Sforării liberale: Iohannis, președinte-senator

Iohannis e dependent de funcții, beneficii și protocoale, suferă de „sindromul girofarului” și „misecuvenismul” său e practic fără limite, dar asta nu surprinde pe nimeni. Așa cum nu surprinde nici că lingăii din conducerea liberală acceptă cu inconștiență să mai lege un bolovan de gâtul partidului, ca și cum nu ar fi suficientă misiunea aproape imposibil de îndeplinit de a-l rostogoli spre turul al doilea al prezidențialelor pe „ostașul” de 7%. Dezbaterile pe care le-a provocat acțiunea liberalilor, care au vrut să modifice legea în așa fel încât Iohannis să poată candida la Senat în timp ce încă este în funcția de președinte, sunt pur și simplu jenante și nu vor face decât să mai reducă scorul PNL, pentru că situația este revoltătoare. Nici nu mai contează dacă manevra va reuși sau nu, ținând cont că PSD s-a opus, contează mesajul lansat de tandemul Iohannis-PNL,

Pe de altă parte, ideea Iohannis președinte-senator are meritul de a mai fi înviorat puțin campania electorală și de a prilejui o tristă meditație asupra a ceea ce lasă în urmă Iohannis și guvernarea pesedisto-liberală. Nu trebuie să mergem foarte departe în timp pentru a constata eșecul statului și al tuturor reformelor, dezamăgirea cruntă a unei bune părți a electoratului.

Nu mai departe de acum câteva zile, Înalta Curte i-a dat înapoi plagiatorului Victor Ponta titlul de doctor, mai exact a anulat ordinul prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Este aceeași Înaltă Curte în fața căreia Ponta pierduse în 2020 procesul cu Ministerul Educației.

Ponta a profitat de o decizie a Curții Constituționale de acum doi ani, prin care retragerea titlului de doctor poate fi făcută de Ministerul Educației doar în cazul în care acesta „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Dar cum nimic nu e întâmplător când vine vorba de CCR, decizia cu pricina a fost dată în contextul scandalului de plagiat al lui Nicolae Ciucă și de ea vor profita plagiatorii de toate culorile politice. Emilia Șercan scria cu acea ocazie că decizia CCR „tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România, cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat”. Toleranța zero la plagiat a lui Iohannis s-a evaporat brusc atunci când aceasta viza faptele unor politicieni, cum sunt Nicolae Ciucă și Lucian Bode, care-i erau utili în sforăriile politice pe care le punea la cale.

Dar nu numai din cauza complicităților politice în materie de plagiat România Educată, una dintre reformele în care mulți alegători și-au pus speranțele, s-a dus pe apa Sâmbetei, ci și din cauza impostorilor numiți la vârful ministerului, ca să mă refer doar la Sorin Cîmpeanu, suspectat, la rândul lui, de plagiat, și la Ligia Deca, specialistă în postura ghiocel. Cifrele anului 2024 vorbesc de la sine: 42,40% dintre elevii din mediul rural nu au reușit să obțină media 5 la Evaluarea Națională și sub 42% dintre profesorii înscriși la examenul de titularizare au luat note peste 7.

Cât despre Justiție, flamura sub care Iohannis și PNL au câștigat alegerile de acum cinci ani după neagra epocă Dragnea, prin camerele ei circulă nestingheriți elefanți antireformiști, conduși de faimoasa Lia Savonea. Doamna în cauză, fostă șefă a CSM și a Curții de Apel București, care aspiră acum la cea a Curții Supreme, unde a ajuns judecătoare, i-a anulat condamnarea pentru omor beizadelei Mario Iorgulescu. A motivat că acesta, deși beat mort, drogat, cu piciorul înfipt în accelerație, trecând pe culoarea roșie a stopului, nu și-a folosit bolidul ca „mijloc în scopul suprimării vieţii victimei”. Nimic de comentat, doar că așa arată justiția plătită cu bani grei de contribuabili. Și ne mai mirăm că magistrații au ajuns una dintre cele mai detestate categorii profesionale.

Dosarele se prescriu pe bandă rulantă, judecătorii anulează probe și țin cu anii dosarele la sertar. De pildă, dosarul Revoluției a fost retrimis pentru a treia oară pentru refacere la Parchetul Militar, magistrații de la Înalta Curte invocând existența unor „nereguli” în rechizitoriu pe care procurorii nu le-au remediat. Înainte de a ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul Revoluţiei s-a plimbat peste patru ani între instanţele şi parchetele bucureştene pe motive de procedură, fiecare declinându-și competența. După 34 de ani, Ion Iliescu și Gelu Voican-Voiculescu pot, iarăși, răsufla liniștiți.

Temă esențială pentru societate timp de ani la rând, subiect de campanii prezidențiale, justiția a fost evacuată de politicieni din dezbateri, iar publicul pare că și-a pierdut complet interesul. Apatia s-a instalat. Excepțiile sunt reprezentate de cazuri umflate de presă, pe drept sau nedrept, cum a fost cel de la Spitalul Pantelimon, cazuri care ridică însă întrebări legate de competența procurorilor, dar și de complicitatea castei medicilor.

Sunt probleme dificile, care ar merita dezbateri ample, care ar putea fi teme de campanie. Dar nu sunt, pentru că nu convin partidelor și candidaților, care, în afară de vorbe goale și multe, nu sunt capabili să propună soluții concrete și proiecte pe termen mediu.

Așa arată țara pe care Iohannis, PNL și PSD au dominat-o în ultimii ani și pe care vor să și-o împartă din nou. Cu votul nostru, desigur.