De același autor
In ambele cazuri, demisia respectivului ministru ar fi oportuna si onoranta. Nu stiu ce joc politic se ascunde sub propunerea primului ministru. S-a speculat destul pe aceasta tema si nu vom relua discutia. De altfel, nu asta e esentialul. Fiindca orice ar fi fost sau ar fi, o asemenea propunere nu se face. Iar motivele nu sunt unul singur, ci cel putin trei:
In primul rand, nu se face in Romania, care a suferit amarnic de pe urma cultului personalitatii. A invoca popularitatea (reala, de altfel) a d-lui Iliescu pentru a sugera publicului perpetuarea sa la presedintie apare ca solutia optima pentru pregatirea discreta a unei dictaturi. Caci multi dictatori- Mussolini, Hitler, Salazar, Antonescu, ba chiar si Ceausescu - au fost populari la un moment dat si multi tirani au invocat, de-a lungul istoriei, sustinerea maselor pentru a gatui democratia, a anihila rezistentele si a-si asigura puterea absoluta. Nu sustin acum ca d-l. Nastase vrea o tiranie, dar manevrele sale au putut crea aceasta impresie, ceea ce-i destul de grav.
In al doilea rand, dupa ce propunerea a fost respinsa cu demnitate, claritate si fara ezitare de Ion Iliescu, s-a accentuat impresia ca intre premier si presedinte exista serioase divergente si, mai ales, o mare lipsa de comunicare. Caci nu propui (si inca a doua oara) asa ceva, fara sa te consulti in prealabil cu beneficiarul. Daca accepta, ii faci un cadou otravit; daca nu - cum s-a intamplat - te otravesti singur. In orice caz, ceea ce a reusit din plin d-l Nastase a fost sa accentueze reprezentarea (poate falsa in fond) potrivit careia diferenta dintre el si Ion Iliescu nu este numai de vederi politice, ci si de moralitate politica, si anume cu totul in defavoarea sa.
In fine, asociind schimbarea actualei Constitutii de un act politic extrem de discutabil, d-l Nastase parca a dorit sa sugereze cat de lipsita de importanta de fond este problema amendarii constitutionale. Mesajul sau parca a fost: in Romania nu puterea este supusa Constitutiei, ci Constitutia este supusa puterii si capriciilor acesteia. Schimbam Constitutia nu fiindca avem in vedere interesul national pe termen lung, ci numai ca sa legitimam o guvernare anume si un abuz de putere. O mai mare eroare de imagine nici nu se putea face, intr-un moment cand, din pacate, oricum discutia publica asupra arhitecturii viitoarei Constitutii este atat de anemica si de excentrica in raport cu preocuparile marii majoritati a cetatenilor. Culmea e ca transformarea Romaniei intr-o republica parlamentara dintr-una semiprezidentiala - cu alegerea presedintelui de catre Parlament - ar fi, cred, ceva util din multe puncte de vedere: ar delimita mai clar atributiile Executivului, ar reduce pericolul demagogiei si extremismului in cadrul alegerilor prezidentiale, ar obliga partidele politice in campanie electorala sa se concentreze asupra programelor de guvernare, ar asigura mai bine suveranitatea Parlamentului si, in fine, ar pune mai in acord sistemul constitutional romanesc cu marea majoritate a sistemelor constitutionale europene. Daca premierul a avut in vedere toate acestea, sunt pe deplin de acord cu el. Dar felul in care a introdus "republica parlamentara" in dezbaterea publica a omorat toata credibilitatea temei si este aproape cu neputinta acum ca avantajele republicii parlamentare sa mai poata fi enuntate de putere, chiar si in deplina inocenta, fara suspiciunea generala - pe care oricum o imbratisam pe la noi atat de repede - ca se urzeste ceva necurat!
Candva, Bismarck, referindu-se la politicienii romani de pe vremea sa pe care nu-i agrea, ar fi spus: "A fi roman nu-i o nationalitate, ci o profesie". Astazi, ne vine sa spunem tot despre politicienii romani, dar de azi: "Macar de-ar fi o profesie"!
