De același autor
Președintele a anunțat nația că pandemia e sub control și că trebuie să fim mulțumiți că s-a plafonat la 10.000 de cazuri pe zi. O veste minunată, așa cum numai Iohannis știe să dea. Peste doar trei zile, laudele președintelui față de modul în care gestionează guvernul liberal criza s-au dovedit deșarte: sâmbătă au ars de vii zece bolnavi de Covid internați la secția de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamț. Scenele de groază cu paturile făcute scrum, aparatura și pereții înnegriți sunt cutremurătoare. Un lucru a devenit imediat clar: tragedia de la Piatra Neamț este rezultatul corupției, clientelizării, improvizației și politizării sistemului medical românesc. Iar pentru asta nu „suntem vinovați cu toții”, așa cum a spus în înțelepciunea lui ministrul Nelu Tătaru, ci exclusiv politicienii, care vreme de 30 de ani s-au dovedit incapabili să reformeze sistemul, atunci când nu au refuzat de-a dreptul s-o facă. Dacă e vorba de vreo vină colectivă, ea aparține clasei politice, nu cetățenilor care cad victime sistemului. Vorbele lui Tătaru mi-au adus aminte de cele ale lui Dan Voiculescu: „Toți am fost turnători”, prin care oligarhul penal și informator al Securității voia să-și diminueze propria vinovăție prin culpa colectivă.
Bebelușii arși la maternitatea Giulești, femeia căreia i s-a dat foc pe masa de operație a doctorului Beuran, pacienții morți pe drumul între spitale, Colectivul, infecțiile nosocomiale ascund în spatele lor vinovății clare. Ele trebuie căutate în lanțul de complicități dintre mafia halatelor albe, managerii politici ai spitalelor, Colegiul medicilor, direcțiile de sănătate, politică și justiție. Pandemia a rescos la iveală tot acest putregai, în fața căruia medici și pacienți sunt, deopotrivă, neputincioși.
Într-o criză sanitară de asemenea proporții, tragedia de la Piatra Neamț era aproape inevitabilă. Haosul care domnește în sistem, hei-rup-ul, corupția, neprofesionalismul, improvizația și delegarea responsabilității sunt nota comună. Asistăm, ca în atâtea alte situații nefericite, cum pisica vinovăției este pasată de la manager la prefect, de la DSP la șeful secției de terapie intensivă, fiecare venind cu varianta care îl disculpă. Procurorii au început ancheta, au făcut percheziții, au audiat martori și au strâns „probe”, spectacol menit să ne facă să credem că adevărul va ieși la lumină și se va face dreptate. Dar cum să crezi că așa ceva e posibil, când justiția română nu a condamnat pe nimeni la cinci ani de la Colectiv, iar partea de dosar privind infecțiile intraspitalicești, cele care i-au omorât pe mulți dintre supraviețuitori, nu a fost nici măcar finalizată? În cel mai bun caz, pentru moartea celor 10 oameni arși de vii la Piatra Neamț va plăti vreun electrician sau instalator, Dorel de la sculărie, cum se zice.
Măcar de data asta nu a cutezat să iasă public niciun „expert”, ministru sau profesor de la UMF să explice doct cum astfel de lucruri „se întâmplă” și în alte țări, așa cum au făcut în cazul Beuran sau al infecțiilor intraspitalicești. Și-or fi dat și ei seama că acum chiar nu ține. Pe de altă parte, e de-a dreptul jenant să vezi cum ministrul Tătaru, lovit de teamă, ordonă controale la toate ATI-urile. Dar până acum ce-a păzit? Când medicii strigau că instalațiile de oxigen nu fac față, că funcționează la supracapacitate, că țevile, cablurile și circuitele sunt de pe timpul lui Pazvante, iar într-o zi or să crape, unde era? Iar după controale, nu tot improvizații se vor face?
