De același autor
Un referendum pune o intrebare la care trebuie raspuns cu da sau nu. Unii insa nu participa la vot. Cum trebuie clasificata atitudinea lor? Este ea un nu mascat? Este dezinteres pentru politica? Este neîntelegerea intrebarii? Este respingerea clasei politice? Acelasi lucru si pentru alegeri: cei care nu se prezinta, evitand sa decida in favoarea unei liste sau a unui candidat, ce spun ei, in fond, prin aceasta absenta?
Într-un editorial recent din Cotidianul (30 noiembrie 2007), d-l Liviu Antonesei, reluand si radicalizand o teorie pe care o impartasesc si alti comentatori, afirma net: a fost nu absenteism la europarlamentare si la referendumul pentru votul uninominal, ci "greva electorala" si continua: "A avut loc transformarea populatiei intr-un popor care refuza sa se mai lase anesteziat de prostiile, minciunile si ticalosiile politicienilor si acolitilor acestora din zona liderilor de opinie si a media telenovelizate. Si acest popor a obtinut o victorie zdrobitoare".
Ceea ce ma uimeste mai intai de toate la d-l Antonesei este usurinta cu care propune o asemenea teorie, fara sa aduca nici cea mai mica proba. Se multumeste doar sa spuna ca analistii si comentatorii care au vorbit de absenteism pasiv n-au inteles nimic, ca politicienii, care nici ei nu au inteles nimic, mai sunt si ridicoli (desigur, dar asta "nu e in chestie"!) si ca "poporul i-a refuzat pe toti, de la Basescu la patronul echipei Steaua". As putea spune ca, in acest moment, sarcina aducerii de probe revine d-lui Antonesei si ca, pana atunci, teoria sa nici nu merita sa fie luata in consideratie. Totusi, voi incerca sa arat ca nu avem de a face, in majoritate, cu un absenteism activ, cu o "greva electorala", ci cu apatie electorala clasica si ca, in majoritatea ei, populatia pasiva nu a devenit "popor".
Fireste ca exista oricand absenteisti de toate felurile: pasivi, dezinteresati, dar si activi care fac politica absenteismului activ constient. Dar, cum am putea distinge intre ei si mai ales cum am putea stabili care categorie a predominat la 25 noiembrie, anul curent? Evident, in mod direct nu avem cum afla. Dar, indirect, ar putea exista indicii. Daca dispretul si neîncrederea (foarte reale, de altfel) ale majoritatii românilor pentru clasa politica s-ar fi cristalizat majoritar intr-o atitudine activa, de boicot constient deopotriva al alegerilor europarlamentare si al referendumului, ar fi trebuit sa vedem foarte multe semne in societate ale acestei atitudini cristalizate, radicale si active: un activism civico-politic general ar fi trebuit sa invadeze natiunea. Ar fi si ar fi fost necesar sa vedem grupari ale societatii civile organizand manifestatii uriase, marsuri peste marsuri de protest la parlament, la guvern si la presedintie, campanii de scrisori semnate de zeci de mii de oameni in favoarea diferitelor cauze, agitatie sindicala continua, greve, ocuparea unor spatii publice. Si, mai cu seama, ar trebui sa vedem si sa fi vazut de ceva vreme cristalizarea unei opinii publice care afirma inutilitatea votului la toate alegerile sau la unele dintre ele si care, desigur, propune si unele solutii. Or, nu vedem si nu am vazut nimic din toate acestea.
Marea majoritate a locuitorilor oraselor (nici nu mai vorbesc despre cei de la tara) nu numai ca trateaza politica in general drept o preocupare derizorie, dar n-au nici cea mai mica intentie de a se angaja intr-o actiune civica de amploare sau modesta, ori macar de a activa intr-un ONG. Se stie cat de subtire e la noi societatea civila, ceea ce nu prea se potriveste cu "poporul" invocat cu mandrie de d-l Antonesei. Cu greu, cateva asemenea actiuni au putut strange cateva sute sau ceva peste o mie de participanti in anii trecuti, desi cauzele erau solide. Tinerii se inscriu in ONG-uri, cand o fac, in majoritate fiindca "da bine la CV", si nu fiindca vor in mod autentic sa activeze civic. Majoritatea studentilor - si vad din experienta acest lucru, pe care cred ca si d-l Antonesei ar trebui sa-l fi notat - nu numai ca sunt pasivi sub raport politic, dar ignora aproape totul din politica internationala si foarte mult din cea interna, asa cum ignora si trecutul comunist al tarii lor. Ignoranta, bineînteles in alternanta cu autocompatimire si reprosuri la adresa politicienilor, dar care nu au nicio finalitate in activismul lor in "cetate". Si sa nu mi se spuna ca masa aceasta a ignorantilor formeaza un "popor"!
