Comitetul anti‑Trump

Oare ne mai amintim ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie 2021? Târâți înainte de torentul evenimentelor mai recente, precum războiul din Ucraina și criza economică, tindem să uităm sau să neglijăm prea repede fapte decisive din trecutul apropiat. Și n-ar trebui. În acea zi, o mulțime înfuriată a luat cu asalt Capitoliul SUA, amenințând parlamentari, rănind ofițerii de poliție, cu intenția de a împiedica încheierea procesului electoral și consemnarea oficială în Congres a victoriei lui Joe Biden asupra lui Donald Trump.

Zilele trecute, s-au ținut în Congres audieri pe o durată de peste două săptămâni – care au beneficiat de o largă și atentă audiență națională – pentru a lămuri mai ales rolul fostului președinte și al acoliților lui în declanșarea tulburărilor. După mărturiile a numeroși martori, Comitetul congresional – alcătuit în majoritate din democrați, dar având și câțiva republicani „disidenți”, precum Liz Cheney – a concluzionat că acest rol pare a fi fost unul extrem de activ. Așa cum a explicat președintele Comitetului, Bennie Thomson, „Trump s-a aflat în centrul unei conspirații extinse și având multe etape, țintind la răsturnarea alegerilor prezidențiale”. El „a incitat o masă de dușmani interni ai Constituției să atace Capitoliul și să submineze democrația americană”. Comitetul a prezentat mărturii solide de la colaboratorii și consilierii lui Trump, potrivit cărora el știa că afirmațiile sale legate de o fraudă electorală erau false și că pașii pe care îi întreprindea pentru a răsturna rezultatele erau ilegali.

Foarte impresionante mi se par mărturiile unor activiști republicani care au refuzat să se alăture planurilor fostului președinte și care au fost amenințați și insultați. Rusty Bowers, liderul majorității din Arizona, a declarat că protestatarii s-au strâns în jurul casei lui și, folosind megafoane, i-au urlat că-i pedofil și pervers. În destule cazuri, presiunile au fost exercitate de președintele însuși. Ronna McDaniel, președintele Comitetului Național Republican, a afirmat că fostul președinte a sunat-o pentru a discuta cum să aducă electori „alternativi”, care ar fi urmat să pretindă că Trump câștigase alegerile în anumite state. Secretarul de stat republican din Georgia, Brian Raffensperger, a vorbit despre o convorbire telefonică de aproape o oră, în timpul căreia președintele i-a cerut să găsească voturile necesare, care să-l scoată câștigător în statul respectiv. Raffensperger a refuzat, spre supărarea lui Trump. De asemenea, unor funcționari ai Departamentului Justiției li s-a cerut de către Trump să „spună numai că alegerile au fost fraudate” și apoi să lase lucrurile pe seama președintelui în exercițiu și a republicanilor fideli din Congres. Nu-i greu să ne imaginăm ce ar fi însemnat o asemenea declarație: răsturnarea ordinii constituționale, haos, violențe, poate chiar război civil. Iar când Trump a avut în vedere să numească un nou procuror general, care ar fi urmat să-i facă jocurile, întreaga echipă de funcționari superiori ai Departamentului Justiției a amenințat cu demisia, blocând luarea deciziei fatale.

Desigur, audierile din Congres (boicotate, din păcate, de majoritatea republicanilor) nu au în sine valoare de act de justiție. Dar e de sperat că ele vor constitui baza trimiterii în judecată a lui Trump și a unor acoliți ai săi (dintre care unii au cerut deja grațierea prezidențială, dovadă bună că se știu vinovați).

În esență, din audieri a rezultat o încercare indiscutabilă și planificată de lovitură de stat, care a eșuat numai fiindcă mai mulți funcționari publici și responsabili de la nivel de state și de la nivel federal au pus legalitatea și adevărul mai presus de fidelitatea față de partid și președinte. Am dubii că la noi un asemenea tip de comportament ar fi prevalat.

De fapt, în România, Trump a avut (și poate că mai are) numeroși suporteri, printre așa-zișii „conservatori”. Mai grav, n-au fost puțini cei care au pus la îndoială corectitudinea procesului electoral din SUA sau au relativizat responsabilitățile pentru atacul din 6 ianuarie, preluând necritic propaganda republicană și trumpistă. Din păcate, printre aceștia sunt și unii cu care altădată, în alte circumstanțe, am împărtășit destule vederi politice, ba chiar și unii dintre cei care obișnuiau să scrie în această revistă. Acum scriu belșug de texte despre Ucraina, Rusia, China și alte subiecte fierbinți și trec în ochii unora sau ai altora drept competenți în chestiuni internaționale. Fără îndoială că se văd pe sine deopotrivă ca mustind de expertiză și ca voci ideale ale democrației. Nu mă aștept să-și facă public mea culpa. Dar e bine ca nici ei să nu mizeze pe complezența sau pe uitarea noastră. //