Pe o culmea cinismului se plasează însă PSD. Urlă ca din gură de șarpe să nu se „politizeze” tragedia de la Piatra Neamț, din simplul motiv că managerul, al optulea într-un an, era pus de el, dintre clienții de partid, individ care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu sănătatea. Dacă nenorocirea se întâmpla într-un județ liberal, să vezi cum nu mai murea Ciolacu de grija politizării. Vrea acum pact pe sănătate și ca funcțiile de manager să fie date „pe bază de profesionalism” și nu pe carnet de partid, sportul preferat al PSD. Când PNL a vrut la începutul pandemiei să-i ia din gheare spitalele aflate în subordinea consiliilor județene (atunci, majoritar pesediste) și să organizeze concursuri, a făcut ditamai scandalul și a blocat orice inițiativă. Acum joacă electoral la două capete, pe de o parte nu-i convine să-și aducă lumea aminte că a fost aproape 20 de ani din 30 la guvernare și că s-a opus oricărei reforme în sănătate, că a politizat de la portar la director, pe de alta, ar vrea să-și tragă spuza pe turtă din tragedia de la Piatra Neamț.
De la preluarea mandatului auzim de la Tătaru aceeași litanie cu DSP-urile, cu reevaluarea managementului, a unităților sanitare, cu depolitizarea, incompetența și neimplicarea autorităților locale. Dar tocmai DSP-urile județene, cele nereformate și anchilozate, incapabile să facă anchete epidemiologice și să răspundă la telefoane, au căpătat puteri sporite în gestionarea pandemiei. Autoritățile locale ascultă acum de comandamentul politic și ignoră că rata de infectare în mari orașe – Alba Iulia, Blaj, Cluj, Timișoara, Sebeș – crește vertiginos. Asta pentru că virusul nu se supune noului slogan prezidențial „Vrem alegeri”. Carantinarea e evitată în multe orașe din Ardeal și Banat, care sunt fiefuri liberalo-useriste, pentru că nu e tocmai înțelept să superi oamenii în campanie. Deși, poate ar fi mai bine să faci acum un lockdown decât să te trezești că în loc de vot se duc la înmormântări. Ca să citez din clasicul de la Cotroceni. //
Comentarii 15
Emil - 11-30-2020
Nu poți avea pretenții la profesionalism și respectul legii câtă vreme instituțiile statului sunt sub talpa politicului mai rău decât în vremea lui Ceaușescu.
Răspundemirela - 11-27-2020
D na Pora ,un pic ambiguu acest articol,si ma tem ca e chiar cu intentie si cu directie....Haosul din acest, pretentios spus, sistem de sanatate este intretinut constant de coruptia criminala promovata de POLITICA TRADITIONALA PSD, PNL,UDMR si toate partidele derivate din astea.ASA E?Iar daca abordati si subiectul de mare anvergura... pandemie ,sa vorbiti de evenimentele care DEJA au provocat extinderea ei si sa va abtineti din a bagateliza importanta VITALA a acestor alegeri parlamentare . Printre ALTELE poate gasiti loc si pentru numele celor care combat acest haos cu riscuri, dar si cu succes.Haosul nu e chiar UNIVERSAL ,dupa cum sugerati, din pacate, cu mult profesionalism criminal de jurnalist diversionist asociat politicii criminale!E adevarat ,l am votat pe Basescu ,e adevarat ,urmaream cu speranta aparitiile D VS la televizor si in revista22 ( tulburator acest nume )dar toate sunt excrocherii?!
