De același autor
AUR a fost o vreme și continuă încă să fie, parțial, un partid nefrecventabil în care se recunosc „dezmoșteniții” tranziției, care tind să creadă în orice teorie stupidă a conspirației, inclusiv aceea că „Europa vrea să ne ia copiii”, analfabeții funcțional, furioșii pe UE și galeriile de fotbal, taximetriștii radicalizați, diasporenii neadaptați și așa mai departe. Constat însă că, în ultimul timp, mai multe personalități publice au transmis și transmit mesaje foarte în linie cu ideologia radicală, antidemocratică și antieuropeană a AUR, fără, desigur, a mărturisi deschis vreun partizanat politic. Dimpotrivă, se pronunță, chipurile, strict din perspectiva obiectivității și a științei. Rezultatul va fi – în măsura în care lucrurile vor continua astfel – că ideologia AUR va apărea respectabilă social și intelectual. Aceasta va fi fost lucrarea profund nocivă a antiliberalilor cu „știință de carte”.
Ocazii de a strecura această ideologie sub tot felul de pretexte sunt destule. Pandemia a fost una, mare. Războiul din Ucraina e o alta. Observăm adesea în postări de pe FB pronunțarea ambiguă în privința responsabilităților pentru acest război, tendința de a le distribui prea generos tuturor părților sau chiar refuzul de a se pronunța net sub pretextul că așa-numita „claritate morală” care li se pretinde de către adversari ar fi o formă de „gândire unică”. Dar diverse incidente dramatice stârnesc și ele apetitul unor asemenea personalități, care descoperă repede responsabilii „adevărați” – Occidentul. Cineva, universitar în domeniul științelor sociale, responsabil de proiecte de cercetare, după ce a predat în SUA, își varsă antipatia față de Occident, dar și față de unii colegi astfel: „Când or să ne bage degetul în gură la toți, cum i-au băgat profesoarei de engleză (care fusese înjunghiată de un elev, n.m.A.C.), o să observăm? Sau și atunci se va găsi cineva care să ne citeze cu reverență mistică un «studiu» sau «consensul științific» al unui «grup de cercetători occidentali» în științele educației și pedagogiei?!” Se pare, așadar, că Occidentul pe care noi l-am imita servil e părintele tuturor relelor din educație. În plus, dreptul la expresie e cenzurat. Nu chiar cu un „pumn în gură”, ci numai cu un „deget”! Și totuși. De cine? De guvern? De universitate? De presă? (Ce-i drept, cârcotașii ar spune că, poate, răul e că adesea imităm prost, superficial și birocratic Occidentul, dar asta-i altă poveste!)
Cum să nu devină respectabilă ideologia de tip AUR, când la Academia Română, în deschiderea unei conferințe multidisciplinare intitulate „Sănătatea familiei și natalitatea”, medicul Constantin Bălăceanu-Stolnici deschide lucrările cu un atac virulent împotriva modernității occidentale, decadente, pătrunse desigur și în România. Amestecând nepermis logica expunerii cu logica justificării și descriind în mod unilateral evoluțiile mentalităților, domnia sa a părut să vadă drept responsabili pentru „degradarea” mult-regretatei de dânsul familii tradiționale tot ce a venit din Occident – începând cu emanciparea femeilor, de la fenomenul „hippie” până la descoperirea penicilinei (care a redus incidența sifilisului și ar fi îngăduit desfrâul, presupun!) și la aceea a anticoncepționalelor. În ochii venerabilului academician, chiar și bătaia copiilor în familie de pe timpuri era justificată: „V-aș mai povesti că atât soră-mea, cât și eu am fost bătuți la fund când eram copii. Iar bătaia aceasta își avea rolul ei extrem de important. În primul rând, să știm că atunci când luăm o decizie greșită vom fi pedepsiți, iar al doilea lucru să știm că nu suntem liberi să facem chiar orice...” (așa cum fac tinerii de azi, crescuți fără bătaie.) Tot așa, era mai bine chiar și pentru biserică, în regimul comunist, ne declară cel pe care CNSAS l-a demascat ca practicant viguros al „poliției politice” a Securității: „În comunism au fost preoți băgați în pușcării, biserici au fost dărâmate, dar Biserica nu a fost umilită” – se înțelege, cum este acum. De cine e umilită azi? De „progresiști”? De presă? De intelectuali? „Lasă că știm noi, tovarăși, de cine”, se spunea cândva, fals misterios, la ședințele de partid.
Dl Bălăceanu-Stolnici e critic la adresa sistemului educațional românesc, crede că există chiar „o programare a inculturii în școli, a disprețului”. Dar „nostalgiile” sale față de biserica în comunism, de „femeia la cratiță”, de medicina fără antibiotice și de „bătaia la fund” a copiilor, cuplate cu o viziune unilaterală și falsificatoare asupra rolului mutațiilor științifice și sociale din ultima sută de ani, nu „programează” oare incultura, violența, inegalitatea dintre sexe, bigotismul și ura pentru modernitate și cultura ei?
Iar când ororile acestea se rostesc sentențios sub egida Academiei Române, ce respectabilitate mai bună și-ar putea găsi violenții, extremiștii și neolegionarii de la AUR și din alte locuri? //
.jpg)
