De același autor
Dupa destule dezbateri si controverse, Consiliul Europei a adoptat o Rezolutie care condamna fara echivoc crimele regimurilor comuniste “justificate în numele teoriei luptei de clasa si al dictaturii proletariatului”. Rezolutia, propusa de deputatul conservator suedez Göran Lindblad, recunoaste ca “prabusirea regimurilor comuniste totalitare din Europa Centrala si de Est n-a fost urmata nici de o ancheta internationala, nici de o dezbatere asupra crimelor comise de aceste regimuri. De asemenea, crimele în discutie n-au fost condamnate de comunitatea internationala, asa cum a fost cazul cu crimele oribile comise de nazism”. Foarte bine!
In momentul însa cand s-a propus adoptarea si a unei “recomandari” suplimentare, care, printre altele, ar fi cerut fostelor state comuniste sa înfiinteze comitete care sa stabileasca numarul victimelor comunismului, sa permita liberul acces la arhive si sa duca o campanie de informare si educatie a publicului (asemanatoare celei legate de Holocaust), nu s-a mai gasit majoritatea de doua treimi necesara adoptarii “recomandarii”. S-au opus, bineînteles, mai ales deputatii comunisti din diferite tari. Pe scurt, tot ceea ce a reusit CE e publicarea de vorbe frumoase si adevarate, dar a esuat lamentabil în a materializa intentia de a cere de la state si fapte care sa corespunda vorbelor.
In schimb, printr-o întamplare sau o fatalitate, tot zilele acestea CE a continuat sa se arate foarte preocupat de presupusele închisori secrete ale CIA de pe teritoriul unor state europene, unde ar fi fost anchetati si torturati presupusi teroristi din Afganistan sau Irak. Simplificand putin situatia, dar nu chiar prea mult, întreb: ce justificare morala are un for democratic sa investigheze, sa ceara explicatii de la statele membre sau sa condamne violari ale drepturilor omului, care, chiar daca sunt reale, privesc cateva zeci, poate sute de oameni, antrenati sa ucida cu sange rece civili, atunci cand n-a reusit sa ceara masuri concrete, fie si educative, împotriva autorilor a circa 100 de milioane de victime (dupa cum precizeaza proiectul esuat de “recomandare”)? Cum sa credem ca CE este cu adevarat interesat în apararea drepturilor omului, si nu în urmarirea agendei antiamericane - actuala mare a obsesie a Europei?
Stiu ca destui vor replica: apararea drepturilor omului este indivizibila. Raspund: fals, este divizibila sau, mai precis, a înlatura consideratiile circumstantiale în favoarea unei tratari în bloc este o mare eroare. Caci circumstantele (de numar, motivatie, modalitate etc.) trebuie sa conteze. Fireste tortura este, în sine, ceva cumplit, dar, atunci cand aceasta pare a fi singura cale de a extrage informatii care sa salveze sute, poate mii de vieti ale unor civili, mai poate fi ea condamnata cu aceeasi vehementa? Puneti-va în situatia celui care are responsabilitatea de a decide. Oare ce ar face în aceasta situatie chiar cei de la Amnesty International? Regimurile comuniste au întemnitat, torturat, ucis, persecutat nu pentru ca populatia s-ar fi aflat în pericol, ci pentru ca decisesera, din considerente pur ideologice, ca o parte a populatiei este daunatoare si ca deci trebuie redusa la tacere, închisa sau exterminata. Se poate atunci face paralela între KGB, STASI, Securitate etc. si CIA? Putem sa condamnam guvernul american, aflat în razboi cu Al-Qaeda, atunci cand s-a facut atat de putin împotriva khmerilor rosii, care au exterminat o cincime din populatia Cambodgiei? Asemenea paralelisme nu sunt acceptabile decat pentru cineva care pune pe acelasi plan regimurile respective. Ca sunt destui care se arata dispusi sa insinueze astfel de asemanari o stim prea bine.
Trebuie sa începem sa avem curajul sa le dam replica. Iar prima propozitie a acesteia ar putea sa fie (în pofida imperativelor nobile ale unei “etici integriste”, pentru care, dupa formula lui Kant, orice om este “si un scop în sine, si nu numai un mijloc”) o platitudine: da, circumstantele conteaza!
