Cele doua coalitii

Traian Basescu - spun unii comentatori si oameni politici -  a divizat societatea romaneasca, in loc s-o uneasca. Fireste, formula ca atare e inepta si pura demagogie: o societate democratica e prin natura ei divizata si a o dori unita si calma inseamna a nu intelege nimic din natura profunda a unei comunitati libere, unde dezbaterea, confruntarile, exprimarea unor interese divergente si chiar opuse trebuie sa constituie regula. Daca insa vrem sa cautam un adevar in chestiunea diviziunii societatii, pe care propozitia de mai sus il oculteaza si il denatureaza, dar nu reuseste sa-l elimine cu desavarsire, trebuie vorbit astfel: Traian Basescu a divizat societatea romaneasca altfel decat era ea divizata in 2004, la preluarea mandatului. Lucrul se va vedea, probabil, foarte deslusit la referendum, dar deja toate sondajele de opinie, fie cele care anticipeaza votul la referendumul de suspendare, fie cele care simuleaza intentia de vot, il ilustreaza.

Pana la alegerile prezidentiale din 2004 existau - dupa cum observase candva si Adrian Nastase - "doua Romanii", aproximativ egale: una, mai moderna, mai tanara, mai urbana, mai educata si care vota constant pentru "centru-dreapta" (sau ceea ce in Romania trece astfel); cealalta, mai rurala, mai varstnica, mai saraca, mai arhaica, care vota pentru stanga, adica pentru PSD. Intre ele - sau, mai bine spus, in afara lor - exista insa si o "a treia Romanie, incerta, antisistemica, nationalista, care opta pentru PRM, iar, acum, mai ales pentru PNG.

Cei doi ani si jumatate scursi, disputele politice in interiorul si in afara Aliantei D.A. si lupta anticoruptie, dar mai ales personalitatea si actiunile nonconformiste ale lui Traian Basescu au schimbat considerabil acest tablou, iar suspendarea sa de catre parlament a perfectat schimbarea.

 Diviziunea politica esentiala din aceste momente nu mai e cea traditionala stanga-dreapta, nici cea (devenita traditionala la noi dupa 1989) postcomunism-anticomunism, ci cea dintre "oligarhia" majoritara in parlament si o incerta miscare populara "antioligarhie", regrupata in jurul lui Traian Basescu, la care se adauga PD si PLD. In parlament, PSD si-a dat mana si colaboreaza din plin cu adversarul traditional PNL. UDMR si PRM au pus in surdina adversitatea feroce care le caracteriza si au votat impreuna suspendarea presedintelui. PSD, un partid din  Internationala Socialista, organizeaza mitinguri laolalta cu PRM, un partid ultranationalist si eurosceptic. PNL, adversar declarat al fostei politii politice, a acceptat ca presedintele comisiei de ancheta pentru suspendarea lui Traian Basescu sa fie Dan Voiculescu, desemnat de CNSAS drept colaborator al Securitatii ca politie politica.

De partea cealalta, regruparea nu e mai putin spectaculoasa: cea mai mare parte din electoratul Aliantei si al vechii CDR tinde acum sa migreze spre Traian Basescu si spre partidele care il sustin. Dar acesta din urma a reusit sa atraga - o spun sondajele de opinie - parti insemnate din electoratul traditional al PSD. Cele "doua Romanii" au capatat acum deci granite permeabile si in rapida deplasare. Cat despre cea "de-a treia Romanie", in interiorul ei s-a produs aceeasi separare legata de atitudinea fata de Traian Basescu si suspendarea sa: PRM a pierdut masiv electorat in favoarea lui Becali si PNG. Pana la urma, actul insusi al suspendarii a radicalizat spiritele si, sub semnul indignarii, a creat o masa transpartinica impozanta de partizani ai suspendarii.