RăspundeVicentio B. - 11-27-2020
“nația”. Andreea Pora chiama/cieama/keama la “start” pe internetistii Revista 22 pentru confirmarea/comentarea adevarului “…Corupția, neprofesionalismul, improvizația și delegarea responsabilității sunt nota comună.”. Textul de inceput “Presedinitele/Presidenitele/Prisedenitele a anuntat nația….”. M-am intrebat DE CE autoarea a folosit/foloseste/va folosi/va fi folosit – de regula - substantivul femenin/fimenen/feminen “nația”, mai ales ca, s-a referit la Presedinte si Natiune. Dictionarele explicative ofera 4444444 de definitii pentru “nație, națiune” incepand cu (citat). “Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii”. Dar exista si (citat): Prin sinecdocă) Om de rând. 9 (Pex) Țăran. 10 (Îrg) Fel. 11 (Îe) A fi de ~ție spurcată (sau rea, a dracului) A fi răutăcios.” Nu comentez in ce dominant sens reflex –artig/gitar s-a gandit autoarea. Cert este insa adevarul in substanta > “năravuri rele.”. In context imi reamintesc de cuvintele unui ex-primar sector 5 Bucuresti, adept al unui alt ex- dr. und ex- Permier, care (ex-primarul) intr-o emisiune TV afirma intrigat/revoltat/suparat/indignat/sacadat “PROSTIA UCIDE. !”. In context articolul de fata; ce este oare dominant in sensul “A UCIDE” ? “Prostia”, “coruptia”, “politizarea”, sau intreb eu si cu mine:“mentalitatea”, “lasitatea”, etc. sclin acest sens ? In ceea ce priveste preluarile autoarei > “suntem vinovați cu toții”, așa cum a spus în înțelepciunea lui ministrul Nelu Tătaru Dan Voiculescu: „Toți am fost turnători” < , cred ca marele adevar l-a spus celebrul - la scara mondiala - Sergiu Celibidache (1912 -1996) care cu prilejul primei vizite in Romania cu referire inainte de 1989, declara ziaristilor “suntem cu totii vinovati !”. Nu exista cancelar mai iscusit/profesionist/genial/matur/echilibrat ca doamna Angela (Frau).
Răspundemax - 11-26-2020
CORECT,ABSOLUT LA OBIECT!
RăspundeVicentio B. - 11-24-2020
“nația”. Andreea Pora chiama la “start” pe internetistii Revista 22 pentru confirmarea/comentarea adevarului “…Corupția, neprofesionalismul, improvizația și delegarea responsabilității sunt nota comună.”. Textul de inceput “Presedinitele a anuntat nația….”. M-am intrebat DE CE autoarea a folosit/foloseste – de regula - substantivul femenin “nația”, mai ales ca, s-a referit la Presedinte si Natiune. Dictionarele explicative ofera 44 de definitii pentru “nație, națiune” incepand cu (citat). “Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularitățile specifice ale culturii”. Dar exista si (citat): Prin sinecdocă) Om de rând. 9 (Pex) Țăran. 10 (Îrg) Fel. 11 (Îe) A fi de ~ție spurcată (sau rea, a dracului) A fi răutăcios.” Nu comentez in ce dominant sens reflex –artig s-a gandit autoarea. Cert este insa adevarul in substanta > “năravuri rele.”. In context imi reamintesc de cuvintele unui ex-primar sector 5 Bucuresti, adept al unui alt ex- dr. und ex- Permier, care (ex-primarul) intr-o emisiune TV afirma intrigat/revoltat “PROSTIA UCIDE. !”. In context articolul de fata; ce este oare dominant in sensul “A UCIDE” ? “Prostia”, “coruptia”, “politizarea”, sau intreb eu:“mentalitatea”, “lasitatea”, etc. in acest sens ? In ceea ce priveste preluarile autoarei > “suntem vinovați cu toții”, așa cum a spus în înțelepciunea lui ministrul Nelu Tătaru Dan Voiculescu: „Toți am fost turnători” < , cred ca marele adevar l-a spus celebrul - la scara mondiala - Sergiu Celibidache (1912 -1996) care cu prilejul primei vizite in Romania cu referire inainte de 1989, declara ziaristilor “suntem cu totii vinovati !”.
Răspundej001 - 11-23-2020
...."tragedia de la Piatra Neamț este rezultatul corupției, clientelizării, improvizației și politizării sistemului medical românesc".......ar fi un moment bun pentru domnul Orban, dar si Johannis, sa verifice listele de candidati la parlamentare din decembrie, din Neamt dar si din celelalte judete unde treburile nu stau mai bine. Sa se lamureasca ce a facut fiecare pana acum si ce asteptari poate avea populatia de la acesti alesi si ras-alesi.
