Academicienii susțin statul de nedrept

Patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în aula unei instituții osificate, nici măcar conservatoare, ci devenite de-a dreptul reacționare.

Andrei Cornea 14.02.2017

De același autor

 

Un Apel semnat de peste 80 de academicieni, către „poporul român, către instituțiile Statului Ro­mân“, dezavuat ulterior de doi sau trei dintre ei (prof. Mircea Dumitru, prof. Wilhelm Dancă, ca­re susțin că n-au citit textul), i-ar fi putut avea drept coautori pe C.V. Tudor și Gh. Funar. Acum un de­ce­niu, l-am fi caracterizat drept „național-co­mu­nist“; acum, aliniat vremurilor noi, poate fi nu­mit „iliberal“ și, schimbând ce-i de schimbat, ar fi putut fi semnat de Viktor Orbán, premierul Un­gariei. În plus, mai ales că semnatarii au fost feli­ci­tați de C. Popescu-Tăriceanu, el poate fi con­si­derat ca ilustrând, cu sau fără voie, fața ne­măr­tu­risită a ideologiei coaliției PSD-ALDE, chiar dacă, într-un text ulterior, unii academicieni susțin că Apelul a fost „preluat politic de o manieră păr­tinitoare“.

 

Apelul denunță în chip aberant un fel de cons­pirație externă și internă împotriva României sub toate aspectele: „evoluțiile interne și externe... caracterizate printr-o continuă și alarmantă în­cercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României“. Dintre acestea, doar suveranitatea a fost, ce-i drept, limitată în ul­timele două decenii, dar asta fiindcă România a aderat la Uniunea Europeană și la alte instituții europene, precum Consiliul Europei – ceea ce a pre­supus o conștientă renunțare la unele pre­rogative ale suveranității (de exemplu, pree­mi­nența legislației europene ori a jurisdicției CEDO asupra legilor interne). Că Apelul este, fie și ne­ex­plicit, cel puțin eurosceptic se vede la final, atunci când textul exprimă dorința ca România să ră­mână o țară „a Europei Unite“ – termen vag și lipsit de semnificație instituțională -, și nu o țară a „Uniunii Europene“.

 

Apelul amestecă, într-un mișmaș compromițător pentru cei care l-au redactat și l-au semnat (cu ex­cepția celor care s-au delimitat), falsuri fla­gran­te, cum ar fi acela că unitatea și identitatea țării sunt amenințate ori că sunt subminate instituțiile fundamentale, cu interpretări extrem de ten­den­țioase ale unor evoluții noi în istoriografie sau în cultură. Eforturile unor istorici români con­tem­po­rani de a demistifica istoria mai veche sau mai recentă în limitele adevărului și ale documentației existente sunt calificate drept „acțiuni îndreptate direct împotriva Poporului și a Statului Român“. Ele sunt puse în aceeași mare găleată cu fapte pe­nale, cum ar fi tăierea ilegală a pădurilor, ori cu ac­țiuni ținând, dacă nu și ele de penal, atunci de reaua guvernanță, precum degradarea sistemului sanitar și a învățământului. Se poate înțelege de aici că, de pildă, scandalul plagiatelor universitare și disfuncțiile ori corupția din sănătate sunt instigate de forțe obscure din afară, de același tip cu ce­le care „denigrează simbolurile naționale“; iar toate apar, în mod bizar, plasate sub „semnul“ generic al „globalismului ni­ve­lator sau al unei exagerate corectitudini politice“. De altfel, este năucitor să vezi cum o mare multiplicitate de cauze care au produs și produc fenomenele social-po­litice, culturale și economice existente e redusă la o cauzalitate simplă – „semnul“ de mai sus al globalismului și al „co­rec­ti­tu­dinii politice“. Așa ceva insultă in­te­li­gența cititorului cu mintea limpede și, în­drăznesc să sper, și pe aceea a multora din­tre „nemuritori“.

 

Oare încercările recente de subminare ale statului de drept din partea guvernului și ale majorității parlamentare țin și ele de hulita „globalizare nivelatoare“? Sau cum­va mai curând chiar ele sunt „acțiuni împotriva Statului Român“? Iar cei care și-au plagiat doctoratele au făcut-o din exces de „corectitudine politică“? Sau poa­te cei care le-au denunțat sunt „ex­ce­si­vii“? Pe de altă parte, știm bine că o Ro­mâ­nie „suverană“, fără UE și NATO, ar fi o Românie la discreția oligarhiei locale, ca­re s-ar împăca foarte bine cu supușenia față de Rusia, cu condiția să i se permită să guverneze în stil fanariot.

 

Confuzia domnește și spre final. Apelul cere instituțiilor statului să „vegheze și să acționeze pentru a preveni, pentru a con­tracara și, când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile și agre­siu­nile la adresa identității, suveranității și unității României“. Cum ar putea con­tra­cara acele instituții (care anume?) „di­ver­siunile și agresiunile“ respective, atunci când totuși nu se încalcă legea, de pildă, când se publică o carte, se face o dez­ba­te­re TV, se deschide o expoziție, se face o de­monstrație pașnică de protest sau se for­mu­lează petiții? Prin cenzură cumva? Prin procese civile intentate autorilor? Pre­zen­tând în mod fals o situație apocaliptică, Apelul sugerează că asemenea măsuri anti­democratice ar putea fi necesare.

 

Este pur și simplu rușinos că acest Apel apa­re exact în momentul când o parte importantă atât numeric, cât și valoric a societății românești încearcă să oprească abuzurile puterii actuale împotriva sta­tu­lui de drept. În loc de a susține protestele îndreptățite ale protestatarilor care umplu săptămânile acestea piețele și străzile ora­șelor și Capitalei, academicienii în cauză se plasează de partea adversarilor justiției și ai progresului și, de fapt, de partea ade­văraților adversari ai statului și poporului român. România nu e amenințată de „glo­balizare“ și de o „corectitudine politică exa­gerată“ și nici de „încercările de ero­dare“ obscure ale unității națiunii, de­nun­țate în Apel, ci de încercările vizibile ale unei oligarhii politice de a guverna în fo­los propriu, încercând să abuzeze de pu­te­rile conferite de alegeri pentru a se salva de pedeapsa legii. Nu istoricii, nu jur­na­liș­tii, nu scriitorii și artiștii nimicesc na­țiu­nea, ci corupția politică sau universitară, refuzul reformelor ori restaurația fățișă. De aceea, patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în au­la unei instituții osificate, nici măcar con­servatoare, ci devenite de-a dreptul re­ac­ționare. Cât privește invocarea patetică a judecății viitorului la care semnatarii re­curg în final („Așa să ne judece vii­to­rul!“), cum se întâmplă de atâtea ori, ea nu-i decât recursul disperat al celor care simt că au pierdut bătălia cu prezentul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22