De același autor
Una dintre marile probleme ale democratiei este cat poate un om politic responsabil sa infrunte opinia publica si sa ia masuri nepopulare, numai pentru ca stie ca aceste masuri sunt corecte si ca, in circumstantele date, au devenit indispensabile. Caci, asa cum remarca candva Jean-Jacques Rousseau, desi e adevarat ca poporul vrea intotdeauna binele, el nu-l vede intotdeauna si atunci e nevoie sa fie luminat. Pentru asta e, insa, nevoie de curaj si luciditate din partea conducatorilor - doua virtuti in care politicienii romani nu par deloc sa exceleze.
La inceput - indiferent de partid - au preferat sa ignore cu suficienta apropierea crizei financiare si economice de Romania, tratand-o ca pe un moft exotic. Prin octombrie anul trecut, se afirma ba ca sistemul nostru bancar e solid, ba ca economia noastra e prea "primitiva", ca sa cunoasca "subtilitatile" financiare, marca Wall Street. Ca bancile noastre solide si "primitive" nu vor mai da credite nici firmelor, nici populatiei, lasand economia sa se stinga de inanitie, nu s-a spus decat cand deja s-a intamplat. In schimb, s-a continuat cu cheltuielile excesive din buget - cu specific electoral - ca si cand nu ar fi fost necesar ca oricum macar doua dintre cele trei partide principale sa guverneze de la sfarsitul lui 2008.
Pe rand, au gresit cu totii. Parlamentarii au votat in unanimitate celebra lege a maririi salariilor cu 50% in educatie, pentru ca nimeni, in tot parlamentul, nu a avut curajul sa spuna "nu" reprezentantilor sindicatelor prezenti in tribune. In continuare, cand guvernul Tariceanu, trezit dupa betia cheltuielilor uriase deja angajate, a incercat sa blocheze legea, opozitia, lipsita de curajul de a fi nepopulara, s-a facut ca ignora avertismentele. Presedintele, desi avea putinta sa o retrimita in parlament, nu a avut, nici el, curajul sa infrunte opinia publica si a nascocit stratagema ieftina cu "salarii contra reforma". Acum, cand e clar ca salariile nu vor putea creste, practic, deloc, iar de reforma - cu d-na Andronescu la carma - nu are rost sa mai vorbim, nici el, nici guvernul Boc, nici coalitia PD-L-PSD nu au curajul sa spuna ca legea votata de parlament e proasta si caduca, ca a fost votata cu inconstienta si sa ceara parlamentului sa o abroge cat mai repede. Fireste, daca ar avea acest curaj, ar trebui sa explice lipsa lor de discernamant si de luciditate de dinainte; dar tot ar fi preferabil si demn sa faca astfel decat sa continue tactica jumatatilor de adevar.
Chiar si acum publicul are impresia ca nu i se spune tot in privinta gravitatii situatiei economice, fie pentru ca guvernantii nu au puterea sa o faca, fie pentru ca - si nu stiu daca nu e chiar mai grav - ei continua sa vada in roz lucrurile. De pilda, nu stiu deloc daca refuzul presedintelui Basescu de a lua serios in calcul o sustinere din partea FMI este rezonabil, dar, judecand dupa optimismul sau lipsit de substanta de pana acum in ceea ce priveste criza, ma indoiesc. E de asemenea ingrijorator faptul ca cifrele privitoare la perspectivele economice ale Romaniei din acest an difera considerabil, daca sunt privite dinspre Bruxelles si dinspre Palatul Victoria, cifrele "lor" fiind mult mai rele decat "ale noastre". Sa stim "noi" mai bine decat "ei"? Am devenit noi subit premianti, dupa atatea corijente la economie si finante? Sau continuam sa ne ducem traiul in tara iluziilor? Ni se ascunde adevarul ca sa nu fim inutil "speriati" si sa nu se starneasca neliniste sociala? Cazul Stolojan e relevant: omul care stia mai bine decat oricine care erau dimensiunile previzibile ale crizei nu a avut curajul sa conduca un guvern care sa spuna publicului adevarul nefardat si a preferat sa bata in retragere intr-un moment hotarator. Intreaga "clasa politica" romaneasca sufera de "sindromul Stolojan" in varianta agravata sau atenuata.
Pe de alta parte, sa admitem ca o parte insemnata a publicului nu e pregatita sa auda adevarul gol-golut, fara zorzoanele unei retorici a sperantelor desarte. Sindicatele bugetarilor si mai ales ale profesorilor nu si-au contenit insistenta pentru vechile mariri salariale promise, pe motiv ca "sunt lege". N-au, nici ei, puterea sa admita ca presiunile lor facute in plina campanie electorala au condus la o lege imposibila si ca au contribuit din plin in a crea sperante pe care nu au cum sa le implineasca, nici daca ar sta in greva jumatate de an.
La urma-urmelor, lipsa de luciditate si de curaj ne caracterizeaza pe atatia dintre noi - ceea ce, totusi, nu trebuie sa ne complexeze. Este, din pacate, o particularitate mai generala, a multor europeni din zilele noastre - s-a vazut din felul cum s-a comportat Europa in recenta criza "a gazului rusesc". Nimic special aici, nici la noi, nici la altii. Dar tocmai acesta a fost dintotdeauna rolul mare si rar distribuit al omului de stat, atat de deosebit in natura lui de politician: sa nu fie orbul calauza pentru alti orbi, impaunandu-se totodata ca, prin acest exercitiu de ghidaj, s-a dovedit a fi un autentic democrat!
