De același autor
PSD știe să facă alianțe chiar și cu dușmanii tradiționali, cum a fost cea cu PNL din perioada USL, profitând de slăbiciunea morală a acestora. E specialist în strategii care, deși sunt repetitive, produc rezultatul scontat, în propagandă și manipulare, în victimizare. Aproape nu e ciclu electoral în care să nu vedem aplicate cele de mai sus. Iar „dreapta” sau, mai bine spus, partidele care se declară anti-PSD par mereu virgine, descoperitoare ale focului. Spun că învață din greșeli, dar nu o fac cu adevărat.
Convenția Democrată din România (CDR) a câștigat alegerile din 1996, dar ceea ce a urmat a fost un lung șir de certuri, de tras scaunul de la fundul altora, de incapacitate de a finaliza proiectele importante pentru care primise votul. S-a făcut praf înainte de a-și termina mandatul, dezamăgindu-și electoratul. Rezultatul: PSD a revenit en fanfare în 2000, cu Iliescu președinte, PNȚCD a dispărut de pe hartă (caricatura numită Aurelian Pavelescu – „omul cu ștampila” – nu are nimic de-a face cu partidul lui Corneliu Coposu). A fost prima mare lecție a consecințelor lipsei de unitate. Una care, patru ani mai târziu, în 2004, părea că fusese învățată din scoarță în scoarță. Alianța DA (PD-PNL) câștiga alegerile, iar Traian Băsescu devenea președinte. După nici doi ani se făcea și ea praf, PD ieșea de la guvernare, iar PNL-ul lui Tăriceanu bătea palma cu pesediștii pentru susținerea în parlament. Motivul? Alegerile anticipate, dorite de Băsescu, refuzate de Tăriceanu, căruia îi era teamă că nu va mai fi pus premier. Din perspectivă istorică nici nu mai contează cine a avut dreptate, important este că nu au avut puterea să treacă peste disensiuni și orgolii și au distrus frontul anti-PSD.
Derapajul liberal de sub Crin Antonescu care a dus la formarea „monstruoasei coaliții” PSD-PNL se face simțit și astăzi. Lipsa de unitate, de înțelegere că interesul major este înfrângerea PSD, dar și incapacitatea de a depăși interesele meschine i-au făcut pe aceiași liberali, în 2016, să refuze susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei și să-și pună succesiv patru candidați, ultimul pe listă, Cătălin Predoiu. A câștigat, evident, Gabriela Firea.
Există șanse mari ca și la alegerile din 2020 să se repete aceste scenarii negre și nu mă refer aici doar la București, pe care este evident că PSD îl va câștiga dacă PNL, USR, PLUS și PMP nu vor avea un candidat unic. Alegerile fiind într-un singur tur, ce se va întâmpla la București se va reproduce și în alte mari orașe, iar disensiunile și atacurile sub centură dintre PNL și USR PLUS vor marca rezultatul de la parlamentare, anticipate ori nu. Tot ceea ce se întâmplă în această perioadă este de rău augur.
Dintre lecțiile pe care liberalii le-au băgat bine la cap este cu certitudine aceea că nu trebuie să facă praf victoria de la prezidențiale, așa cum au făcut în 2014-2015, când Iohannis a dat guvernarea tehnocratului Cioloș. Acum, ca și atunci, sunt pe val, cotați în sondaje cu peste 40%, iar în plus au fost validați la europarlamentare cu 27%. Așa că s-au înfipt la guvernare, pe care însă au pierdut-o la fel de repede când majoritatea parlamentară din jurul PSD s-a refăcut în jurul unui interes major: menținerea alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Dacă în final toate astea vor duce la anticipate, e altă poveste. Până una-alta, vedem că PNL începe să fie lovit de grandomanie, își închipuie că va câștiga singur peste 40% și că nu va avea nevoie la guvernare de USR. Toți cred că e suficient să repete de dimineața până seara că PSD e rău și trebuie să plece unde vede cu ochii, în loc să se prezinte ca o alternativă unită, competentă și valabilă la PSD.
Dispariția din prim-planul politicii a lui Dragnea și Dăncilă, înfrângerea de la parlamentare și prezidențiale și trecerea în opoziție au creat imaginea unui partid aflat în disoluție. Nimic mai fals. Nimic mai primejdios. De fapt, PSD nici măcar nu a plecat de la putere, din moment ce deține majoritatea parlamentară, principalele instituții, în cap cu CCR, domină ferm în teritoriu și reușește să anihileze orice măsură luată de guvernul liberal. Sau s-o decredibilizeze. Cel mai bun exemplu e liberalizarea programelor naționale de sănătate prin accesul spitalelor private la banii Casei de Sănătate, prezentată mincinos drept o privatizare.
„Opoziția” PSD este doar o chestie de propagandă, care îi dă prilejul să se victimizeze și să se spele pe mâini de propria guvernare. I-ați auzit pe Ciolacu și confrații la moțiunea de cenzură? Vorbeau de parcă nu ei erau cei care guvernaseră în ultimii ani, nici usturoi nu mâncaseră, nici gura nu le mirosea, iar vinovat de tot dezastrul economic este PNL, nu PSD. Să nu ne mirăm, tupeul și manipularea sunt punctele forte ale acestui partid. Și capacitatea de a se reface, mai ales când e și la putere, și în opoziție în același timp. PSD face nazuri doar de ochii lumii, ca dovadă Ponta și Oprea vor fi recuperați, li se va pune batista pe țambal cu câteva locuri pe liste. O nouă veche alianță se va naște. PSD nu va câștiga nici localele, nici parlamentarele, dar în loc de 20% va lua 30%. Sau chiar mai mult. Perioada tulbure care urmează, cu un PNL legat de mâini și de picioare, la putere, dar de fapt blocat pe toate fronturile, îi convine de minune PSD. Mizează, ca și altă dată, pe dihonia dintre partidele care vor să-i cânte prohodul. //
