De același autor
Pur si simplu, un al treilea cetatean al Romaniei, beneficiar si el al drepturilor constitutionale, vremelnic prim-ministru al unei tari care se afla nu doar in "Anul Caragiale", dar si in anul intrarii in NATO, era suparat rau de tot!
Propun sa punem putin intre paranteze obsesia noastra eterna pentru "ce se afla in spate": nu vreau, pentru moment, sa stiu daca "Armagedon II" spune sau nu vreun cuvant adevarat, nu vreau sa stiu cate case are d-l Adrian Nastase, nici cate tablouri, nici daca le-a cumparat din bani munciti cinstit, le-a primit cadou sau drept mita. Nu vreau sa stiu acum daca autorii lui "Armagedon II" sunt oamenii din jurul lui Emil Constantinescu, ori cei din jurul lui Ion Iliescu, ori aceia din jurul lui Vadim Tudor, ori daca provin din alte "cercuri" oculte. Nu ma intreseaza acum daca ei sunt sau nu adversarii reformei sau ai programului anticoruptie. Nu ma preocupa daca, asa cum a sustinut Silviu Brucan, ei au "mentalitati comuniste". Asa cum nu vreau acum sa cunosc circumstantele legate de "Armagedon I" sau "III" sau (poate pe viitor) IV, V etc. Si mai ales nu ma intereseaza in acest moment daca primul ministru s-a simtit ofensat in mod justificat sau nu, si nici daca este firesc sau nu ca un prim-ministru social-democrat sa aiba o considerabila avere personala - fie si obtinuta cinstit - intr-o tara saraca.
Ma intereseaza, in schimb, acum, un singur lucru: numai fiindca cetateanul prim-ministru s-a simtit ofensat de un raport anonim difuzat pe Internet, Politia ridica alti cetateni de pe strada, iar Parchetul deschide urmarirea penala. Indignarea d-lui Nastase a urnit din loc Parchetul, ramas aproape inert in cazul cartii antisemite Nationalistul, semnate de un acolit al lui C.V. Tudor, Parchet care nu vede nici ca pe tarabele cu carti ale Bucurestiului se vand de zor Protocoalele inteleptilor Sionului, plus numeroase alte carti rasiste si sovine.
Mesajul este clar: vulgar se spune: "dai in mine, dai in tata; dai in tata, dai in partid, dai in tara!". Orice acuzatie la adresa primului ministru - adevarata, falsa, ce mai conteaza -, orice dubiu exprimat public la adresa onestitatii sale pun in miscare "organele" mai repede, mai decisiv, mai implacabil decat traficul de droguri, crima organizata sau dezorganizata, crahul fraudulos al unor fonduri de investitii ori deturnarea masiva a fondurilor publice. Intr-o tara in care, nu chiar de mult de tot, anumiti parlamentari proclamau "Revolutia Nationala" in momentul cand trupele de asalt ale minerilor marsaluiau spre Bucuresti, nu aceia sunt ridicati si anchetati de Parchet pentru incitare la seditiune, ci presupusii - numai presupusii - autori sau distribuitori ai unui raport anonim a carui falsitate nu a fost dovedita prealabil. De ce? Fiindca cetateanul prim-ministru, omul care s-a angajat sa ancoreze Romania la NATO si s-o agate la UE, s-a simtit ofensat personal! A devenit indignarea - fie ea si foarte justificata - a unui cetatean lege in Romania? Se vede ca da. Revin timpurile vechi? Bantuie fantomele cultului personalitatii? Doar si Carol al II-lea, Antonescu, Dej, Ceausescu au facut lege din capriciile, antipatiile, indignarile sau urile lor!
Ce-i drept, foarte repede, la presiunile presei si ale societatii civile, s-a dat inapoi: interdictiile de circulatie in privinta d-lor Ciuvica si Iane sunt ridicate de justitie, ba chiar primul ministru recunoaste ca s-a procedat impulsiv si arbitrar. Dar explicatiile adecvate continua sa lipseasca si mai ales responsabilii din Parchet si Politie, d-nii Tuculeanu si Zaharia, raman pe post netulburati, desi demisia sau demiterea lor apare obligatorie, in cazul unor gafe asa de flagrante. Sau, cumva, prestatia lor mizerabila sub aspectul respectului pentru statul de drept nu afecteaza interesele Romaniei? Se anunta - desigur - ca ministrii isi vor face publice declaratiile de avere. Dar acestea - pastrate in plic sigilat - au fost facute la inceputul mandatului si nu vor cuprinde - se pare - "adaosurile de parcurs".
Pesemne insa ca totul nu este decat o mica neintelegere, provenita de la semnificatiile diferite pe care unii sau altii le atribuim unor termeni, cum ar fi acela de "ministru" sau "prim-ministru". Or, filosofi, precum Spinoza, Leibniz ori Voltaire, au sustinut ca marile erori ale umanitatii decurg din modul diferit in care intelegem cuvintele. Putem sa nu dam crezare unor oameni asa de mari?
Ce e, deci, un ministru? Etimologic, ar trebui sa fie un soi de "servitor". Intr-adevar, cuvantul "minister" in latina asta insemna: "sluga care servea la masa". Mult mai tarziu, cuvantul si-a modificat intrucatva sensul si a ajuns sa insemne "servitorul statului sau al interesului public". Dar, dupa cum merg lucrurile la noi, de cele mai multe ori nimeni nu ar putea vedea intr-un ministru altceva decat o capetenie ce decide in mod discretionar si se gandeste numai la vilele tribului sau.
Si totusi, suntem nedrepti: cu siguranta ca primul ministru are dreptate in tot ce face si spune. Cine n-are dreptate e etimologia si probabil ca ea ar trebui anchetata la Parchet, ca sa dea "anumite explicatii". Realitatea e ca limba romana n-are nici o legatura cu latina, orice "asemanare fiind intamplatoare", cum se spune in filme. In pofida filologilor, a dascalimii, a Academiei, a gramaticilor, cuvantul "prim-ministru" ne vine din tungusa meridionala, unde pare sa insemne ceva care s-ar traduce prin "Marele Han" sau cam asa ceva, iar Romania n-are si n-a avut nici in clin, nici in maneca cu Europa. Si nici nu va avea. Juram!
