De același autor
Indiferent cum se vor finaliza lucrurile în interiorul PDL, după dezastrul de la Convenţie este puţin probabil ca acest partid să-şi revină în aşa măsură încât să joace un rol determinant pe scena politică pe termen mediu.
Principalii actori ai evenimentelor din ultimele luni - Blaga, Udrea şi Băsescu - au reuşit, fiecare, performanţa să semneze câte un paragraf din necrologul PDL. Dreapta românească pare urmărită de un blestem.
Câteva greşeli majore, mai vechi sau recente, au adus PDL în situaţia de astăzi. În primul rând, de la Băsescu încoace partidul nu a mai avut lider, nici Blaga, nici Boc şi cu atât mai puţin Udrea nu au anvergura, autoritatea sau stofa pentru asta. Strivit sub forţa personalităţii lui Băsescu, sub dorinţa acestuia de control total, dar şi tributar păguboaselor mecanisme interne de selecţie, PDL a rămas captiv. În al doilea rând, Blaga trebuia obligat - se putea crea o masă critică pentru asta - să-şi depună mandatul după pierderea alegerilor, iar Convenţia organizată în cel mai scurt timp. S-ar fi evitat astfel polarizarea spiritelor, manevrele urâte, permanentul scandal public, incapacitatea de a face opoziţie, care, toate la un loc, l-au scăzut şi mai mult în sondaje. În al treilea rând, dacă lui Băsescu i-a devenit clar la un moment dat că riscul alunecării partidului spre PNL este serios, alegând din acest motiv calea implicării, nu trebuia s-o susţină pe Elena Udrea, ci pe unul dintre reformişti, adică pe Macovei. Ar fi fost un mesaj că este constant cu propriile principii. La rândul său, partidul ar fi evitat să dea acest nefericit semnal că este majoritar ostil oricărei reforme (în toate sensurile, nu doar integritate), iar, în caz de eşec, ar fi făcut posibilă reconstrucţia dreptei sub cu totul alte auspicii. Şi, în sfârşit, bulversantul mesaj de adio, adresat întregului PDL, oficializează o dublă ruptură: şi cea din interior, şi a lui cu partidul, ceea ce obligă ambele părţi la poziţionări care n-ar fi stricat o ceva mai îndelungată analiză.
De la „ruşine“ la „sluga uselistă“ |
---|
Un ciobănaş încotoşmănat în miţă - rămas, bietul, din recuzita scenariului „toată lumea cântă şi dansează“ – îşi facea rolul pe scenă, în timp ce la câţiva metri în spatele lui taberele Udrea şi Blaga se ameninţau reciproc. Ceva urât plutea în aer. Finalul a fost pe măsură: jumătate din sală striga „ruşine“, cealaltă, „slugă uselistă“. Peste toate, cernea o ploaie de confetti. Gong final cu poporul delegat târându-se spre ieşiri. |
Post factum, un lucru e cert: ambele tabere sunt în pierdere. Blaga, câştigător cu doar 37 de voturi, cu greu poate ridica pretenţii de legitimitate, fiindu-i aproape imposibil să elimine suspiciunea că acestea nu se datorează unor nereguli mai mult sau mai puţin întâmplătoare. Exact din acest motiv, Blaga va avea probleme chiar şi în raport cu propria tabără, ca să nu mai discutăm de contestarea la care va fi permanent supus de către partida Udrea.
La loc comanda scindării
Pare destul de clar acum că strategia unei rupturi a fost premeditată de Băsescu, dar semnalul a fost dat doar după ce a văzut scorul obţinut de Udrea. Adio-ul spus partidului şi anunţul implicării în constituirea unei alte formaţiuni de dreapta au fost în sensul acesta. Scindarea se dovedeşte însă mult mai dificilă pe teren. Primarii şi consilierii susţinători ai lui Udrea-Băsescu nu par dispuşi să-şi dea demisia, din motivul terestru că şi-ar pierde mandatele. Parlamentarii nu se înghesuie nici ei să defecteze în neantul numit independenţă, iar activul de partid poate fi lesne manipulat. Decisiv a fost şi refuzul lui Emil Boc de a marşa la ruperea partidului, de a demisiona, ratând astfel mandatul de primar, şi de a deveni subalternul Elenei Udrea într-o Mişcare Populară. Cum greii lui Blaga nu au stat nici ei cu mâinile în sân, când Udrea a făcut contabilitatea vitejilor, a constatat că rândurile s-au subţiat rău de tot. Aşa că s-a sunat goarna replierii. Udrea a anunţat că nu pleacă din partid şi că nimeni din tabăra ei nu va accepta funcţii în conducere. Pe moment, se conturează un armistiţiu.
Ce înseamnă însă asta şi care vor fi consecinţele? Blaga va fi lăsat să-şi asume singur întreaga responsabilitate pentru orice eşec, pentru orice declaraţie sau balet cu PNL. Va avea o opoziţie puternică în propriul partid. Aici Udrea şi reformiştii îşi vor da mâna, iar eventualele negocieri cu liberalii îi vor fi subminate în mare măsură. Mai mult ca sigur că Blaga va încerca să-şi exercite autoritatea pentru a stopa contestările, dar nu va depăşi limita ameninţărilor. Momentul-cheie va fi cel al europarlamentarelor. Un scor prost al PDL îl va mătura pe Blaga de la conducere, acesta nemaiavând niciun argument. Altfel spus, strategia pe care se merge este cea a evitării scindării şi a amânării răfuielii cu Blaga. Era previzibilă.
