De același autor
Confuzia s-a accentuat în ultima perioadă, culmea, într-un context care ar fi trebuit să despartă apele, cum este cel post-Colectiv. Primari faimoși ai marilor orașe au fost acuzați de infracțiuni de corupție, unele fabuloase, de multe milioane de euro, în detrimentul comunităților pe care ar fi trebuit să le slujească, dar, cu toate acestea, continuă să se plaseze în fruntea sondajelor de opinie. În București, de exemplu, Marian Vanghelie, Neculai Onțanu, Andrei Chiliman, Popescu Piedone sau chiar Sorin Oprescu sunt toți cotați cu scoruri de peste 30%, deci ar câștiga un nou mandat dacă ar candida, fie și ca independenți. Asta în timp ce încrederea în DNA se menține constant la peste 55%, iar populația consideră că cea mai importantă problemă a României este corupția (30%), înaintea sărăciei (28%) – sondaj IRES, mai 2015.
Care este explicația? Sociologii și analiștii au răspunsuri diferite. În primul rând, este vorba de lipsa alternativei. Răspunsul speriat al partidelor, după protestele Colectiv, interpretate ca o revoltă împotriva „corupției care ucide“, a fost adoptarea unor coduri de etică și un val de promisiuni de reformă a clasei politice. În practică însă, nu s-a întâmplat mai nimic. Partidele nu au lăsat să treacă valul, nu au căutat acei oameni capabili să schimbe fața politicii și care să dea încredere că practicile mafiote, de devalizare a banului public și de proastă gestiune a treburilor administrației vor fi stopate. Ar fi mers pe mâna acelorași candidați îmbătrâniți în rele, dacă parte dintre ei nu ar fi fost scoși din joc de DNA. Vedem acum, în prag de campanie, cât de nepregătite sunt în fapt partidele, incapabile pur și simplu să ofere alternative viabile și onorabile. În majoritatea cazurilor, e vorba fie de traseiști și de reciclați din alte campanii, fie de hoțomani de rangul doi, care au lucrat la scară mai mică sau prin interpuși abil camuflați, fie de personaje lipsite de notorietate, carismă și idei. Nu știm deocamdată nici măcar dacă partidele nu vor face rabat la propriile coduri etice și listele nu vor fi împănate tot cu penali, mai vechi sau mai noi.
Pe de altă parte, nici relaxarea legii în ce privește înființarea noilor partide, nici discursul antisistem nu s-au concretizat în alternative. Timpul extrem de scurt, incapacitatea de a găsi lideri și vectori de imagine, refuzul coagulării în alianțe electorale, implicarea redusă a societății și neîncrederea generalizată au făcut ca scena politică să rămână în aceeași paradigmă. Așa-zisul efect Colectiv, în sensul cerințelor exprimate în stradă și în diferite revendicări ale societății civile pentru oameni noi, onești, care să nu mai fi făcut politică, sau revigorarea discursului antisistem nu și-au produs efectul. În Bucureşti, de exemplu, sondajul SAR-CURS arată că lupta se dă tot între cele două partide mari, PSD fiind cotat cu 35%, iar PNL cu 26%, Uniunea Salvați Bucureștiul a lui Nicușor Dan, cu 11%, fiind singura formațiune nouă care ar putea intra în Consiliul General. Situația este similară în mai toate marile orașe, unde micile partide locale, izolate și necoalizate, n-au practic nicio șansă.
Puțin probabil ca localele (și, în consecință, parlamentarele) de anul acesta să aducă vreo schimbare de substanță, deși nemulțumirea cetățenilor față de modul în care au fost conduse orașele și gradul îngrozitor de corupție dat în vileag de cazurile ajunse la DNA atinge cote fabuloase.
