De același autor
Mai este puțin până la alegerile europarlamentare. Au trecut cinci ani dificili și stranii de la ultimele alegeri de acest fel. Pe atunci, în 2019, PNL ieșea pe primul loc la noi, iar USR-PLUS era aproape să sosească pe locul doi. Nici nu se putea imagina o coaliție dintre PNL și PSD. Liviu Dragnea tocmai fusese condamnat și urma să fie încarcerat. Puterea politică a acestuia, dar și a partidului pe care îl condusese, se năruia dintr-odată, deopotrivă la urne și în justiție. Semnificativ: o participare foarte bună, de 50% dintre cei înscriși pe liste – ceea ce, având în vedere numărul mare al celor care nu se aflau în țară și n-au votat – înseamnă un procent nemaivăzut de multă vreme. Mesajul „anticorupție” al USR-PLUS funcționase și redase o anumită încredere în schimbare, mai ales celor din generațiile mai tinere. Eram, de altfel, la niciun an de la marea demonstrație de la 10 august 2018 și tensiunea politică era la cote înalte. Dar și speranța.
Ceea ce a urmat a fost dezamăgitor. Al doilea mandat al lui Iohannis, început în toamna lui 2019, a devenit tot mai neclar, ca să nu spunem mai mult. În 2020 a început pandemia de COVID-19, care ne-a răsturnat complet viețile și a schimbat planurile politicienilor. Adeseori în rău. Guvernul PSD a căzut prin moțiune de cenzură, dar ideea de alegeri anticipate a trebuit abandonată. Guvernul de coaliție PNL-USR-PLUS-UDMR, condus de Ludovic Orban, a funcționat dificil, atacat din toate părțile, dar mai ales trebuind să facă față unei situații sanitare neobișnuite, pentru care oricum România nu era deloc pregătită. Din fericire, deja la începutul lui 2020, grație Uniunii Europene, erau disponibile vaccinuri anti-COVID eficiente, dar politica ineptă a autorităților, combinată cu explozia teoriilor conspirative, a făcut ca rata vaccinării din România să fie mică și, în consecință, numărul relativ al îmbolnăvirilor grave și mai ales al deceselor să fie mult prea mare. (Ceea ce nu i-a impresionat deloc pe antivacciniști.) Până la urmă, guvernul Orban a căzut și USR a ieșit de la guvernare. Iar după trecerea pe la Palatul Victoria și a lui Florin Cîțu, complet nepregătit pentru funcția de premier, dar desemnat în funcție, pare-se, de Iohannis, pentru a-l debarca pe Orban, am ajuns la coaliția PSD-PNL. Și, dacă nu se întâmplă ceva foarte neașteptat, aceeași coaliție are toate șansele să conducă și după alegerile din toamnă.
Între timp, a început războiul major din Ucraina, iar lunga pace din Europa a fost întreruptă. Valuri de refugiați ucraineni au sosit și la noi, declanșând un val de simpatie, care însă n-a ținut foarte mult. NATO a început să ia în serios amenințarea rusească și să se reînarmeze, iar UE să ia în serios posibilitatea unei reveniri la Casa Albă a lui Donald Trump, cunoscut pentru vederile lui anti-UE, anti-NATO și favorabile Rusiei.
Acum, în prag de alegeri europarlamentare, atmosfera e dezabuzată, când nu e instilată de o supărare surdă. La noi prețurile au crescut nepermis de mult, guvernarea rămâne deficitară, birocrația stufoasă, taxele prea mari în raport cu beneficiile, ceea ce asigură succesul propagandei antisistem. În general, în Europa alegerile sunt așteptate cu aprehensiune: se crede că diferitele partide populiste și extremiste vor avea câștiguri însemnate pe seama centrului moderat. Imigrația pare să fie în continuare factorul determinant, dar și economia. Deja, de altfel, în Italia, unele partide de acest fel au ajuns la guvernare, iar în alte locuri (Olanda) se pregătesc. S-ar putea ca viitoarea Comisie Europeană și viitorul Parlament să arate atât de diferit de felul cum arată în acest moment, încât politicile europene să sufere o revizie importantă. Populiștii, precum Viktor Orbán, se pregătesc de victorie pe plan european, dar s-ar putea ca și ei să fie dezamăgiți. Cel mai probabil mi se pare că instituțiile europene vor fi atât de fragmentate politic, încât nicio decizie fundamentală nu va putea fi luată. Ceea ce-l va bucura pe Putin, posibil și pe Trump, dacă acesta va câștiga alegerile din toamna acestui an.
Pe scurt, mă aștept pentru aceste alegeri la declinul în continuare al forțelor centriste, moderate și liberale, cât și la succese nu neapărat decisive, dar importante, pentru viziunile radicale și autoritare – la noi, în Europa și în lume. Mai ales noile generații de la noi și din Europa, lipsite de o conștiință istorică solidă, tind să ia libertățile, pacea europeană, bunăstarea socială și economică din ultimele decenii drept starea firească a lumii și se pare că înțeleg tot mai puțin că ele trebuie apărate și consolidate continuu, deoarece natura umană înclină mai curând spre diferite forme de servilism și conformism decât spre libertate și responsabilitate. De aceea, cântecele de sirenă ale populiștilor le deșteaptă speranțe și așteptări irealiste, chiar absurde.