RăspundeSerban Moroianu - 11-22-2020
Cum este posibil ca la treizeci de ani de la o revolutie anti comunista sa avem drept rector al facultatii de medicina pe Tovarasul Viorel Jinga secretarul organizatiei studentilor comunisti din Facultatea de Medicina, un individ care nu venea nici o data la cursuri nu era de gasit decat la sedintele de partid? Persecuta studentii de la Medicina pe motive strict politice si nu avea nici cele mai elementare cunostiinte medicale. Si acum el este Rectorul Universitatii de Medicina din Bucuresti. Atat timp cat Medicina Romaneasca este condusa de indivizi tip Jinga care au obtinut pozitii exclusiv pe pile si relatii numai este nici o spernta! Medicii romani nu sevor putea intorce intr-o tara condusa de indivizi tip Jinga. PS. Va rog frumos sa nu imi mai cenzurati opiniile. Tot ce am scris mai sus despre tovarasul Jinga este de notorietate in lumea medicala si se poate verifica foarte usor.
RăspundeSERBAN MOROIANU - 11-22-2020
Atata timp cat in sistemul medical romanesc domneste incompetenta si coruptia nu exista absolut nici o sansa. Am absolvit facultatea de Medicina la inceputul anilor 90 si am parasit Romania la sfarsitul anilor 90 exclusiv din cauza coruptiei si a faptului ca promovarile in sistemul medical se faceau exclusiv pe baza de relatii si pile si nidecum din punct de vedere financiar. Situatia din pacate nu s-a schimbat pana in ziua de astazi. Rectorul Universitatii de Medicina este Tovarasul Viorel Jinga cel care era secretarul organizatiei studentilor comunisti din Facultatea de Medicina in vremea studentiei mele un om care nu venea nici o data la cursuri era de gasit numai la sedintele de partid isi persecuta si isi batjocarea colegii pe motive de politica comunista. A obtinut pozitii exclusiv pe pile si relatii, este o nulitate absoluta din punct de vedere medicala. Intr-o tara in care la 30 de ani de la o revolutie anticomunista un astfel de individ este rectorul universitatii de Medicina nu mai exista nici o speranta. Intr-0 astfel de ta eu nu mai m-as intoarce vre o data
RăspundeGheorghe Sava - 11-22-2020
Se vede de pe Marte ca esti psd’ist.Nu spui nimic de ebreul ruso-nulgaro-caldarar ivan ilici iliescovici,cel care im ‘ 89 chema rusii sa invadeze Romania,a dat telefon la ambasada URSS sa spuna vine santem(la moi acasa) a deschis drumul spre dezsstrul Tomaniei,l’a pus pe megaescrocul nastAse ministru externe apoi prim ministru(megAescroc)?geoana,mehacriminalul ponta?hrenemviucul,megacriminalul draknea si acum tiganul analfabet ciulacu.Baieti una si una.ROMANI IESITI LA BOT IN MASA PE 6 DECEMBRIE SI VOTATI IMPOTRIVA psd’istilor,protomanistor,proauristilor,VOTATI IMPOTRIVA ANTIROMANILOR CARE AU DIDTRUS TARA SI NATIA CA ACESTI MEGACRIMINALI SA NU SE MAI AS CUNDA DUB PULPANA PSRLAMENTARA CI SA AJUNGA DUPA VRATII. ASA SA VA AJUTE DUMNEZEU!
RăspundeMihail Lungu - 11-19-2020
Avem, deocamdată (şi vom avea, probabil, şi după alegeri), de-a face cu "răul cel mai mic": guvern de marca PNL. În momentul în care acest partid, pe lângă faptul că nu recunoaşte nici acum greşeala imensă din trecut de a se alia cu PSD, nu are cadre de calitate mai bună decât Anisie şi Tătaru pentru a numi miniştri, trebuie să constatăm că este foarte mare, acest rău mic...
RăspundeEmil - 11-18-2020
Mendeleev isi da pantalonii jos si rade cu ”curul” cand aude un profesor presedinte de stat vorbind de gaze medicinale.