Într-o tara libera (si România e o tara libera) contestatarii radicali pot avea o voce, spre deosebire de situatia dintr-o dictatura, cand mutenia poate deveni singura optiune de refuz a majoritatii. Unde este ea, vocea? Mai mult, acei contestatari pot si trebuie sa organizeze actiuni civice, politice, sindicale, culturale pentru a-si face simtita prezenta. Unde sunt acestea? Inca si mai mult, ei pot constitui si un nou partid, altfel decat celelalte, si, avand in vedere ca au devenit "un popor", ar trebui sa aiba succes. Unde este acesta?
Mai trebuie spus ceva: cineva care e contra actualei clase politice in bloc ar fi avut unele ratiuni sa voteze la referendum (desi nu si la europarlamentare) si sa doreasca votul uninominal majoritar, deoarece cu ajutorul acestuia s-ar mai putea schimba cate ceva. Ar fi trebuit sa participe mai multi oameni la referendum decat la europarlamentare, daca ar fi existat, intr-o parte semnificativa a electoratului, o atitudine politica coerenta. Or, absenteismul, mai mare in cazul referendumului decat al europarlamentarelor, sugereaza, dimpotriva, ca cei care au absentat nu si-au judecat actiunea si nu au actionat conform unei logici a propriului interes fundamental si pe termen mai lung. Cinici si plictisiti, n-au venit la vot, pur si simplu, fara sa se gandeasca prea mult la ceea ce fac si la consecinte. Miopia aceasta face din ei un "popor"?
Fireste ca majoritatea celor care au absentat sunt nemultumiti (ca si majoritatea celor care au venit la vot) de clasa politica, si pe buna dreptate. Dar pentru a deveni politica, aceasta nemultumire trebuie sa fie mai mult decat o absenta si o continua cartire in privat sau in autobuze. In acest caz, ea are foarte putina valoare si, in orice caz, nu conteaza ca nu la referendum, asa cum cred unii, nu-i face pe respectivii sa se comporte altminteri decat o populatie.
D-l Liviu Antonesei nu lamureste si altceva: ce crede ca ar trebui sa faca acest nou "popor" pe mai departe? Sa boicoteze si alegerile locale, si pe cele parlamentare de la anul? Sa faca nesupunere civica? Sa faca o revolutie? Sunt convins ca autorul despre care vorbim nu are in gand niciun fel de solutii radicale. Si totusi, logica articolului sau ar cere-o! Daca nu accepti nici actuala clasa politica, nici nu participi la alegeri, nici nu participi la incercarea referendara de a modifica selectia clasei politice, ba chiar lauzi si incurajezi, precum Ion Iliescu, boicotul, ce se mai poate face? D-l Antonesei se multumeste sa ironizeze ideea eliminarii pragului de 50% plus unu pentru validarea unui referendum. Nu-i trece prin cap ca pe acelasi motiv ar trebui invalidate toate alegerile (parlamentare, europarlamentare), unde numarul alegatorilor nu atinge 50% plus unu din cei inscrisi pe listele electorale.
De fapt, cei care vor sa constituie "poporul" - (demos-ul) - participa la alegeri, la actiuni civice sau, in cel mai rau caz, numai la actiuni civice. Sunt "angajati" macar prin vot si incearca, dupa puterile lor, sa schimbe in comun lucrurile care nu le plac sau le considera injuste. Sau militeaza democratic pe alte cai. Sunt vizibili, vocali, activi, incomozi, asa cum erau candva cei din Piata Universitatii. Ceilalti raman "populatia", fiindca nu reusesc sa articuleze nu-ul pe care poate il gandesc, ci se consoleaza cu mutenia politica, maraiala privata si plecarea grumazului. Sa fie asta "victoria lor zdrobitoare"?
