Consimtirea la abuz

Dupa ce, toamna trecuta, a fost sal­vat de Curtea Constitutionala, care a de­cis in modul cel mai discutabil ca fos­tii ministri parlamentari au nevoie, pen­tru a fi pusi sub ancheta penala, si de avizul parlamentului (si nu numai de cel al presedintelui), Adrian Nas­ta­se s-a putut bizui, saptamana trecuta, pe sustinerea parlamentului. Mai intai, Co­misia juridica a dat un aviz negativ ur­maririi penale, decizand deja, desi ea nu este o instanta de judecata, ca acu­zatiile DNA nu rezista si ca ele sunt o lucratura politica. Cu alte cuvinte, co­mi­sia, cu majoritate (numai repre­zen­tan­tii PD-L se pare ca au votat impo­tri­va), a hotarat sa accepte victimizarea jal­nica si lasa a deputatului Nastase. Apoi, plenul s-a intrunit si - culmea - mai multi parlamentari nici macar nu au votat, desi se aflau in sala, asa ca nu s-a putut intruni cvorumul necesar. Cu alte cuvinte, ei au aratat clar, pentru toa­ta lumea, cat pret pun pe justitie, lege si pe toate aceste marunte lucruri, bune numai pentru neghiobii de con­tri­bua­bili de rand. Nici macar n-au avut curajul - parlamentarii respectivi - sa vo­teze contra urmaririi penale, adica sa accepte avizul Comisiei juridice. Ca si omul pe care ei vor sa-l apere, sunt nu numai netrebnici, dar si lasi.

Pentru ca mizeria sa ajunga pe culmi neatinse inca, s-au mai petrecut doua evenimente: d-l Bogdan Olteanu, pre­sedintele Camerei, a raspuns agre­siv si neavenit cererii perfect consti­tu­tio­nale a presedintelui Basescu pentru convocarea unei sedinte extraordinare care sa decida in chestiunea depu­ta­tu­lui Nastase, ca si a prelungirii manda­tu­lui membrilor Curtii de Conturi. Bog­­dan Olteanu ar fi trebuit sa-si dea sea­ma ca aici in joc nu este interesul poli­tic al lui Basescu, ci chiar buna repu­ta­tie a parlamentului, pentru a nu mai in­vo­ca interesul national. Dar se pare ca lip­sa de rusine si sfidarea nu mai au li­mi­te.

Cat despre deputatul Nastase, aces­ta - sigur de acum ca a scapat de trimi­te­rea in ancheta penala - a anuntat marea veste: consimte, pentru a ne sca­pa din ghearele "tiranului Ba­ses­cu", sa candideze la presedintie in 2009 din partea PSD! (Care PSD, intre timp, s-a apucat sa-i sanctioneze tocmai pe acei politicieni ai sai care au indraznit sa voiasca un partid social-democrat eli­berat de Nastase, Iliescu, Hreben­ciuc etc.).

Intrebarea este cum de isi permit par­lamentarii respectivi aceste abuzuri enorme? Iar raspunsul nu este greu de dat: ei se bazeaza - si cu temei - pe sla­biciunea societatii civile, pe lipsa unei opinii publice articulate, in ge­ne­ral pe conformismul traditional al mul­to­ra dintre români, care - maximum de "constiinta civica" - se multumesc sa injure cu prietenii si sa nu mearga la vot. Pe deasupra, presiunile, altadata pu­ternice, ale Uniunii Europene, au de­venit, dupa aderare, modeste; pre­se­din­tele pare tot mai neputincios, izolat cum este in lumea politica. Presa - fara sa fie binevoitoare parlamentarilor - vocifereaza ragusit sau chiar in sur­di­na, preferand sa se dedice unor su­biec­te mai agreate de public.

Lucrurile, evident, s-ar schimba, daca lumea ar iesi in strada in mod ma­siv si periodic, cerand parlamentului sa permita anchetarea unor alesi si sa nu inalte bariera imunitatilor atat de sus incat nimic sa n-o mai poata co­bori. Ar fi suficiente poate cateva zeci de mii de semnaturi pe o petitie, pen­tru ca si presa sa se trezeasca din se­mi­amortire. Dar cei care au fost dis­pusi sa semneze pentru anularea taxei de prima inmatriculare nu se vor grabi sa semneze o atare petitie. Daca ar fa­ce-o, parlamentarii ar fi mai putin si­guri pe ei si mai putin aroganti: ar inte­le­ge ca pot sa nu fie realesi la vii­toa­rele alegeri si ca risca nu numai sa piar­da un fotoliu de deputat sau sena­tor, dar si libertatea.

Românii nu stiu sa fie un popor liber, care sa-si apere cu vigoare drep­tu­rile constitutionale si naturale, grav in­­calcate de institutia care ar trebui sa le respecte mai mult ca oricare alta. Multi dintre ei sunt dispusi sa spuna "bogda­pros­te" oricarui satrap local sau natio­nal care ii miluieste cu o pensie, cu un salariu mai bun, cu cateva avantaje ma­­teriale. In rest, privesc lucrurile deza­buzat si cinic, considerand fie ca nu se poate face nimic, fie ca nici macar nu merita de facut ceva. Evident, cand in­teresele lor personale sunt oricat de putin stirbite, se plang si considera ca intreg Universul s-ar cadea sa le sara in­­tr-ajutor. Dar de ce le-ar sari?

O astfel de atitudine sfidatoare din partea parlamentului ar starni, in alte parti - presupunand ca ar avea loc - un tsunami de proteste. La noi, cateva ar­ticole si, in rest, aproape tacere: ce­ea ce vedem e o cvasiunanimitate a deza­bu­zarii. Evident, e cald; suntem obo­siti si transpirati. Ne gandim la con­­ce­dii. Nu-i dreptul nostru? Ba este.

Dar, de partea cealalta, deputatul Nas­­tase, deputatul Olteanu si ceilalti de­putati si senatori pe potriva lor au de ce sa fie multumiti. Lipsa lor de ru­si­ne a trecut din nou lin. Lumea s-a obis­nuit cu ea, asa cum te obisnuiesti cu un miros neplacut sau cu un sunet per­­sis­tent, cand nu ai incotro. Din cauza lenei si a lasitatii noastre aproa­pe ca au castigat partida. Inca o mica opin­­tea­la si, la toamna, o vor castiga de tot.