De același autor
Competenta si profesionalismul nu sunt calitati recomandabile in lumea politica romaneasca, ba, am zice, daca se regasesc la cineva in cantitate mai mare decat cere "cutuma parlamentara", ele devin suspecte si apoi detestate. Monica Macovei le are in chip evident, asa cum are si vointa de a realiza ceva in privinta reformei in justitie. Rezultatul acestor calitati profesionale, dar si morale a fost ca a desteptat o groaznica ura din partea parlamentarilor in general si a senatorilor in particular, care s-au coalizat sa o "tranteasca" in bloc prin motiunea simpla a PSD. Au reusit si cred ca tare si-ar fi dorit primul ministru sa-i spuna Curtea Constitutionala ca trebuie s-o demita. Mai tarziu, cand d-na Macovei s-a impotrivit sa semneze celebra ordonanta de amanare alegerilor europene pe simplul si firescul considerent ca, formal, aceasta ordonanta era ilegala, ea a starnit mania primului ministru si pe a d-lui Radu Stroe, secretarul general al guvernului. Tel maitre, tel valet.
In schimb, ministrul Educatiei, d-l Hardau, tot al PD, ca si d-na Macovei, dar bine cunoscut pentru proasta gestionare a sistemului educational, un om modest ca dotari intelectuale si abilitati profesionale, a "supravietuit" unei motiuni similare pesediste in Senat. Desi voturile contra sa au fost ceva mai multe decat cele pentru, totusi motiunea a cazut, nefiind sustinuta indeajuns. De ce Hardau a scapat si Macovei - nu? Simplu, pentru ca numai competenta si verticalitatea trebuie penalizate in Romania. Daca, dimpotriva, nu ai aceste calitati - e in regula. Esti cel mult mustrat cu blandete. Sa fii cenusiu, sters, dar sa stai plecat inaintea mai marilor tai, sa spui prostii si necuviinte, dar cu voie de la partid, sa nu te afirmi prin nici un gest de responsabilitate si sinceritate - iata cea mai buna recomandare pentru o ascensiune politica viguroasa. Nici chiar gafa mare nu e o crima. Ce, credeti ca d-l Claudiu Saftoiu va avea mult de suferit, dupa ce si-a dovedit totala lipsa de pregatire pentru postul de director SIE? Va fi trimis, drept rasplata pentru prostie, ambasador pe undeva, intr-o tara mai putin la vedere!
In general, problema competentei e ultima care se pune la noi, in viata politica! Mihai-Razvan Ungureanu a fost silit sa demisioneze dintr-o ambitie ridicola a primului ministru, iar numirea lui Adrian Cioroianu in locul lui nu s-a produs, ca urmare a unei ambitii la fel de ridicole din partea lui Traian Basescu. Ce sa mai vorbim despre Elena Udrea! Propunerile de ambasadori care asteapta acum in comisiile de politica externa ale parlamentului vor fi respinse sau aprobate, nu pentru motive de competenta, ci din nou din ambitie politica. Dar, vai de cei stralucitori, valorosi cu adevarat: au toate sansele sa fie respinsi din principiu, pur si simplu pentru ca inteligenta, o gandire independenta, ba chiar si demnitatea sunt o insulta grava pentru multi dintre politicienii nostri.
De aici si antipatia, ura chiar, pe care unii dintre ei, precum Dan Voiculescu, dar chiar si unii dintre liberali, au dezvoltat-o pentru intelectualii mai vocali, mai ales pentru cei care au indraznit sa le puna in discutie politica si sa se plaseze mai curand de partea presedintelui decat a lor. Orice semn de nesubordonare intelectuala a fost pedepsit cu calomnii josnice prin presa si prin remarci batjocoritoare in parlament, de pilda la adresa GDS, asa cum a facut d-l Crin Antonescu, acest profesor de istorie care se crede Demostene. Sa-l linistim: nu-i Demostene, chiar daca, din fericire, Basescu nu-i un nou Filip. Din pacate insa, nici Bucurestiul nu-i Atena: la noi bufnita Minervei nu mai zboara nici in amurg, nici macar in miez de noapte. Nu mai zboara deloc; au dat-o jos "baietii destepti" cu prastia si au declarat-o neconforma cu specificul national si cu normele europene!