 Foarte semnificativ este ca in aceasta masa se regasesc oameni dintre cei mai diversi si pe care, in afara adversitatii comune fata de "oligarhie" si a simpatiei pentru Traian Basescu, nu mai au prea multe lucruri care sa-i adune laolalta: profesori, artisti, scriitori, intelectuali, in general, vechi militanti ai Pietei Universitatii, dar si vechi adversari ai acesteia (precum vechii militanti din PD si chiar Traian Basescu personal), tineri  cool, care umplu cu mesaje forumurile jurnalelor, oameni activi din middle class, muncitori, tarani saraci, pensionari, mici patroni, numerosi romani din strainatate etc. Se poate anticipa ca mai toti acesti oameni atat de diferiti doresc nu numai revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni, dar si alegeri legislative anticipate, vot uninominal si continuarea la maxima intensitate a activitatilor anticoruptie. De fapt, mai distinct sau mai confuz, toti acestia - printre care destui sunt oameni cu cariere reusite, dar sunt si unii, desigur, cu probleme economice si sociale - doresc restructurarea din temelii a sistemului politic romanesc, asa cum el s-a constituit dupa 1990, pe scurt, un fel de "revolutie", pasnica dar radicala, care sa conduca la o republica noua - fara indoiala, cam utopic imaginata in acest moment, dar care sa aiba in centrul ei statul de drept. Cat despre intelectuali, acestia mai cred ca statul de drept, egalitatea in fata legii, o administratie corecta si o competitie fara preferinte nu sunt o imposibilitate in Romania si ca oameni ca Patriciu-Voiculescu-Hrebenciuc-Vadim nu trebuie niciodata sa conduca Romania, direct sau prin interpusi cumparati sau presati.

Ceilalti - asa-zisii cei "322" si cu toti sustinatorii lor - sunt "oligarhii"; ei vor sa conserve sistemul existent, mizeaza pe ordine, stabilitate, progres economic fara seisme - dar si pe un stat controlat de magnatii financiari prin retele de influenta disimulate si presiuni economice nemarturisite - spus mai simplu, pe cumpararea politicienilor si pe distorsiunea economiei de piata. Problema lor - in ochii celorlalti - nu e ca ei doresc sa-i influenteze pe politicieni, ci ca vor sa-i controleze in ascuns, incalcand legea sau pretinzand impunitati si privilegii, incercand sa ia in arenda statul liberal care ar trebui sa ramana numai un arbitru impartial. Unii dintre ei merg atat de departe, incat doresc ca justitia sa se "privatizeze" - cum a propus Dinu Patriciu - ori pretind un tratament preferential din partea autoritatilor - precum cer aceiasi Dinu Patriciu si Dan Voiculescu, pur si simplu fiindca, sustin ei, platesc multi bani la buget si asigura mii de locuri de munca.

 Asa stand lucrurile, cel mai facil lucru pentru un observator al scenei politice romanesti ar fi, dupa parerea mea, sa reduca disputele actuale la o simpla vrajba pentru putere, normala intre liderii politici. Chiar daca a fost si asa ceva, s-a mers deja prea departe, mai ales odata cu suspendarea presedintelui. Deja avem de-a face cu un razboi pentru  refundarea republicii, iar oamenii devin tot mai constienti de miza in joc. Faptul ca, dupa toate probabilitatile, Traian Basescu va castiga referendumul din 19 mai nu va face decat sa relanseze razboiul dintre cele doua tabere si abia dupa alegerile generale din 2008 se va putea evalua care partida a obtinut un avantaj. De altfel, probabil ca lupta se va incheia cu un compromis, ca toate luptele de acest fel. Mi se pare insa sigur ca, orice ar fi, epoca "oligarhiei linistite" de pana in 2005-2006 s-a incheiat.

De pe acum se poate insa spune ca, oricare va fi destinul sau politic viitor, Traian Basescu a reusit deja - mai curand instinctiv decat deliberat si programatic - sa obtina un rezultat spectaculos si dramatic totodata: ralierea unei parti insemnate deopotriva a masei populare si a elitei intelectuale in jurul sau, cat si in jurul unui ideal generos, desi vag, totul sustinut de o indignare comuna precisa. Ramane de vazut ce va reusi sa construiasca pe aceasta baza - s-o recunoastem, prea larga ca sa nu fie si fragila.

 In particular, aceasta mare regrupare "antioligarhica" explica si furia unor parlamentari, precum Crin Antonescu, sau a unor jurnalisti cu afiliere PSD-PNL impotriva "intelectualilor civici" care scriu si semneaza apeluri in favoarea lui Traian Basescu sau, mai precis, a miscarii pe care el a declansat-o. Atacurile imunde din presa aparute in ultimul timp impotriva lui Vladimir Tismaneanu, Gabriel Liiceanu, a  Grupului pentru Dialog Social, a altor organizatii sau personalitati, debitarea unor abjectii care reamintesc epoca Pietei Universitatii arata stupoarea si spaima unor oameni care la orice se puteau astepta, dar numai ca intelectualii cu prestigiu sa-l prefere pe "marinarul" insolent si prost-crescut, in locul spilcuitului domn Tariceanu, nu. Ca sa-i calmam putin, sa le marturisim ca nu ne asteptam nici noi! Dar cred ca nu e vina noastra.