Supraviețuirile lui Ponta

Ponta, liderul cu cel mai mare eșec în palmares și o imagine mizerabilă în chiar propriul partid, reușește să manipuleze PSD, să-l joace pe degete, disprețuindu-l și punându-l în fața faptului împlinit, a unor decizii luate peste capul său, fără nicio consultare.

Era previzibil. S-o recunoaștem, tipul e tare. La prima vedere, triumful nesimțirii. Le dă clasă înaintașilor Năstase și Geoană, cărora li s-a luat gâtul fără mari menajamente după înfrângerea în alegeri și pre­judicii mult mai mici aduse par­ti­dului. Dar atunci era un alt PSD. Unul „viu“, puternic, vor­ba noului disident Drag­nea. Acum PSD a pierdut pre­zi­den­țialele, dar a rămas cu pu­t­erea. Adică, dependent de Ponta. În fapt, saga in­cre­di­bilelor ­supraviețuiri ale lui Pon­ta - alegeri ratate ru­și­nos, dosar penal, fuga la turci pentru o ope­ra­ție banală - este exclusiv rezultatul acestui tip de captivitate reciprocă, o fundătură din ca­re partidul nu mai găsește forța să iasă. Aran­jamentul cu demisia și plantarea în frun­tea PSD a unei marionete interimare cum este Rovana Plumb o dovedește cu vârf și în­de­sat. Există însă alternativă viabilă pe mo­ment? Nu pentru acest PSD atrofiat. Lipsit de li­deri la nivel central, cu jumătate dintre ba­roni înglodați în probleme penale, timorat de DNA și fără alt proiect decât agățatul de pu­te­re, PSD pare că nu mai are variante. Simbolic, la Biroul permanent de săptămâna trecută, Pon­ta trona între Dragnea, Oprea și „doamna Ro­va­na, femeia noastră“, cum generos și de­li­cat a complimentat-o generalul, iar în fundal se profilau fantomele lui Iliescu și Năstase. În rest, vid de autoritate, un par­tid cocârjat sub propria-i ne­pu­tință, încătușat de un lider al cărui sfârșit politic, o știu toți, va fi urât, indiferent când va avea loc.

Faptul că s-a ajuns în situația ca ditamai partidul să amâne de atâta timp, peste 8 luni, or­ga­nizarea ­unui congres, să ră­mână peste noapte fără lider și să fie condus prin delegare de un per­so­naj insignifiant precum această Rovana Plumb, repet, marioneta găștii lui Ponta, ara­tă că PSD a ajuns să accepte umil și tăcut ceea ce în vremurile sale de glorie ar fi re­te­zat dintr-o lovitură într-una din faimoasele nopți ale cuțitelor lungi. Singura voce critică - Liviu Dragnea, baron penal, cu o con­dam­na­re în prima instanță la activ – își urmărește doar propriile ambiții de putere (și-a anunțat de­ja candidatura la șefia interimară), dar nu re­pre­zintă o alternativă la Ponta. În fapt, nu există niciun nume viabil de lider, nici măcar în perspectivă. Toți polii de putere sunt, într-un fel sau altul, în disoluție. Este prima oară în istoria partidului când se întâmplă așa ceva. Ponta, liderul cu cel mai mare eșec în pal­ma­res și o imagine mizerabilă în chiar pro­priul partid, reușește să manipuleze PSD, să-l joa­ce pe degete, disprețuindu-l și punându-l în fața faptului împlinit, a unor decizii luate pes­te capul său, fără nicio consultare. Și aici nu e vorba doar de episodul Baku, de ple­c­a­rea la Istanbul, de propunerea lui Oprea ca premier interimar, ci în primul rând de fă­că­tura demisiei și încălcarea statutului. Dragnea are dreptate când spune că partidul este „de­sta­bilizat“, „într-o situație specială“ și că nu poate fi condus prin interimat timp de un an și jumătate, până după alegerile par­la­men­tare. „Trebuie să stabilizăm şi să întărim con­d­u­cerea partidului. Până la celula partidului există o vibraţie.“ Această vibrație rămâne însă ca a mobilului cu bateria descărcată, nu s-a coagulat, oricât a bătut Dragnea filialele. Dar frustrarea și nemulțumirea există.

Este puțin probabil ca la Consiliul executiv de mier­curea aceasta să se decidă convocarea unui congres în toamnă, așa cum ar fi normal dacă partidul nu ar fi captiv. Mulți analiști spun că e doar o chestie de timp și că, pe mă­sura ce va deveni evident că tăvălugul nu mai poate fi oprit - dosarul lui Ponta va intra în linie dreaptă spre trimiterea în judecată, cu toa­te consecințele ce decurg, inclusiv cele pe li­nie constituțională, plus scandalul mediatic in­tern și extern aferent -, PSD va fi obligat să-și găsească resursele de gestionare a cri­zei. Până la toamnă, centrii de putere - deo­camdată ­doi importanți: Iliescu și Dragnea - se vor con­fi­gura mai clar, taberele se vor re­o­ri­enta și po­zi­ționa, adevărata luptă urmând să se de­clan­șeze cu doar câteva luni înaintea localelor.

E greu de făcut o predicție, pentru că situația e complicată și unică. Baricadată în gu­ver­n­a­re, gașca lui Ponta mizează pe intrarea în lo­gica războiului cu președintele (însuși Io­han­nis a ridicat mănușa, respingând Codul Fis­cal), prin care să distorsioneze atenția cu a­ju­torul televiziunilor și jurnaliștilor cumpărați la bu­ca­tă sau paușal și al pomenilor electorale. E un teren pe care se simte confortabil și un­de domină. Desigur, Ponta ar putea rezista la gu­ver­nare până în 2016, dar PSD probabil va pier­de alegerile, cum s-a mai întâmplat, exact pe mâna lui Ponta și din cauza ob­sti­na­ției și agresivității cramponării de putere. Ră­mâ­ne totuși de văzut dacă din PSD a mai ră­mas ceva din gloria și forța de odinioară, da­că reușește să-și găsească suflul și să iasă din captivitatea celui mai toxic lider cu care s-a procopsit în ultimii 25 de ani.