Vasile Blaga, soluţia de avarie a PDL

Blaga este doar o reconectare la trecutul fesenist şi pedist al partidului. Un personaj care nu s-a sfiit să facă o opoziţie surdă reformării PDL şi ministerului pe care l-a condus, desprinderii de sistemul de relaţii şi clienţi şi punerii în practică a principiilor de integritate.

Marile întrebări despre viitorul PDL de abia de acum încolo încep. Decapitarea conducerii în­tr-o şedinţă cu pumnalele pe masă şi limbile şuierând otrăvit a arătat nu atât înţelegerea profundă a cauzelor pierderii ale­gerilor, ci fa­liile adânci din­tre diversele grupări. Fără ele, fără prăpastia dintre in­terese, fără revărsarea de acu­ze, frus­trări şi ameninţări, „asu­­ma­rea rezultatelor“ des­pre ca­re turuia Boc nu ar fi avut loc. S-ar fi pus batista pe ţambal şi ar fi fost adop­tată strategia tărăgănării, sub pretextul că nu se schim­bă generalii în tim­pul războiului. N-a fost po­si­bil, iar capetele s-au ros­togolit. Ce urmează?

După cum se creionează acum lucrurile, tim­pul fiind unul dintre duşmanii de pe lista scurtă, până la Convenţia Naţională de peste două săptămâni este aproape imposibil să se găsească formula de conducere care să lan­seze semnalul că partidul este capabil să se reinventeze şi să restabilească legătura cu elec­toratul. Adică, figuri noi, necompromise şi credibile, care să dea o nouă imagine, să um­ple cu substanţă oratoria dezlânată de până acum şi să creeze premisele unei ulterioare miş­cări mai largi pe zona de dreapta, astfel încât ea să nu pară o disperată acţiune de sal­vare a PDL. Varianta are neajunsul că pe oamenii din această categorie îi poţi număra pe degetele de la o mână – Macovei, Preda, Voi­nescu, Pa­leologu –, care au şi anunţat, de altfel, că vor depune o moţiune pro­prie, iar ei, aşa cum s-a vă­zut acum un an, nu au sus­ţinere în partid (cri­teriile de integritate au luat fix trei vo­turi), ca să nu spu­nem că sunt de-a dreptul urâţi. Pre­da a fost la un pas de ex­cludere, iar ultima răbufnire a lui Bla­ga împotriva lui Macovei e lă­mu­ri­toare: „taci, min­cinoaso“. În plus, vor fi re­jec­taţi de or­ganizaţii, de şefii de filială, care nu înţeleg adevăratele cauze ale înfrângerii, re­fuzând „navetiştii“ şi „intelectualii lui Bă­ses­cu“ care „n-au pus osul“. Aşadar, pasul spre o va­rian­tă radicală este, practic, im­posibil.

Soluţia de neevitat pare a fi Vasile Blaga, „or­ganizatorul“, „buldogul“. Cel ca­re pune mâna pe telefon, dă ordine, bate cu pumnul în masă, face tabele, calculează vo­turi, împarte oamenii pe acţiuni şi pungile pe colegii. Are susţinerea şi încrederea multora, este omul care va controla filialele şi, im­por­tant, va scoate PDL de sub influenţa lui Bă­sescu, metamorfozat din cal de tracţiune în ghiulea de picior, strategie despre care Blaga şi susţinătorii, în ton cu USL, spun pe la col­ţuri că ar fi formula magică de redresare a par­tidului. În fapt, Blaga este doar o re­co­nec­tare la trecutul fesenist şi pedist al partidului. Un personaj care nu s-a sfiit să facă o opo­ziţie surdă reformării PDL şi ministerului pe care l-a condus, desprinderii de sistemul de re­laţii şi clienţi, punerii în practică a prin­cipiilor de integritate, care n-a crezut nici în aşezarea doctrinară a partidului şi nici în de­ciziile de austeritate. Deşi mitul or­ga­ni­za­to­rului de cam­panii s-a spulberat şi el sub gre­utatea re­zultatelor din alegeri, este evident că parte din militanţii partidului, ameninţat cu ex­tinc­ţia de votul uninominal, crede că mai im­portant este un comandant autoritar şi re­cognoscibil decât viziunea politică, stra­tegia coerentă, principiile şi limbajul adecvat co­municării, acţiuni dureroase şi de lungă du­rată. Soluţia momentului ar putea fi o „co­abitare“, o conducere colectivă, Blaga alături de Macovei şi Preda, de exemplu. Puţin pro­babilă însă şi ea, orgoliile, interesele di­ver­gente nu vor putea fi depăşite. Dramatic ar fi însă ca viitoarea „echipă Blaga“ să fie un amalgam similar fostului BPN, care să cu­prindă nume compromise, de genul Oltean sau Anastase (nu-mi închipui totuşi că Udrea va mai candida sau că va fi aleasă), alături de altele, precum Baconschi sau Voinescu, sau de marii perdanţi ai alegerilor. Mesajul de­misiei în bloc ar fi ratat, iar PDL va ajunge, pe bună dreptate, ciuca bătăii de joc.

Indiferent însă ce decizie va lua Convenţia Naţională, ea ar trebui să facă posibilă o ali­anţă mai largă cu Noua Republică a lui Mihail Neamţu şi cu „intenţia Ungureanu“, dacă acesta se va hotărî să iasă din strategia ex­pectativei. Şanse există din simplul motiv că încrederea şi simpatia pentru USL vor începe să se ofilească, mai ales că singura acţiune de guvernare coerentă este politizarea şi vendetta. O alianţă este însă mult mai im­portantă în perspectiva ulterioară alegerilor parlamentare, când va fi obligatorie atât o voce apăsată şi credibilă care să facă opoziţie, cât şi constituirea unei alternative la USL. Cred însă că de abia atunci se va putea vorbi de reformă şi reinventare. Deocamdată, PDL caută disperat soluţii de avarie. Vasile Blaga este una dintre ele. //