De același autor
A fi în opoziţie e uneori atât de plăcut, încât, mai în glumă, mai în serios, te întrebi pentru ce partidele nu se luptă, nu pentru a ajunge la putere, ci pentru a scăpa de putere. În fond, în opoziţie e rost de a se trăi tihnit. Poţi, precum d-l Crin Antonescu, să lipseşti cu asiduitate din parlament, în schimb să te plimbi seara pe la posturile de televiziune, suduind guvernul şi denunţând de zor „dictatura Băsescu“, ba chiar şi creşti în sondaje după astfel de isprăvi. E permis să te şi zborşeşti, din când în când, la intelectualii care nu-ţi ţin partea. Poţi, precum d-l Ponta, să faci, din când în când, declaraţii provocatoare, cerând maselor să lupte împotriva guvernului ticălos. Şi se admite, în fine, să emiţi programe de guvernare pentru momentul când vei reveni la putere, aşa cum a făcut nu demult combinaţia politică numită USL şi formată din PSD, PNL şi PC. Acum, desigur, dacă USL ar fi născocit tot planul pentru a scăpa de guvernare, i-aş felicita, fiindcă planul e minunat, cu condiţia să nu fie aplicat; dar mă tem că nu acesta e scopul lor şi că, ispitiţi de dorinţa de muncă dezinteresată în serviciul patriei, se vor bate să vină la guvernare cu plan cu tot, şi atunci, vai de noi!
Dar ce e rău în planul USL? Să vedem.
De exemplu, propunând să crească cu 1 milion numărul locurilor de muncă ocupate, planul promite un nou sistem de impozitare a veniturilor, renunţând la taxa unică, menţinând plafonul maxim de impozitare de 16% pentru salariile ce depăşesc 1.600 de lei, dar adăugând două cote inferioare: 8% până la 800 de lei pe lună şi 12% între 800 şi 1.600 de lei pe lună. Cu alte cuvinte, global, impozite pe salarii mai reduse, dar scăzute efectiv pentru salariile mici şi medii. Cei mai puţin avuţi nu pierd nimic, cei mai săraci câştigă! Perfect! Dar câştigă şi angajatorul, fiindcă lui i se promite scăderea cotei CAS cu 5%, ceea ce nu-i puţin. Iar dacă acesta angajează tineri sub 25 de ani sau persoane peste 55 de ani, are promisiunea de scutire completă de CAS. Nu se spune pentru câtă vreme, dar pare să rezulte că pe toată durata când aceste condiţii de vârstă sunt păstrate. Minunat! Va creşte şi salariul minim pe economie la 800 lei, ceea ce înseamnă, cum se ştie, modificarea în sus a întregii grile salariale în sistemul bugetar, dar şi creşterea punctului de pensie. Prin urmare, zăgazul cheltuielilor bugetare se deschide uşurel, spre tot mai tăricel, până când şuvoiul ajunge precum Mississippi la inundaţie. Cum Dumnezeu ăştia de acum nu s-au gândit şi ei la aşa ceva?
Şi totuşi, conservo-libero-socialiştii sunt prudenţi. Au scrupule economice. Actuala TVA de 24%, împovărătoare şi impusă de „dictator“ în cârdăşie cu FMI, este păstrată timp de patru ani, după care, aflăm, se va reveni la cota de 19%, adică, înţelegem noi, în al doilea mandat pe care poporul îl va acorda generos aceloraşi mari salvatori ai patriei. Dar nici chiar aşa sever! Ceva mai jos, planul ne spune că poporul nu va fi uitat timp de 4 ani: cotă redusă la 9% la TVA pentru pâine, carne proaspătă, lapte şi legume şi fructe proaspete. Să tot mâncăm în aste condiţii!
