Singura șansă a PSD: cearta opoziției

Cum își va căra opoziția în spate sacul victoriei? Uneori povara acestuia poate fi la fel de dărâmătoare ca și cea a înfrângerii, te poate pune la pământ fără să prinzi de veste. O strategie proastă, poftă de putere, vorbe aruncate la întâmplare, răbufniri umorale, demagogie, scandaluri sau doar mici prostioare și, gata, victoria se transformă în eșec. Degeaba cauți după aceea vinovați, tai capete și faci teorii. Nu mai folosește nimănui.

Opoziția se află într-o situație extrem de complicată, cu o victorie căzută din ceruri, la care nu se aștepta și pe care, după cum au început lucrurile, nu prea știe s-o gestioneze. În primul rând, ar trebui să fie conștientă că votul a fost preponderent negativ, împotriva dragnismului și a partidului-stat cu tot ce a presupus asta în ultimii doi ani și jumătate. Iar votul pozitiv, atât cât a fost el, a mers cu precădere spre USR-PLUS, văzute ca alternativă. Inflamările, bătutul în piept, vorbele sforăitoare și egolatria nu sunt utile, ba chiar produc efectul contrar. Ce trebuie făcut, deci, ca să se conserve acest capital emoțional negativ (regula în România) și să crească ponderea celui pozitiv? Teoretic, PSD ar trebui să rămână la guvernare cu Dăncilă și toată floarea cea aleasă, iar opoziția să înceapă să construiască, să ofere soluții, oameni, guverne din umbră și penumbră, să se lupte pentru a îndrepta pe cât se poate lucrurile și, mai ales, să nu cedeze alte instituții esențiale. În al doilea rând, și aici cred că e factorul decisiv, opoziția trebuie să rămână unită, iar prin asta înțeleg să facă front comun în parlament, în luările publice de poziție și în impunerea unor oameni în funcții-cheie. Visul urât este cearta, scandalul, trasul preșului de sub picioare. PSD asta așteaptă, va lucra la dezbinare cu tot arsenalul pe care îl are la dispoziție. E calea cea mai sigură spre propria revenire și, pe cale de consecință, spre eșecul opoziției la parlamentarele de anul viitor.

Or, la ce asistăm? Deși deocamdată nu e mare lucru, e prevestitor de rele. USR a spus clar că nu vrea la guvernare acum, că dorește alegeri anticipate după prezidențiale, dar că nu are nimic împotrivă să susțină în parlament un guvern de coaliție în care să fie PNL. În schimb, PNL se grăbește cu o moțiune de cenzură, ale cărei șanse sunt mici, dar nu de ignorat. Adică, ar intra la guvernare acum, deși e complet nepregătit, cu o majoritate de strânsură și un guvern aidoma. Este o diferență clară de viziune și de strategie politică între cele două partide. ­Tactic, USR-ului i-ar conveni ca PNL să intre la guvernare și să se compromită alături de UDMR, Pro România, PMP sau niscaiva migratori de la PSD. Deși, atenție, prin ricoșeu, adică prin susținerea oferită în parlament, va fi compromis și el. PSD e neîntrecut la calomniat, manipulat și purtat campanii denigratoare. PNL are însă susținerea președintelui: „Cred că opoziția scrie deja la ultimele fraze ale moțiunii de cenzură. Cel puțin așa aș face eu“. De scris nu-i greu, de trecut e mai complicat. Ca semnal politic, o moțiune e necesară, fără discuție, altfel electoratul s-ar simți frustrat peste măsură. Dar mai e un semnal politic chiar mai important: căderea moțiunii. Atunci electoratului îi va fi clar că PSD este încă stăpân, că se agață de putere și nu poate fi clintit de acolo. Emoția negativă va rămâne la cote ridicate: dușmanul e acolo, să nu abandonăm lupta! Nu e clar ce strategie are Iohannis pentru consultările de săptămâna aceasta, dar nu cred că se va implica în negocieri pentru schimbarea majorității parlamentare (nu-i genul sforar ca Băsescu).

În afară de acest dezacord în abordarea perioadei post-alegeri, între USR și PNL se profilează unul mai de substanță. Iar schimbul de replici dintre Barna și Orban pe tema candidatului la prezidențiale nu e de bun augur și arată animozitatea de substanță (mai veche) dintre cele două formațiuni. „Alianţa USR-PLUS s-a născut tocmai pentru că românii s-au săturat de această ciupeală oportunistă pe care o promovează Orban“, a trântit Barna. Așa o fi, dar e oare bine s-o și spui public? Iar dacă vine vorba de „ciupeli oportuniste“, nici Cioloș nu-i vreun sfânt. Mai rău e că cele două partide reușesc cu greu să se pună de acord cu susținerea comună a unor obiective și candidați. Raluca Turcan, propunerea PNL pentru Camera Deputaților (destul de neinspirată, aș zice), a fost înghițită cu noduri de USR, care avansase numele lui Stelian Ion, iar asta s-a văzut pe fața lui Barna ieșit de la negocieri. Anunță USR că îl sprijină pe Ekstein Kovács pentru funcția de Avocat al Poporului și că are și acordul PNL, sare Rareș Bogdan și o dă la întors: „Nu-i adevărat, discuția nu s-a încheiat“. Până la urmă și-a dat și PNL binecuvântarea, dar n-ar fi mai bine ca astfel de episoade să fie reglate cu mai multă dicreție? Trebuie un candidat comun al opoziției pentru București? Trebuie. Nicușor Dan, perceput de majoritatea alegătorilor ca fiind din USR, se autopropune ca independent. Înainte de asta, Vlad Voiculescu anunțase că vrea să intre în cursă, iar liberalii, care îl vor instala pe Rareș Bogdan la șefia filialei București, se află și el în cărțile pentru primărie. Ce să mai spunem de vizitele lungi și dese ale unor lideri și membri USR-PLUS în bârlogul A3. Cam așa arată opoziția după victoria din 26 mai.

Senzația e că opoziția funcționează în logica meschină a „ciupelii“ reciproce de voturi și loviturilor în părțile moi. Nimic bun nu va ieși dintr-o astfel de abordare, pentru că electoratul așteaptă unitate și va fi scârbit de orice veleitarism. Deocamdată, PSD face treabă bună, menținând ura vie. Dar cât va dura asta? //