De același autor
Transformarea UM 0215 în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) nu a reuşit să şteargă brandul de „Doi şi un sfert“, adică acea structură informativă care se ocupă nu doar cu urmărirea propriilor angajaţi, ci şi cu acţiuni care seamănă extrem de bine cu poliţia politică. Oficial, începând din 2002, misiunea de căpătâi a DGIPI ar trebui să fie „culegerea de informaţii în vederea combaterii criminalităţii“, numai că, aşa cum o dovedesc nenumăratele scandaluri în care a fost implicat, serviciul şi-a păstrat proastele obiceiuri. Unul dintre ele fiind urmărirea şi „monitorizarea“ lucrătorilor celorlalte servicii de informaţii, motiv pentru care a existat mereu bănuiala că Doi şi un sfert calcă pe bătături în special SRI şi SIE, care îi răspund cu aceeaşi monedă. Afacerea Popoviciu, în care noul şef al Doi şi un sfert, Cornel Şerban, a fost filat „prin metode specifice“, interceptări ambientale şi ale telefoanelor, de către SRI este un astfel de exemplu.
Cert este că activităţile Doi şi un sfert au fost şi au rămas mereu controversate. În 1994, un imens scandal de presă arăta că unitatea monitoriza cetăţeni străini şi români fără ca aceştia să fie obiectul unei anchete penale. În timpul când la conducerea Doi şi un sfert s-a aflat Virgil Ardelean, supranumit şi „Vulpea“, serviciul a cerut fostului PNA aprobarea de a asculta telefoanele unor jurnalişti de la agenţiile Mediafax şi AM Press, sub pretextul că o serie de poliţişti le furnizează reporterilor informaţii despre anchete aflate în desfăşurare. În 2004, a existat bănuiala că în spatele faimoaselor stenograme din şedinţele PSD, ajunse în presă, s-a aflat tot aparatura Doi şi un sfert. Nici în dosarul „Caltaboşul lui Remeş“ lucrurile nu sunt tocmai clare, circulând informaţii că DGIPI monitoriza în paralel cu SRI şi că anumite interceptări provin de la acest serviciu.
Ceea ce a trezit întotdeauna suspiciuni a fost însă lupta politică pentru controlul acestui serviciu de informaţii. Dacă, în perioada Ardelean, războiul a intrat în silentio stampa, acesta fiind, probabil, pe placul tuturor şi aducând servicii transpartinice, după demisia acestuia, apele au fost mereu învolburate. În 2006, fostul ministru de Interne Vasile Blaga îl propune în funcţia de şef al DGIPI pe Alexandru Boer, care îi era director de cabinet, dar numirea este refuzată de Călin Popescu Tăriceanu, motiv pentru care Ardelean mai stă în funcţie până la venirea noului ministru Cristian David, când şef la Doi şi un sfert este pus generalul Petre Albu, de la Agenţia Antidrog.
Un adevărat război pentru conducerea unităţii se declanşează însă de la venirea la putere a coaliţiei PSD–PD-L, când democrat-liberalii sunt nevoiţi să cedeze Ministerul de Interne în favoarea PSD. Aşa cum spune clar acum Miron Mitrea, dispus să dezvăluie secrete din casă, miza erau „dosarele care se produc“ la DGIPI. Pentru a obţine Doi şi un sfert, PSD „a renunţat la trei ministere“, spune Mitrea, argumentul decisiv fiind „nevoia PSD de a avea un serviciu de informaţii, să avem informaţii, să ştim ce se întâmplă. Am spus atunci, spun şi acum, chiar dacă îi supăr: era vorba de un grup care voia să controleze anumite dosare care se produc acolo“.
Grupul pomenit de Mitrea, adică Hrebenciuc şi Vanghelie, a vrut să-l impună la DGIPI pe Bogdan Georgescu, manager al Economatului înfiinţat de edilul de la sectorul 5 şi apoi preşedinte al Organizaţiei de Tineret, propunere refuzată de Emil Boc. Acum, Liviu Dragnea, demisionat după două săptămâni de la numirea în funcţie, susţine că unul dintre motive a fost exact opoziţia la numirea lui Georgescu, deşi decizia fusese luată în Biroul Permanent al PSD. Trecerea meteorică a lui Gabriel Oprea pe la Interne se leagă tot de Doi şi un sfert, la şefia căruia el îl readusese pe Ardelean, spre nemulţumirea partidului. Să nu uităm că, la plecare, tatăl acestui serviciu secret, Virgil Ardelean, declara cinic: „Sunt mii de vulpi în DGIPI“. Cine altul putea şti mai bine! Numirea lui Cornel Şerban, care fusese promovat inclusiv de Oprea şi, mai demult, de Cristian David, o demonstrează.