Desigur, mijeşte întrebarea aceea insidioasă, de dreapta, a celor care dispreţuiesc poporul şi îi ignoră nevoile: de unde va fi alimentat bugetul, pentru ca să nu se termine tot festinul cu o indigestie economică? Chiar la sfârşitul programului, strecurată cumva timid, se citeşte soluţia: creşterea gradului de colectare bugetară de la 32% din PIB, în medie în ultimii 10 ani, la 38%. Când asta?, ne întrebăm. Peste 2, 4, 10 sau 100 de ani? Nu aflăm decât că conservo-libero-socialiştii privesc soluţia-miracol drept un „obiectiv“: adică este, pentru ei, precum linia orizontului pentru noi – fugim mereu spre ea, dar şi ea fuge, la fel, de noi. Nu-i vorbă, obiectivul este justificat: comparativ, Ungaria a colectat circa 43%, Polonia, aproape 40%, şi tot cam atât Bulgaria, iar unul dintre motivele necazului nostru este evaziunea fiscală. Un altul este amploarea economiei domestice nefiscalizate din mediul rural. Vom transforma satele în oraşe şi îi vom stârpi pe evazionişti! Dar, admiţând un progres continuu pentru atingerea obiectivului, de unde se vor plăti totuşi pensiile şi salariile în primii 2-3-4 ani de guvernare, adică pe întregul mandat? Oricum, programul tace în mod pudic asupra nivelului estimat al deficitului bugetar, despre care prespunem că nu poate fi decât baban. Iar dacă e aşa, ce va fi cu acordul cu FMI în vigoare? Avem soluţie: „Adaptăm, zic libero-conservo-socialiştii, programul actual şi negociem un altul, în 2013, pe baza acestor obiective“. Adică pun ei ghiara în gât FMI-ului, care, intimidat de Ponta şi Antonescu, ne va permite un deficit dublu! Şi ne-am scos!
Ne mai uităm prin program şi încercăm să aflăm mai multe. Ni se mai vorbeşte despre creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, despre eliminarea risipei, creşterea redevenţelor statului sau suprataxarea tranzacţiilor speculative. Dintre toate, chestia cu creşterea redevenţelor trebuie tăiată din start, şi prietenii noştri ar trebui să-l întrebe pe Adrian Năstase de ce. Cât despre creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, bine ar fi să fie bine, vorba aceea! Dar pentru asta ne-ar trebui o administraţie mult mai eficientă şi mai onestă. Asta a PDL a dat chix, de acord. Avem o alta mai bună? Vom avea, ne asigură USL, care promite „desfiinţarea celor 6.000 de posturi numite politic în 2009-2010 şi numiri în funcţii de specialitate a oamenilor cu experienţă în sistem“. Fraza e amuzantă: nu se spune că vor fi numiţi cei competenţi şi oneşti în urma unor examene riguroase, ci că fericiţii aleşi vor fi cei cu „experienţă în sistem“. Adică cu experienţă în chiar sistemul de acum şi de aici, căci altul, vai, nu e! Pe scurt, dacă cei cu „experienţă în sistem“ vor fi preferaţii, pot să rămână şi cei de acum! Dar e mai probabil că vor fi preferaţi cei care aveau „experienţă în sistem“ înainte de 2009. Aici cred că useliştii se vor ţine de cuvânt cu scrupulozitate.
Mai atrage atenţia un paragraf: „Atragerea de investiţii din ţările emergente (BRIC), precum şi realizarea de parteneriate comerciale cu ţările din zona BRIC“. Având în vedere mai vechea vizită a lui Mircea Geoană la Moscova, mă tem ca totul să nu se rezume la unele acorduri speciale cu R. Dar fie, poate se ieftineşte gazul, cine ştie!
Pe scurt, lectura acestui program al noii formaţiuni de stânga-centru-dreapta ne încredinţează că programul are sens şi miez numai dacă presupunem că cei care l-au redactat nu vor să fie votaţi, deoarece le e dragă viaţa leneşă şi fără griji din opoziţie, mai ales în ultimul timp, de când DNA îi agaţă mai ales pe cei de la putere. Să le facem, deci, în 2012 pe plac! //
Citeste si despre: opozitie, parlament, liberali, socialisti, comunisti.
