Abureala

Victor Ponta nu vrea să demisioneze din poziția de premier. În schimb, vrea să câștige timp și să „aburească” lumea după obicei.

Într-un interviu recent, dat la Antena 3, premierul Ponta recunoaște că „s-a gândit să demisioneze” după 16 noiembrie, dar a cedat, bietul politician, insistențelor ad­mi­ratorilor care i-au spus că să nu-i „lase bal­tă”. Altminteri, e convins că „s-au făcut gre­șeli” cu votul din diaspora, că el a pier­dut politic, dar că nu a fost nimic deliberat. Totuși, ne face o concesie: dacă DNA va în­cepe urmărirea sa penală, va demisiona. Dar: „nu putem rămâne pe logica din 2004. Cine pierde alegerile merge la închisoare”. Pardon? Năstase a mers la închisoare fi­ind­că a pierdut alegerile? Nu, a mers la în­chi­soare din cauza corupției, găsit vinovat de Înalta Curte. A, sigur, dacă Năstase câștiga alegerile, ioc închisoare, dar asta fiindcă justiția ar fi rămas nereformată, dependentă politic. Ponta, prin urmare, continuă să ne creadă obnubilați mental, incapabili să-i în­țelegem sofismele; pe de altă parte, su­ge­rea­ză a priori că orice implicare a sa într-un do­sar „votul din diaspora” va fi tratat drept o „răzbunare politică”, indiferent ce ar zice justiția.

Deocamdată, se declară dornic să „lucreze” cu președintele ales. Adică cum? Vrea să lu­creze cu un „lucru”? Vrea cooperare cu cel despre care afirma că îi venise „umil în biroul de premier”? Îi cere lui Iohannis să „ne unească”, atunci când încă nu a de­mis-o pe Gabriela Firea, nu s-a delimitat de campania murdară a oamenilor săi care invocau ortodoxia și „românitatea” îm­po­triva neamțului luteran, care ar fi „vândut copii” și ar fi urmat „să taie pensiile”? Nu premierul este acela care e îndreptățit să pro­pună „unire”, după ce s-a străduit să-și diabolizeze adversarul. Un singur lucru adevărat – dar incomplet – a spus Ponta în acel interviu: „nu am digerat încă re­zul­tatul [alegerilor]”. Nu a adăugat, desigur, că nu se așteaptă să-l digere vreodată! Și cum ar putea? Ar însemna să fie un om responsabil.

Defectul eminent al lui Ponta, dar re­pre­zentativ pentru un număr nu mic de cona­ționali, fie ei oameni politici, fie oameni „obișnuiți” (așa se și explică de ce a câș­ti­gat totuși peste cinci milioane de voturi) es­te iresponsabilitatea. Într-un fel, avem de a face cu o trăsătură a copilăriei perpetuată, din cauza proastei creșteri, la maturitate. E o „copilărie” schimonosită, târzie. Priviți-i, de pildă, pe cei „agățați” în ultimul timp de DNA – parlamentari, primari, președinți de consilii județene, magistrați, oameni de afaceri –, unii arestați preventiv, alții tri­miși în judecată, alții deja condamnați, alții închiși, alții deja eliberați după ispășirea pedepsei. Nu am văzut pe unul, pe unul singur, admițând în public îna­intea camerelor (ce au declarat îna­in­tea procurorului nu știm) că a greșit; poate nu complet, poate nu chiar atât de grav precum a susținut justiția, dar că totuși a greșit pe undeva! N-am vă­zut un singur politician care, atunci când se cere retragerea imunității în parlament, să admită că e vinovat, fie și parțial, de a fi luat mită sau a fi fă­cut trafic de influență – chiar și atunci când stenogramele sunt clare și vor­besc răspicat. Toți se pretind – după cum o repetă continuu – victimele ino­cente ale unor „răzbunări po­li­tice”, fiind altminteri oameni cinstiți, devotați binelui public, hăituiți de pro­curori „staliniști” ori de „justiția bă­sistă”. Pentru toți aceștia, ca și pen­tru Ponta, vina este întotdeauna la alt­cineva: Băsescu, procurorii, „ame­ri­canii”, „flacăra violet”, „partidul Fa­cebook” etc. Ei trăiesc într-o lume populată de entități diabolice vizibile sau invizibile, care îi urmăresc și îi închid, care îi fac să piardă alegerile pe neașteptate, care le fură meritele, ca­re îi ponegresc și stârnesc poporul împotriva lor. Cel mult, și asta de obi­cei off the record, recunosc că au fu­rat, dar spun nedumeriți că și „cei­lalți” au făcut aidoma, așa că nu ar trebui să fie tocmai ei pedepsiți. Sau, precum Vântu, declară cu cinism că asta e legea lumii. Conștiința acestor oameni este o foaie albă și netedă; din punctul lor de vedere, pete și cute au numai imbecilii. Cum ar putea ase­menea oameni imaturi moral să „di­ge­re” vreun revers – politic sau penal?

Problema este că acești iresponsabili au în continuare pretenția să ne con­ducă. Se agață de noi ca niște copii răs­fățați și prost-crescuți, cerându-ne să ne supunem hachițelor lor de falși li­deri. Ne mint în față cu nerușinare. Iar când lucrurile merg rău chiar din cauza lor, pe foaia aceea albă nu se în­tipărește niciun semn; ba, nesimțiții, mai vor să-i și căinăm!