RăspundeLucian Nicolescu - 11-17-2020
L-am uitat (vai!) pe "marele om de stat Viorel Ponta. Cu prietenul lui influent Ghiță Sebastian. Și tot personalul deciziționar din ministere, Procuratură, Magistratura, SRI, DNA, DIICOT, în general toți cei care au pus umărul la urgia abătută asupra românilor. La războiul româno-român.
RăspundeLucian Nicolescu - 11-17-2020
Trist, oribil, cutremurător, deplorabil. Un popor îmbătrânit de atâta ignoranță nesimțită a unui politic îmbuibat și pretențios din cauza funcțiilor ocupate fără merit (parlamentari, miniștri) riscă împuținarea din cauza unor măsuri iresponsabile ale unor politruci aflați în funcție pe viață, nicidecum vremelnic. Așa i-am învățat noi, plebeii. Petre Țuțea a spus-o foarte clar: "Comuniștii pot fi răsturnați de la putere DECÂT cu metodele cu care au venit ei la putere". Așa că dacă noi lucrăm cu mănuși ne vom întoarce la o societate malformata, capitalist-comunistă de o să-i regretăm pe toți dictatorii și torționarii de la Pauker și Nicolski până la Ceaușescu și ( cu voia dumneavoastră ultimul pe listă) Iliescu. Să nu-i uităm însă pe pseudo democrații Constantinescu, Ciorbea, Vasile, Văcăroiu, Năstase, Severin, Băsescu, Udrea, Stolojan, Tăriceanu, Ungureanu, Boc, Dragnea, Iordache, Nicolicea, T.Toader, Orban, Predoiu, Iohannis. Pe cei mai puțin alfabetizați am îndrăznit să-i omit. Oamenii ăștia, treizeci de ani, au făcut praf de-o țară întreagă. Vor iarăși votul nostru. Și nici măcar nu-și cer iertare pentru urgia pe care au făcut-o timp de treizeci de ani. "Quem ad finem" îi mai putem suporta?
Răspundezoltan derzsi - 11-17-2020
Este adevarat ce se scrie in articol cu cateva exceptii. Intr-o pandemie nu poti lua masuri decat de urgenta, pt. a nu bloca intreg sistemul. Refacerea intregului sistem de sanatate poate dura ani caci, in toate domeniile lor de activitate este nevoie de reforme hotarate. Lipsa spitalelor, a diferitelor sectii, a personalului medical si sanitar nu se poate face instantaneu. Daca cineva crede ca totul se rezolva cu o lege, cu implicarea doar a guvernului, se inseala amarnic. In consecinta, toata propaganda partidelor pe subiect este, cel puti, hilara, chiar revoltatoare. Constat ca toti se lupta, ca si cateva foste elite locale, doar pt imagine, pt. a ne demonstra cat de competenti au fost sau sunt, o mascarada electorala. Noi, poporul nu de asta avem nevoie. Avem nevoie de rezultate palpabile, nu doar sa ne satisfacem orgoliile de sustinator al unui partid sau altul, ci si pt. a sti pe cine alegem Unde este adevarul? Ca intotdeauna, la mijloc, un adevar trist dar real si anume ca politicienii nostri nu au inteles inca ce este politica, ca ea se face in interesul poporului, al natiunii, asta in cazul ca ai o farama de patriotism, asa cum se clameaza pana si in vis si care, ramane, din pacate un vis, doar un vis frumos.
RăspundeJR - 11-17-2020
Constructia de noi spitale este o varianta. Totusi daca ar aparea la fel de repede ca mall-urile, tot n-ar fi personal. Intotdeauna se poate spune ca trebuia sa se faca mai mult, ori ca ministrul ori ca presedintele ori ca politicienii. Spitalele care duc greul sunt tot cele administrate de autoritatile locale.Alte varianta aplicata a fost: "Spain has nationalized all of its private hospitals as the country goes into coronavirus lockdown"
Răspunde