Trei iepuri pe care i-ar împușca PSD, dacă moțiunea cade

Ițele jocului politic s-au încurcat atât de tare, încât nimeni nu poate spune exact ce va urma, pentru că e neclar care sunt totuși mizele și interesele partidelor.

Andreea Pora 04.02.2020

De același autor

PSD vrea cu înverșunare să păstreze actualul sistem cu alegerea primarilor într-un tur, care i-ar asigura un scor mai mult decât confortabil la locale, de aceea a și depus moțiunea de cenzură, dar, în același timp, se ferește ca dracu de tămâie de anticipate. PNL ar vrea în schimb anticipate pentru că e pe val în sondaje, dar este mai reticent cu revenirea la alegerile de primari în două tururi. Își face socoteala că va depinde prea mult la negocieri de USR, care ar putea să nu cedeze prea ușor și să pună condiții dure, cum a mai făcut, de altfel. În plus, atât PSD, cât și PNL, au de răspuns așteptărilor electoratelor: social- democrații trebuie să dea un semnal de forță și susținere față de primarii care riscă să-și piardă scaunele, în varianta celor două tururi, dar și unul de unitate către alegătorii săi, care văd că partidul e slăbit și în degringoladă. PNL trebuie să-și onoreze promisiunile din campanie și să-și țină aproape un electorat irascibil și pretențios. Nu e simplu pentru niciunii.

În situația cea mai dificilă sunt însă Orban și liberalii: nu au, practic, o majoritate parlamentară sau au una care fluctuează în funcție de interese punctuale, sunt la mâna Curții Constituționale, arondată PSD, și sub teroarea sondajelor de opinie, motiv pentru care trebuie permanent să demonstreze că se ridică la nivelul așteptărilor. Prea multe așteptări pentru un spațiu de manevră destul de îngust. De aceea și asistăm la un soi de febrilitate, de pripeală a demonstrației. Este cazul eliminării pensiilor speciale ale magistraților, care vor fi respinse cu certitudine de Curtea Constituțională, manevră care va aduce PNL prejudicii de imagine, mai ales că alternativele nu sunt nici ele la îndemână. Orice ar face – fie le vor plafona, fie le vor impozita – își vor atrage ostilitatea magistraților. Ceea ce e un risc, atunci când vrei să repui pe șine justiția și, în special, anticorupția. Vedem unde duce opoziția sistemului la schimbare în educație și sănătate, când vine vorba de privilegii.

Soarta moțiunii de cenzură se va decide în funcție de calculele și negocierile de ultimă oră. Dacă PSD va avea certitudinea că trecerea moțiunii nu duce direct spre anticipate, o va vota. Deja Ciolacu, care se și vede ales la al treilea congres (din ultimii doi ani), își arată mușchii, amenințându-i pe chiulangii și recalcitranți cu excluderea de pe viitoarele liste parlamentare și le flutură pe sub nas perspectiva unui nou guvern PSD cu „independentul” Grindeanu pe post de premier. Să fim serioși! Chiar și pesediștii din categoria „Dăncilă” pricep că e o gogoriță și că Iohannis nu va accepta în veci un guvern PSD. Dar cine poate da PSD vreo garanție că prăbușirea guvernului Orban prin moțiune de cenzură nu va pava drumul spre cel mai negru coșmar al lor, anticipatele? Nimeni. Pentru că Orban și Iohannis par a fi bătut palma, situație în care degeaba vor vota pesediștii un guvern Orban 2, ceea ce vor face cu certitudine, dacă nu-l vor vota și liberalii. Este perspectiva care se conturează. Așa încât, cei care bagă mâna în foc că moțiunea va trece fără probleme ar putea să se ardă.

În plus, nici voturile UDMR nu sunt chiar sigure. Pe de o parte, sunt voci în UDMR care susțin că temerile cu pierderea a 20% din primari nu sunt chiar întemeiate – și când localele au fost în două tururi de scrutin, Uniunea a câștigat aproape toate primăriile din județele unde maghiarii sunt majoritari, făcând înțelegeri cu PCM. Pe de alta, răbufnirea de xenofobie de la Ditrău, față de care niciun lider al Uniunii nu a luat atitudine, așa cum bine a atras atenția Marko Bela, ar putea schimba perspectiva asupra răsturnării guvernului liberal. Electoratul UDMR este anti-PSD, lucru care se vede clar la fiecare rundă de alegeri, iar acum riscul declanșării unui val împotriva conducerii Uniunii este destul de serios. Comunitatea maghiară a fost pusă într-o situație mai mult decât neplăcută și responsabilitatea conducerii este majoră, lucru pe care mulți unguri îl înțeleg bine. S-ar putea deci ca leadershipul UDMR să nu mai fie chiar așa de încântat de perspectiva anticipatelor, așa cum declara acum o lună.

Pe de altă parte, PSD are la îndemână o variantă mai simplă, mai sigură și neriscantă ca să scape de cele două tururi pentru primari: Curtea Constituțională. Deja CCR a admis două sesizări de neconstituționalitate pe proiectele de lege pe care guvernul Orban și-a asumat răspunderea, cel cu transportul școlar și cel cu Institutul Național al Magistraturii, pe motiv că existau în dezbaterea parlamentului legi similare. E și cazul revenirii la două tururi de scrutin pentru primari, un astfel de proiect existând la Camera Deputaților. De ce proiectul nu a fost retras din dezbatere înainte de asumarea răspunderii e o întrebare la care numai PNL poate răspunde. Așadar, pentru PSD e mult mai convenabil să nu treacă moțiunea de cenzură și să meargă pe mâna CCR. Ar împușca trei iepuri dintr-un foc, ar scăpa și de cele două tururi, ar împiedica PNL să vină cu o ordonanță de urgență pe acest subiect și ar evita și anticipatele. Cel care pierde din întreaga afacere e PNL – nu se alege nici cu două tururi, nici cu anticipate. Dar, vorba lui Orban, „cum să guvernezi cu 20% în parlament?”. Simplu: cu mai multă inteligență. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22