De același autor
In fine, a plecat. Dupa ce i s-a dat, practic, un ultimatum de catre presedinte, dupa ce punerea sa sub urmarire penala devenise inevitabila, dupa ce suspendarea sa din functie de catre seful statului era aproape sigura, dupa ce prezenta sa in fruntea Ministerului Justitiei ar fi creat o situatie intolerabila la Bruxelles, dupa ce pana si unii dintre liberali se pare ca se saturasera de el. In fine, s-a dus! Si totusi, in mai putin de un an, a reusit performanta sa acopere de rusine notiunea de ministru al Justitiei al României.
A fost parasutat la minister ca sa distruga ceea ce facuse Monica Macovei in domeniul reformei justitiei si sa promoveze interesele patronilor sai - Fenechiu, Patriciu, Tariceanu, Olteanu. Si s-a conformat. A servit credincios. Cam inabil - ce-i drept!
Cum a venit in scaun, a servit guvernul intr-o afacere dubioasa cu terenuri ale Postei Române, dand avizul unei ordonante de urgenta pe care predecesoarea sa refuzase insistent s-o semneze. Cand a simtit ca DNA e pe urma lui, a vrut sa-l destituie pe procurorul Sectiei a II-a care se ocupa cu coruptia demnitarilor - Doru Tulus. Presiunile externe l-au convins sa dea inapoi pe moment.
In septembrie, a gasit o alta solutie: desfiintarea prin ordonanta de urgenta a comisiei prezidentiale care aviza punerea sub urmarire a ministrilor prin ordonanta de urgenta. Scopul: blocarea dosarelor unor ministri si fosti ministri. Niciodata, cred, vreun ministru si vreun guvern al României de dupa 1989 nu a legiferat atat de repede, de fatis si de nerusinat propria sa protectie. Si in mod atat de nesabuit, dat fiind ca, intre timp, Curtea Constitutionala a infirmat ordonanta de urgenta. A revenit aceasta rusinoasa performanta legislativa celor care se pretind urmasii politici ai Bratienilor! Altii se mai fereau, mai aveau mici scrupule formale, tineau la aparente. El - ca si seful lui - deloc! La fel, de coniventa cu Bogdan Olteanu, nu s-a sfiit sa lase sa treaca la repezeala prin parlament modificarile la Codul de Procedura Penala, care largeau cu totul ochiurile plasei justitiei in cazul marilor infractori.
Aroganta lui, suficienta lui increzuta in combinatie cu prostia l-au facut antipatic in ochii tuturor - presa, politicieni (mai putin un mic grup de la PNL), public. Se apara cu un discurs paranoid: marii vinovati pentru problemele sale erau Comisia Europeana, Monica Macovei si Traian Basescu, deveniti dusmanii lui personali. Chiar si acum, n-a asumat nimic, nu si-a cerut scuze pentru nimic si nu a gasit nimic ce sa-si reproseze. A declarat chiar ca, "odata trecuta mascarada", va reveni si va "continua ceea ce a inceput". Adica demolarea DNA si servirea dezgustatoare a patronilor sai, asta daca nu cumva isi va gasi pe altii mai generosi - pe la România Mare, de pilda, al carui vicepresedinte, Lucian Bolcas, are pentru el cuvinte de lauda. Evident, se crede cel putin un Lapusneanu in dizgratie.
Tineretea lui, care ar fi trebuit sa-l recomande, ni l-a facut parca si mai odios. La el, prospetimea a insemnat turpitudine morala cuplata cu iresponsabilitate. Omul ne pare un fel de chintesenta a ce e mai rau in tanara generatie de politicieni - ce par a incarna tot atatea sperante irosite: Cozmin Gusa, Lavinia Sandru, Adomnitei, Bogdan Olteanu si altii. Personaje maturizate si formate dupa revolutie si care, totusi, preiau, ba chiar amplifica viciile predecesorilor. Mai mult parca decat cei mai batrani, acesti "juni turci" sunt aroganti, versatili, cinici, demagogi, fara coloana vertebrala, marcati profund de goluri de educatie si de competenta. Nerabdarea lor fara margini de a parveni la functii importante ar putea fi scuzata numai de talent, inteligenta si putere de munca. Dar acolo unde ar trebui sa existe acestea nu intalnesti decat vidul cosmic.
Numele fostului ministru, Tudor Chiuariu, nu conteaza. Va fi uitat in curand. Dar tipul sau uman - ma tem ca nu.