Prinderea uneia dintre aceste vulpi ridică doar parţial vălul de pe ocupaţiile ilegale ale serviciului şi oferă explicaţia încrâncenării cu care şi-l doreşte PSD. Dar nu numai. Suspiciunea că Traian Băsescu, la rândul lui, nu vrea să cedeze serviciul nu poate fi ignorată, mai ales în contextul coincidenţei atâtor evenimente neplăcute pentru minister şi unitatea sa informativă. Într-adevăr, acolo se fabrică dosare, se face trafic cu informaţii, se ascultă telefoane la cerere politică şi cine stăpâneşte serviciul are un excelent mijloc de şantaj şi de control politic. Probabil că listingul telefonic furnizat de Cornel Şerban consulului din Italia pentru uzul ministrului Ionuţ Bazac (despre a cărui soţie aflăm că se întâlnise cu Şerban), traficul de influenţă şi mita prin care acesta încerca să obţină NUP-ul pentru Popoviciu la pachet cu numirea sa în funcţie sunt doar mizilicuri pe lângă ceea ce se întâmplă cu adevărat la Doi şi un sfert. Privind lucrurile din perspectiva scandalului „Popoviciu“, se poate spune că Doi şi un sfert merită cele trei ministere pe care le-a cedat PSD. La fel, este de înţeles regretul PD-L.
Întrebarea capitală este dacă Doi şi un sfert va reuşi să supravieţuiască afacerii. Să nu uităm că DGIPI face parte din Comunitatea Naţională de Informaţii, care se află sub controlul şefului statului. Preşedintele spune că serviciul nu trebuie desfiinţat, ci reformat. În starea de metastază în care se află Doi şi un sfert, indicaţia e tardivă, mai ales că e puţin probabil ca şeful statului să nu fi fost informat de celelalte servicii despre viermuiala de la Doi şi un sfert.
Imperiul Popoviciu & comp.
Popoviciu controlează, prin interpuşi şi firme offshore, un adevărat imperiu imobiliar. El a preluat fostele societăţi de stat Alltrom, Herăstrău, ASD Mioriţa şi Comaliment, trecându-le pe numele mamei sale, Ligia Popoviciu (79 de ani), fostă croitoreasă a Elenei Ceauşescu. Din umbră, Popoviciu deţine participaţii şi în Hotelul „Howard Johnson“, restaurantul Casa Doina şi fast food-urile Pizza Hutt şi KFC. Dar piesa lui de rezistenţă este „Proiectul Băneasa“: un minioraş întins pe 221 ha în nordul Capitalei. Deşi averea sa este estimată la peste o sută de milioane de dolari, nu a figurat decât o singură dată în Top 300. Magnatul este naşul de cununie al lui Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, şi vechi partener de afaceri cu Bogdan Bartolomeu, soţul Ilincăi Preoteasa, prima nevastă a lui Adrian Năstase. Popoviciu, Paszkany, Badea, Patriciu şi Bartolomeu sunt asociaţi cu Tăriceanu în „Clubul Vinului“.
Braţul lung al serviciilor
Grabriel Puiu Popoviciu este căsătorit cu Doina Nadia Popoviciu, fiica fostului prim-vicepremier ceauşist Ion Dincă, numit şi „Teleagă“. Aşa cum a divulgat Evenimentul zilei, în celebrul serial Cupola, soţia miliardarului a activat în Direcţia III (UM 0625) pe contraspionaj, fiind specializată în dialecte arabe. Nadia Popoviciu a predat la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa.
Nicolae Badea, preşedintele clubului Dinamo, este cumnatul şi asociatul în afaceri al lui Puiu Popoviciu. Soţia lui Nicolae Badea este fiica cea mare a aceluiaşi Ion Dincă, are grad de căpitan şi a lucrat tot la Direcţia a III-a a Securităţii, tot cu specializarea dialecte arabe. A predat, ca şi sora sa, la Şcoala de Securitate de la Băneasa. Badea a divorţat recent de soţia-ofiţer.
Popoviciu şi Badea au intrat în afaceri, imediat după 1990, cu vestita ComputerLand, firmă implicată în scandalul EADS.
