US-Tăriceanu. Mizele anexarii

Deocamdată, Tăriceanu nu se are decât pe el însuşi, dar cară în servieta, al cărui cifru e la Ponta, promisiuni de chiverniseală şi mărire.

USL s-a rupt, dar pentru a salva apa­ren­ţele a rămas puţin gravidă cu Tăriceanu. Părea imposibil, dar iată că se poate. Strict tehnic, ar trebui să se numească UST, dar pentru succesul manipulării electorale e nevoie de „L“-ul din coa­dă. Să recunoaştem, puţini îşi imaginau că, totuşi, di­tamai PSD va renunţa la funcţia, importantă din ver­se şi perverse motive, de şef al Senatului şi va plan­ta acolo un om aflat formal în afara propriilor structuri. Mişcarea i se da­torează lui Ponta, care şi-a impus punctul de vedere în faţa unora precum Dragnea. Oricum, e o premieră postdecembristă ca postul, care, să nu uităm, genera sân­ge­roase bătălii politice (unele terminate la Curtea Constituţională) să fie ocupat de cineva care nu are propriul partid în spa­te. Mai exact de o „persoană fizică“. Deocamdată, Tăriceanu nu se are decât pe el însuşi, dar cară în servieta, al cărui ci­fru e la Ponta, promisiuni de chiverniseală şi mărire. Că Tăriceanu a muşcat cu poftă nemascată din ofertă, că s-a declarat „ono­rat“ nu miră, cunoscând profilul per­so­najului, ceea ce miră este acceptul dat de PSD şi precedentul creat. Ambele do­vedesc importanţa mizelor.

Prima este ruperea PNL. Pe termen scurt, se urmăreşte dizlocarea câtorva par­la­men­tari liberali pentru a se putea clama că USL nu a dispărut, că mai deţine în por­to­foliu o componentă liberală. Lui Tăriceanu nu i-a reuşit până acum misiunea, a ob­ţi­nut 93 de voturi în Senat, exact câte are noua majoritate, niciun vot de la PNL. E încă o dovadă că Antonescu controlează partidul. Pe termen mediu, după eu­ro­parlamentare, în situaţia unui scor prost al PNL, obi­ectivul trasat lui Tăriceanu este să-l înlăture pe An­to­nescu (aici e vorba şi de o miză personală) la pachet cu Johannis, perceput de PSD ca principalul pericol în perspectiva unei even­tuale confruntări la prezidenţiale. Reuşita este însă improbabilă, pentru că PNL are varianta rocadei Antonescu-Johannis, ni­ciun motiv de fond să meargă pe mâna lui Tăriceanu, perceput tot mai mult ca pion al lui Ponta şi trădător. Presupunând însă că strategia ar reuşi şi USL ar renaşte din propria cenuşă, rămâne întrebarea dacă PSD îl va accepta pe Tăriceanu drept can­didat în locul unuia propriu.

Puţin probabil, dar nu este exclus. Să remarcăm, pentru început, că discursul lui Tăriceanu din Senat a fost unul de prezidenţiabil. Generalist, o înşiruire de platitudini (uitasem cât de gol de conţinut e şi Tăriceanu), fără prea mare legătură cu funcţia obţinută, dar totuşi discurs de candidat. Posibil să fie vorba doar de un ego supradimensionat, de inocenţa de a crede niscaiva promisiuni ale lui Ponta, dar nu putem spune cu certitudine că jo­cul este complet închis. Asta în pofida lo­gicii politice de partid mare a PSD, care a funcţionat în cazul lui Antonescu. Singura formulă în care PSD ar accepta un can­di­dat din exterior este certitudinea că acesta este o marionetă care va putea fi ma­ne­vra­tă fără niciun impediment. Are Tă­ri­ceanu acest profil? În tot cazul, unul mai pro­nun­ţat decât Antonescu, traversat de im­pre­vi­zibile puseuri şi specialist în de­claraţii agre­sive care au băgat de multe ori în spe­rieţi PSD, subminând orice în­cre­dere în acesta. „Paiaţa“ perfectă este un pre­şe­din­te fără partid în spate, complet dependent de PSD, suspendabil la orice abatere.

A doua variantă, cea plauzibilă, este că Ponta se foloseşte de Tăriceanu (se aude că i-a promis postul de comisar european) pentru a întreţine confuzia în ce priveşte USL şi candidatul la prezidenţiale, doar ca să câştige timp. PSD pune o presiune uri­aşă pe el, fiind evident singurul candidat cu şanse reale de a înfrânge în turul doi candidatul dreptei. Are două probleme: să împiedice preluarea partidului de către Dragnea şi să găsească un partener de tan­dem pentru funcţia de premier. Dacă nu le va rezolva, nu-şi va risca pielea. De­şi tim­pul presează, e limpede că răspunsul nu va veni decât după europarlamentare şi va depinde exclusiv de scorurile ob­ţi­nu­te. Până atunci, dramoleta va continua şi va ocupa manipulatoriu agenda publică. //