Băsescu, time out
Nu e clar dacă preşedintele pur şi simplu s-a repliat forţat de realitatea de pe teren, cele 2.000 de voturi de la Convenţie nu se transferă în infrastructura la care spera pentru iniţierea unei alte formaţiuni, sau pentru că a înţeles că a mers prea departe, lăsând PDL, cu siglă, sediu şi reprezentare în PPE la cheremul lui Blaga şi Antonescu. Despărţirea de PDL pare acum forţată şi pripită, cel puţin pe termen mediu. Sunt însă convinsă că va şti să împacheteze lucrurile, ca dovadă rapiditatea cu care consilierii săi au anunţat înfiinţarea Fundaţiei Mişcarea Populară. Pe de altă parte, acceptarea unei coabitări cu Blaga, personaj duplicitar şi primitiv, era aproape imposibilă.
Întrebarea e: care sunt şansele ca Traian Băsescu să reuşească să construiască o alternativă pe partea dreaptă? Una de care e nevoie ca de aer. Şi cu ce, în condiţiile în care nu are la dispoziţie, pe moment, nici măcar firimituri din PDL? Formula Udrea, o repet, era nefericită. Este ridicol şi în răspărul electoratului de dreapta să te gândeşti că Udrea (care altfel, recunosc, deşi sunt departe de a fi o fană a ei, era singura din PDL care putea scoate 2.000 de voturi din motive diverse şi perverse, printre care şi cele financiare) ar putea fi alternativa care i-ar readuce la vot pe cei dezamăgiţi. Deci, o posibilitate ar fi întărirea Forţei Civice - adică noua Alianţă D.A., alta – , resuscitarea Mişcării Populare, în care să-i convingă pe reformişti să se implice. Dificile, toate.
Este însă bine ca Traian Băsescu să se implice, chiar şi informal, într-o astfel de construcţie? Mai degrabă, nu. În penuria de lideri şi personalităţi, evident că Băsescu pare o soluţie, singura vizibilă în acest moment. Una a disperării însă. Asta nu pentru că preşedintele nu ar mai avea un electorat al său, deci un bazin care poate fi crescut, nu pentru că nu ar avea forţa şi ştiinţa de a construi, ci pentru că scena politică ar intra iarăşi în dihotomia pro şi contra Băsescu. O astfel de poziţionare trebuie evitată, fie şi din motivul că de ea ar profita USL. În plus, ar limita iarăşi şi dezbaterea, şi electoratul, şi, cel mai important, şansa apariţiei unui alt lider.
Fundaţia Mişcarea Populară |
---|
Băsescu se mişcă repede, după mesajul de adio lansat PDL şi promisiunea că se va implica într-o construcţie de dreapta. Iată că ia naştere Fundaţia Mişcarea Populară. Anunţul a fost făcut de consilierul preşedintelui Cristian Diaconescu, iar primul ei membru este Sebastian Lăzăroiu. Mişcarea fusese înregistrată de Elena Băsescu şi Lăzăroiu însuşi şi a fost folosită în alegerile locale, ca siglă, obţinând în jur de 23%. |
Cred că decizia lui Băsescu de a se reimplica în politică vine nu doar din temperamentul său de jucător, din orgoliu sau incapacitatea de a ceda, de a se retrage fără o formă de luptă, aşa cum susţin adversarii sau diverşi analişti, ci şi dintr-o disperare. E greu să accepţi că tot ce ai construit, toată bruma de schimbare pe care ai obţinut-o cu preţul propriei imagini, pentru care ţi-ai riscat mandatul de câteva ori, se pot duce de râpă din cauza unor nemernici sau impotenţi.
USL, beneficiarul
Reacţia USL în faţa „pedelionului“, după cum l-a numit Ponta, ar trebui să dea mult de gândit. S-a conturat încă din primele momente direcţia: Antonescu a deschis uşa unei viitoare alianţe, care nu poate însemna decât înghiţirea PDL. Ponta, mai abil, a spus clar că lui Blaga „nu-i rămâne decât să gestioneze intrarea în PNL“ şi că, probabil, îl va susţine pe Antonescu la prezidenţiale. Mai rău, a spus că „adevăratul câştigător al Convenţiei este Antonescu“. Ponta a dat acest mesaj sumbru tocmai pentru a atenţiona pedeliştii şi pe Băsescu asupra riscului formulei abandonării complete a PDL în mâinile lui Blaga. Să fim serioşi, lui Ponta şi PSD nu are cum să le convină întărirea PNL cu PDL Blaga, preferă o opoziţie în interiorul democrat-liberalilor care să blocheze măcar până în 2016 o astfel de unificare. Indirect, salutând-o la modul în care a făcut-o, Ponta s-a opus sciziunii. Poate, cine ştie?, chiar i-a explicat Elenei Udrea riscul. Trăgând linie, USL în ansamblu iese avantajat din ceea ce se întâmplă la PDL. Inexistenţa unei opoziţii cât de cât credibile şi puternice îi pică mănuşă, ca şi faptul că situaţia are şanse bune să se prelungească. În acelaşi timp, canibalizarea voturilor pe dreapta nu poate decât să avantajeze PSD. //