de partid poate fi lesne ma­nipulat. Decisiv a fost şi re­fuzul lui Emil Boc de a marşa la ru­perea partidului, de a de­mi­si­o­na, ratând astfel mandatul de pri­mar, şi de a deveni subalternul Ele­nei Udrea într-o Mişcare Po­pu­lară. Cum greii lui Blaga nu au stat nici ei cu mâinile în sân, când Udrea a făcut contabilitatea vite­jilor, a constatat că rândurile s-au subţiat rău de tot. Aşa că s-a su­nat goarna replierii. Udrea a anunţat că nu pleacă din partid şi că nimeni din tabăra ei nu va ac­cepta funcţii în conducere. Pe mo­ment, se conturează un ar­mis­tiţiu.

Ce înseamnă însă asta şi care vor fi consecinţele? Blaga va fi lăsat să-şi asume singur întreaga res­ponsabilitate pentru orice eşec, pentru orice declaraţie sau balet cu PNL. Va avea o opoziţie pu­ter­nică în propriul partid. Aici Udrea şi reformiştii îşi vor da mâna, iar eventualele negocieri cu liberalii îi vor fi subminate în mare mă­sură. Mai mult ca sigur că Blaga va încerca să-şi exercite auto­ri­tatea pentru a stopa contestările, dar nu va depăşi limita ame­nin­ţărilor. Momentul-cheie va fi cel al europarlamentarelor. Un scor prost al PDL îl va mătura pe Bla­ga de la conducere, acesta ne­mai­având niciun argument. Altfel spus, strategia pe care se merge este cea a evitării scindării şi a amâ­nării răfuielii cu Blaga. Era previzibilă.

 

Băsescu, time out

Nu e clar dacă preşedintele pur şi simplu s-a repliat forţat de rea­litatea de pe teren, cele 2.000 de voturi de la Convenţie nu se trans­feră în infrastructura la care spera pentru iniţierea unei alte for­maţiuni, sau pentru că a în­ţeles că a mers prea departe, lă­sând PDL, cu siglă, sediu şi re­prezentare în PPE la cheremul lui Blaga şi Antonescu. Des­păr­ţirea de PDL pare acum forţată şi pripită, cel puţin pe termen me­diu. Sunt însă convinsă că va şti să împacheteze lucrurile, ca do­vadă rapiditatea cu care con­si­li­erii săi au anunţat înfiinţarea Fun­daţiei Mişcarea Populară. Pe de altă parte, acceptarea unei coa­bi­tări cu Blaga, personaj duplicitar şi primitiv, era aproape impo­si­bilă.

Întrebarea e: care sunt şansele ca Traian Băsescu să reuşească să cons­truiască o alternativă pe par­tea dreaptă? Una de care e nevoie ca de aer. Şi cu ce, în condiţiile în care nu are la dispoziţie, pe moment, nici măcar firimituri din PDL? Formula Udrea, o re­pet, era nefericită. Este ridicol şi în răspărul electoratului de dreap­ta să te gândeşti că Udrea (care altfel, recunosc, deşi sunt de­par­te de a fi o fană a ei, era singura din PDL care putea scoate 2.000 de voturi din motive diverse şi per­verse, printre care şi cele finan­ciare) ar putea fi alternativa care i-ar readuce la vot pe cei de­za­măgiţi. Deci, o posibilitate ar fi întărirea Forţei Civice - adică no­ua Alianţă D.A., alta – , re­sus­citarea Mişcării Populare, în care să-i convingă pe reformişti să se implice. Dificile, toate.

Este însă bine ca Traian Băsescu să se implice, chiar şi informal, într-o astfel de construcţie? Mai degrabă, nu. În penuria de lideri şi personalităţi, evident că Bă­sescu pare o soluţie, singura vi­zibilă în acest moment. Una a disperării însă. Asta nu pentru că preşedintele nu ar mai avea un electorat al său, deci un bazin ca­re poate fi crescut, nu pentru că nu ar avea forţa şi ştiinţa de a construi, ci pentru că scena po­litică ar intra iarăşi în dihotomia pro şi contra Băsescu. O astfel de poziţionare trebuie evitată, fie şi din motivul că de ea ar profita USL. În plus, ar limita iarăşi şi dezbaterea, şi electoratul, şi, cel mai important, şansa apariţiei unui alt lider.

Fundaţia Mişcarea Populară
Băsescu se mişcă repede, după mesajul de adio lansat PDL şi promisiunea că se va implica într-o construcţie de dreapta. Iată că ia naştere Fundaţia Mişcarea Populară. Anunţul a fost făcut de consilierul preşedintelui Cristian Diaconescu, iar primul ei membru este Sebastian Lăzăroiu. Mişcarea fusese înregistrată de Elena Băsescu şi Lăzăroiu însuşi şi a fost folosită în alegerile locale, ca siglă, obţinând în jur de 23%.

Cred că decizia lui Băsescu de a se reimplica în politică vine nu doar din temperamentul său de jucător, din orgoliu sau inca­pa­citatea de a ceda, de a se retrage fără o formă de luptă, aşa cum susţin adversarii sau diverşi ana­lişti, ci şi dintr-o disperare. E greu să accepţi că tot ce ai cons­truit, toată bruma de schimbare pe care ai obţinut-o cu preţul propriei imagini, pentru care ţi-ai riscat mandatul de câteva ori, se pot duce de râpă din cauza unor nemernici sau impotenţi.

 

USL, beneficiarul

Reacţia USL în faţa „pede­lio­nu­lui“, după cum l-a numit Ponta, ar trebui să dea mult de gândit. S-a conturat încă din primele mo­mente direcţia: Antonescu a des­chis uşa unei viitoare alianţe, ca­re nu poate însemna decât în­ghiţirea PDL. Ponta, mai abil, a spus clar că lui Blaga „nu-i ră­mâ­ne decât să gestioneze intrarea în PNL“ şi că, probabil, îl va sus­ţine pe Antonescu la pre­zi­den­ţi­ale. Mai rău, a spus că „ade­vă­ratul câştigător al Convenţiei es­te Antonescu“. Ponta a dat acest mesaj sumbru tocmai pentru a atenţiona pedeliştii şi pe Băsescu asupra riscului formulei aban­donării complete a PDL în mâi­nile lui Blaga. Să fim serioşi, lui Ponta şi PSD nu are cum să le convină întărirea PNL cu PDL Bla­ga, preferă o opoziţie în inte­ri­orul democrat-liberalilor care să blocheze măcar până în 2016 o astfel de unificare. Indirect, sa­lutând-o la modul în care a fă­cut-o, Ponta s-a opus sciziunii. Poate, cine ştie?, chiar i-a ex­pli­cat Elenei Udrea riscul. Trăgând linie, USL în ansamblu iese avan­tajat din ceea ce se întâmplă la PDL. Inexistenţa unei opoziţii cât de cât credibile şi puternice îi pică mănuşă, ca şi faptul că si­tuaţia are şanse bune să se pre­lungească. În acelaşi timp, cani­ba­lizarea voturilor pe dreapta nu poate decât să avantajeze PSD. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22