De același autor
Sunt convinsă că ceea ce va deconta PDL în alegeri nu vor fi măsurile de austeritate, ci exact corupţia instituţionalizată.
Bănuiam noi mai demult că până şi Sistemul de Achiziţii Publice (SEAP) e pus acolo mai mult de sanchi, ca să nu ne mai zică străinătatea că dăm chiar totul pe şpagă şi cu dedicaţie. Menit, pasămite, să pună reflectorul pe cheltuirea banului public, sistemul se dovedeşte doar o formulă ceva mai abilă pentru a obţine acelaşi rezultat: jaful. O haiducie pe invers: iei de la ăia mulţi, proşti şi necotizanţi la partid şi dai celor aleşi pe sprânceană şi deja testaţi. Nici nu e greu: clientela transpartinică nu moare şi nici nu se predă în faţa unui banal SEAP, în spatele căruia se află interesele majore ale politicienilor. Cei 50 de fericiţi câştigători, care şi-au tras crema licitaţiilor, aproximativ 20.000 de contracte cu valoare de peste 6 miliarde de euro anual, adică mai bine de jumătate din banii rulaţi prin SEAP, sunt aceiaşi, ca în pomelnicul dat la biserică: Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman. În 2 ani, au fost cheltuiţi prin această metodă 10 miliarde de euro, adică 40% din totalul cheltuielilor făcute de instituţii. Mult, puţin, doar bugetul şi găurile lui pot depune mărturie.
Dar farmecul discret al acestor achiziţii publice se află în partea care scapă licitaţiilor electronice, o zonă rezervată iniţiaţilor, oamenilor de suflet şi portofel, şi poartă numele de „negociere fără anunţ“ şi „negociere accelerată“. Aici încap, în devălmăşie, ce vrei şi, mai ales, ce nu vrei. Sumele fac să se cutremure de invidie fondul de pensii, pentru că e vorba de nici mai mult, nici mai puţin de 30 de miliarde de euro în 2 ani. Bănuţii au plecat direct din pixul şefilor de deconcentrate, agenţii, autorităţi locale şi centrale de tot soiul şi au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor bunuri evident indispensabile, a căror listă acoperă vreo jumătate din DEX. Raportul IPP arată însă o situaţie şi mai dramatică: din cele 30 de miliarde cu ochi şi cu sprâncene, vreo 4,5 miliarde au fost, pur şi simplu, prădate fără scrupule. Cum altfel se poate numi contractul încheiat de Consiliul Judeţean Ilfov, de 40 de milioane de euro, care ajunge în final, după actele adiţionale, la peste 80 de milioane? Sau modernizarea unui drum de acelaşi kilometraj, care, în Teleorman, costă 21 de milioane de euro, iar în Mureş doar 800.000? Dar băncile stradale din Călăraşi, de 3 ori mai scumpe decât cele din Reşiţa? Sunt doar câteva exemple din lista oferită de IPP. Concluzia este însă una singură: 60% din banii publici se strecoară până şi prin Sistemul Electronic de Achiziţii, iar un sfert dintre ei sunt furaţi la drumul mare.
Dacă PDL îşi imaginează că toate aceste informaţii sunt doar pentru cunoscători şi nu vor fi pietroiul care îi va trage în smârcuri la alegeri, se înşală. Şi încă amarnic. În spatele cifrelor, se ascunde realitatea pe care o înfruntă zilnic afaceriştii mici şi mijlocii: nu cotizezi la partid, nu vezi nici urmă de negociere directă sau accelerată. Îşi face iluzii PDL, dacă crede că electoratul va sta să contabilizeze hoţia lor şi hoţia Cabinetului Năstase şi, după calcule alambicate şi reduceri la absurd, va ajunge la concluzia: toţi sunt la fel. Asta ţine de cald până la un punct. Unul ştiut doar de cunoscători: acum, comisionul a sărit la 30%, pe când atunci era doar 10%!
Sunt convinsă că ceea ce va deconta PDL în alegeri nu vor fi măsurile de austeritate, ci exact corupţia instituţionalizată, căreia i-au căzut pradă de la SEAP la topul de hârtie de la Galaţi. Problema e că, deşi la marginea prăpastiei electorale, PDL persistă în convingerea intimă că totul se rezolvă cu punga, contractul şi fondul de rezervă al guvernului. Sau cu tabelul de cotizaţii prin care instituţiile statului îşi demonstrează ataşamentul faţă de partid şi la verificarea căruia se aude că mare specialist este însuşi Ioan Oltean. Un lucru e sigur: puterea nu va renunţa de bunăvoie la cutumă, iar ceea ce s-a întâmplat în şedinţa coaliţiei de la acest început de săptămână arată că va urma o luptă crâncenă, al cărei final e greu de anticipat. Premierul Ungureanu nu a vrut să le satisfacă pretenţiile şi să dea curs şantajului: deschide baierile pungii sau nu-ţi votăm în parlament iniţiativele legislative. Dacă s-a putut cu Boc, trebuie să se poată şi cu tine. Ar fi prima luptă de acest fel din istoria postdecembristă. De modul în care Ungureanu va trece testul depinde viitorul său politic, alături sau nu de PDL. Nu-mi fac mari iluzii. Sper doar ca Ungureanu să reuşească să le dea peste degete măcar celor mai neruşinaţi, mai lacomi. //
