De același autor
Mandatele președintelui Iohannis sunt un dezastru, nu doar că megacoaliția pe care a moșit-o nu a făcut nicio frântură de reformă, așa cum a sunat unul dintre pretextele formării ei, dar regresul se vede oriîncotro întorci capul- de la Educație, Administrație, Sănătate, Justiție și până la degradarea vertiginoasă a clasei politice. Adică, în zonele-cheie ale unui stat.
E suficient să te uiți la dezastrul de la Evaluarea Națională, unde 42,40% dintre elevii din mediul rural nu au reușit să obțină media 5, la minciuna frumos împachetată a bacalaureatului cu a lui rată de promovare de 78% datorată subiectelor ușoare, operație de cosmetizare comandată de ministra Deca și ai ei experți. Este încununarea nefericitei Românii educate. Ca să nu mai discutăm despre problema plagiatorilor, care se bucură de impunitate grație modificărilor legislative făcute de aceeași obedientă Ligia Deca, de ignobilele manevre ale lui Nicolae Ciucă pentru a-și salva „onoarea“ de plagiator. Președintele nu suflă o vorbă despre această realitate pe care a patronat-o cu abilitatea unui păpușar.
Administrația s-a umflat până la refuz de clientelă de partid, crapă pe la cusături de tot felul de neaveniți, iar rezultatele se văd în primul rând în disprețul cu care sunt tratați cetățenii, în pafarismul măsurilor economice și în creșterea deficitului. Așa-zisa reformă a Administrației, adică reducerea cheltuielilor anunțată cu surle și trâmbițe de premierul Ciolacu, a fost praf în ochi. E deja clar că la scurt timp după alegeri vor crește taxele și se va introduce impozitul progresiv. Președintele Iohannis nu a luat niciodată atitudine față de politizare și ratarea angajamentelor luate în momentul în care guvernul PSD-PNL a mărit fiscalitatea.
Cât despre Justiție, cabinetele Ciucă-Ciolacu au reușit să facă ferfeniță legislația, fix așa cum visau Dragnea și ai lui, cu concursul neprețuit al Curții Constituționale. Procesele se închid pe bandă rulantă, fie pentru că sunt eliminate probele, fie pentru că s-a împlinit termenul de prescripție, iar judecătorii de la vârful sistemului refuză să aplice deciziile Curții Europene de Justiție, spre mulțumirea penalilor de tot soiul. Reforma pensiilor speciale din magistratură a fost și ea o vorbă în vânt, judecătorii și procurorii continuă să fie o castă privilegiată, îngrășată din banii contribuabilului, de care nu cutează să se atingă nimeni. Președintele Iohannis pare nu doar împăcat, ci și mulțumit de situație, după ce și-a trecut la butonieră ridicarea MCV.
În rest, este suficient să ne uităm la halul în care arată oferta pentru alegerile prezidențiale, din ceea ce știm până acum: Ciolacu, Ciucă, Simion, Șoșoacă, Lasconi și probabil Geoană. Ciolacu, un domn cu o educație pentru care sintagma precară e un eufemism, a cărui performanță școlară nu a depășit niciodată media 6 și care are profilul tipic șmecherașului de mahala ajuns pe cai mari prin sforării politice și manevre la limita legii. Celălalt (Ciucă) excelează doar prin obediență, este un vid la nivelul ideilor și se luptă din greu cu topica limbii române, deși a umplut nerușinat țara cu panouri prin care anunță o carte care își așteaptă cam de multișor lansarea. Gurile rele spun că negrișorii nu au terminat de transpus pe hârtie mărețele idei și că s-au încurcat în copy/paste-uri. Așa se face că distanțele pe șosele se măsoară acum în „ciuci”, spun bancurile nou apărute. Dar „ciucul” este, de fapt, unitatea pentru măsurarea imposturii în politică. Ambii, Ciolacu și Ciucă, au mai mult sau mai puțin binecuvântarea lui Iohannis. Și a Înalt Preasfinției Sale Daniel, căruia cei doi îi pupă pe rând inelul.
În ce o privește pe Șoșoacă, cuvintele sunt de prisos. Circul premeditat pe care îl face în Parlamentul European are partea lui bună: individa este grotescă și de o vulgaritate care poate atinge un punct sensibil: „mândria de a fi român”. Căci, nu-i așa, puțini se pot simți totuși mândri când o văd urlând descreierat cu botnița la gură și drapată în haine de iarmaroc. Isteria și ridicolul sunt bune acasă, dar deranjează când sunt date la export. Cât despre propaganda rusă, și aici e de bine: face un deserviciu. Revenind, președintele Iohannis nu a avut niciodată nimic de spus despre extremiștii de serviciu ai României, i-a lăsat să se dezlănțuie în voie. Probabil, și acum se consideră deasupra rușinii aruncate peste România, din moment ce nu are nicio reacție.
Tot ce am spus până acum se referă doar la chestiunile mari în care Klaus Iohannis a strălucit prin absență. Dar problema care cred că a deranjat cel mai mult este lipsa lui de empatie, indiferent de subiect. Absența oricărei emoții, a vreunui gest care să arate că are și el trăiri, că e om. De pildă, în tragedia cu fata de 19 ani omorâtă de un urs pe Valea Jepilor Mici, tot ce a găsit a spune este că și el a fost prin apropiere pe munte. La fel și în cazul accidentului din 2 Mai, compasiunea sa plată a semănat cu cea din telegramele oficiale. Iohannis are sensibilitatea unui stâlp de telegraf, nu-i pasă cu adevărat de nimic, iar acest lucru s-a văzut de-a lungul celor două mandate. Iohannis e făcut doar din orgolii, din interese personale, iar puterea acumulată i s-a urcat la cap.
Cel mai bine au ieșit în evidență aceste lucruri în ultimele luni- atunci când s-a autopropus la șefia NATO și când a lăsat să se înțeleagă pe surse că Ursula von de Leyen nu are suficientă susținere pentru conducerea Comisiei Europene, el fiind pe masă ca alternativă. Cai verzi pe pereți! Inadecvare! Semn că nu a învățat mare lucru.
Bilanțul mandatelor lui Iohannis este unul pe măsura goliciunii interioare a personajului: un fiasco.
