Unde au dispărut profeţii dictaturii băsiste

Ajunşi la putere, cavalerii urii dau piept cu propria creaţie, fiind nevoiţi să metamorfozeze „oroarea“ în „normalitate democratică şi europeană“. Negrul de odinioară trebuie să devină alb imaculat.

Pe vremea când luptau cu groaznica dic­tatură băsesciană, USL, Ponta, Antonescu, televiziunile mogulilor de partid şi in­te­lectualii spăimoşi de disoluţia democraţiei strigau că ţărişoara e con­dusă cu ordonanţa de ur­genţă, de serviciile secrete şi procurori. Din gurile, scrisorile, protestele, va­ie­tele lor se revărsa un di­tamai statul poliţienesc cu iz de Putin şi Lukaşenko, mai rău, Ceauşescu, Stalin, Hitler se reîncarnau tustrei în persoana detestată a lui Băsescu. Spaţiul public a fost infestat ani la rând de atacuri la adresa serviciilor sau a procurorilor care „execută“ adversari la comandă politică şi au „mâinile pătate de sânge“. Imaginea unei ţări aflate sub ti­rania ascultatului de telefoane, a vieţii pri­vate sub asediu, a dosarelor-vendetta, a ocul­tei care guvernează a fost drumul pe care USL a mers victorios spre putere. Dis­creditarea, în special, a serviciilor secrete şi a justiţiei, dar şi a multor altor instituţii de luptă împotriva corupţiei, a statului de drept în general, atinsese desăvârşirea. Ajunşi la putere, cavalerii urii dau piept cu propria creaţie, fiind nevoiţi să schim­be partitura, să metamorfozeze „oroarea“ în „normalitate democratică şi euro­pea­nă“. Negrul de odinioară trebuie să devină alb imaculat. E greu, dar nu imposibil, ma­şinăria de propagandă lucrează pentru ei. Acţiunile de azi ale procurorilor sau de­ciziile judecătorilor nu mai sunt semnul unei „justiţii aservite“ dictatorului, ci al unei maxime independenţe, serviciile nu mai sunt „ochiul şi timpanul“ Co­tro­ce­niului, ci instituţii aliniate la standarde eu­roatlantice, ploaia de ordonanţe de ur­gen­ţă e mană cerească şi fer­tilizează guvernarea.

Modul în care politicienii şi televiziunile lor ticăloase s-au repliat era previzibil, dar spectacolul este cu ade­vărat grandios. Merită toţi banii să auzi cum de­trac­torii de ieri susţin acum că Chevron şi Roşia Montană vor lucra pentru propăşirea neamului, cum lăcrimează de fericire că privatizarea CFR Marfă a pus la îngrăşat o fostă căpuşă a companiei, cum spun că gre­şelile de la recalcularea pensiilor (sute de pensionari sunt obligaţi să dea bani îna­poi) sunt de fapt un generos ajutor social, iar disponibilizările sunt făcute pentru a asi­gura viitoarele 10.000 de noi locuri de mun­că. Ultimele două evenimente: adu­cerea lui Omar Hayssam în România şi ur­mărirea cartelelor preplătite, un soi de Big Brother cu normă întreagă la SRI şi SIE, ini­ţiat, coincidenţă, exact de prietenul lui Pon­ta şi al serviciilor, mogulul de şcoală no­uă Sebastian Ghiţă, ridică însă, aşa cum s-a văzut, câteva probleme de marketing. După ce până şi ţaţa Floarea din Matache a fost convinsă că e demnă de atenţia spi­o­nilor mondiali, nu doar cotrocenişti, şi i se ascultă mobilul, iar politicienii au fost instruiţi temeinic de simbriaşii lui Felix să schimbe şi telefonul când bagă cartela pre­pay, nu ca fraierul de Vântu, e greu să-i persuadezi pe toţi că vor fi în siguranţă să dea buletinul la achiziţionarea cartelei cu timpan. Să ne amintim: însuşi Ponta sfă­tuia populaţia să nu ofere buletinul la re­censământul din 2010, căci datele vor ajun­ge la servicii. Cum să le extragi acum pironul bătut în creier de USL? Pro­pa­ganda mediatică pe invers riscă să se do­vedească neputincioasă în raport cu fobia întreţinută faţă de servicii şi aparatele lor de ascultare. Ce garanţii poate oferi Gu­vernul Ponta că Big Brother-ul lui e mai bun, mai onest şi mai democratic decât cel al lui Băsescu sau Obama? Niciuna.

La fel, aceleaşi servicii demonizate de po­liticieni şi sfertojurnaliştii de la Antena 3 au demonstrat cum acestea au fost mână în mână cu preşedintele în răpirea zia­riştilor şi fuga lui Hayssam. Ce te faci acum, când e evident că serviciile secrete l-au adus, cum-necum, în ţară şi că Bă­sescu şi-a ţinut promisiunea, în timp ce Vic­tor Ponta a dat pe goarnă informaţii confidenţiale, doar-doar şi-o trage spuza pe turta lui? Mai poţi spune că Băsescu, de fapt „Profesorul“, că pe asta ai bătut monedă trei campanii electorale la rând, l-a urmărit şi în „gaură de şarpe“ pe Hayssam, doar ca să se autodemaşte în final? Desigur, poţi să-i mai scoţi de la naf­talină pe Ciprian Nastasiu şi Angela Ciu­rea, ambii excluşi din magistratură după ca­zul Hayssam, ca o încununare a ri­di­co­lului teoriei cu „Profesorul“ şi ca măsură de prevenţie în cazul în care sirianul vor­beşte despre relaţiile de afaceri şi politice cu mahării PSD. Sunt totuşi momente în care e greu de tot cu manipularea pe scări.

Simfonia tiraniei băsiste a avut însă câţiva interpreţi mai cu ştaif: intelectualii care pro­povăduiau dispariţia democraţiei, care gemeau sub povara securismului regimului preşedintelui-jucător, a omniprezenţei ser­viciilor şi a interceptărilor. În vara lui 2012 scriau la Bruxelles, lui Barosso, cla­mând constituţionalitatea şi legitimitatea puciului, făcându-se că nu înţeleg încăl­carea principiului separaţiei puterilor în stat. Cei mai guralivi din lista semnatarilor scrisorii, susţinători televizaţi pe la An­tene ai diferitelor campanii mincinoase sau de linşaj, au fost răsplătiţi în funcţie de presaţie: fotolii de parlamentar, funcţii publice, sinecuri de tot felul. O listă prea lungă şi prea ruşinoasă. VEZI AICI SCRISOAREA INTELECTUALILOR. Preţul tăcerii lor se cuantifică în fiecare zi. Nimic despre no­name-ul, colaborator al Securităţii, numit la ICR în locul dezastrului Marga, nimic des­pre Roşia Montană, gazele de şist şi „ca­tastrofa ecologică“ care pândeşte Ro­mânia! Greşelile în calculul pensiilor nu mai sunt, oare, „formă brutală de dar­wi­nism social“? Dar ordonanţele de urgenţă nu mai „desfiinţează de facto parla­men­tul“? Cartelele prepay sunt, probabil, în regulă şi ei, profeţii dictaturii, nu se mai simt ascultaţi, urmăriţi, ameninţaţi.  //