Constituția lui Ponta

Ponta își alcătuiește o Constituție proprie, care să-i garanteze o putere lungă și netulburată, lui și apropiaților săi.

Două au fost „pietrele“ în care s-au poticnit Victor Ponta și USL în vara lui 2012: Traian Băsescu, pe de o parte, pe care nu au reușit să-l înlăture, ba mai mult, la finele anului, a trebuit semnat un acord de coabitare cu pre­ședintele detestat; Curtea Constituțională, pe de altă parte, care le-a blocat mai multe inițiative, inclusiv a declarat referendumul invalid. Răspunsul a venit acum: schimbăm Constituția, astfel încât, mai întâi, pre­șe­din­tele să piardă mult din prerogative; iar apoi Curtea să piardă cel puțin capacitatea de a desființa legi votate cu minimum două treimi din numărul parlamentarilor.

Ce vrea Ponta nu ar trebui să înșele pe ni­meni: vrea putere, cât mai multă, cât mai de­plină, cât mai neîngrădită. Ironia sorții face ca tot aceleași motive să le fi avut și Ion Ili­escu în 1991 și Adrian Năstase în 2003, atunci când au adoptat, respectiv au amendat Cons­tituția actuală, de care acum tânărul și vitea­zul lor discipol se precipită să scape.

Iliescu voia să dețină controlul asupra sta­tu­lui, dar nu voia să se compromită, dacă gu­vernul ar face greșeli. Considera, de aceea, ne­cesar să poată trage sforile din umbră, iar prin oameni interpuși (la guvern, în par­la­ment, la CCR, la Înalta Curte, în serviciile de informații) să obțină aproape orice decizie. Îi trebuia deci un semiprezidențialism moderat, pe de o parte; pe de altă parte, o lipsă de con­strângere în momente critice, de exemplu, la numirea primului ministru. A fost, prin ur­mare, o Constituție croită pentru Ion Iliescu.

Adrian Năstase a avut nevoie, pentru intrarea în UE, de câteva precizări suplimentare, mai ales în chestiunile ținând de justiție. În con­secință, a stabilit, de exemplu, că deciziile CCR relative la legi sunt, în orice situație, obli­gatorii. Pe de altă parte, el era sigur că va deveni președinte în 2004 și că va controla tot, inclusiv justiția, CSM, CCR prin oameni bine plasați. În consecință, nici nu-i trecea prin cap să relaxeze semiprezidențialismul sau să precizeze felul în care președintele îl nu­mește pe premier după alegeri. Nu se temea că s-ar putea confrunta cu parlamentul sau cu un prim-ministru mai rebel.

Numai că soarta s-a jucat cu planurile lor: Constituția menită să garanteze permanența puterii lui Iliescu, Năstase și PSD a ajuns, după mai mulți ani, să fie în favoarea acestui trouble fête care a fost Traian Băsescu. De exemplu, Băsescu a transformat înfrângerea Alianței D.A. din 2004 într-o victorie, nu­mindu-l premier pe Tăriceanu, ceea ce Cons­tituția croită pentru adversarii săi îi per­mitea. Iar acum l-a fiert la foc mic pe Ponta vreo lună înainte de alegeri, sugerând că ar putea să nu-l numească premier și până la urmă i-a smuls – cu binecuvântarea ofi­ci­a­lilor europeni – faimosul acord de co­a­bi­ta­re.

Ponta vrea, așadar, să rezolve două pro­ble­me capitale: 1) să reteze din pre­ro­gativele pre­ședintelui, atât pentru a se asigura îm­potriva lui Băsescu, cât și pen­tru a profita de slăbiciunea actuală a lui Crin Antonescu; 2) să limiteze puterile CCR. Ultima măsură este cu atât mai urgentă, cu cât în vară ex­piră mandatele a trei judecători de la CCR, numiți de Ion Iliescu și de PSD. Chiar dacă doi dintre înlocuitori vor fi dintre apropiații USL, unul va fi numit de președinte, în­clinând astfel și mai mult balanța de putere din CCR în defavoarea USL.

Să-l înțelegem pe bietul Ponta: să fie el atât de aproape de puterea absolută și să-i stea în cale câteva articole de pe o bucată de hâr­tie? Nu va întârzia mult: are doar ma­jo­ri­tatea parlamentară ne­ce­sară. Va avea, ce-i drept, un mic necaz cu Comisia Euro­pea­nă, dacă va mo­di­fica prerogativele Curții Constituționale sau ale CSM. De asemenea, s-ar putea să se poticnească la obținerea pra­gului elec­to­ral la referendum. Dar acesta poate fi eli­minat printr-o lege prealabilă, iar Co­mi­sia poate va fi și ea îmbrobodită. La ur­ma-urmelor, cam toată lumea, în­ce­pând cu președintele Băsescu, strigă de doi-trei ani că actuala Constituție e rea. Iată, Ponta vrea și poate să o facă mai bună; cum să i te împotrivești?

Așadar, Ponta își alcătuiește o Cons­ti­tu­ție proprie, care să-i garanteze o putere lungă și netulburată, lui și apropiaților săi. Nu întrezărește că, fără să-și dea seama, la fel precum au făcut Iliescu și Năstase, pre­gă­tește probabil puterea pen­tru altcineva și că, într-o bună zi, s-ar putea să regrete schimbările cons­ti­tu­ționale pe care acum le vrea cu ardoare. Din nou, așa au pățit și Iliescu, și Năs­tase, mentorii săi, care erau mai deștepți și cu mai multă experiență decât el, dar au pavat drumul, cons­ti­tu­țional vor­bind, pentru „regimul Băsescu“. Nu-i nicio mirare: marele defect al po­li­ticienilor (și poate și al multor altora în afara ar­tiștilor și poeților) nu e atât că sunt cu­pizi, obsedați de putere sau proști; ci că nu au imaginație.

P.S. Traian Băsescu a suferit și el, uneori, de aceeași eclipsă a imaginației: votul uni­nominal în varianta maximalistă, pe care el l-a propus cu entuziasm, ar fi el­i­minat com­plet opoziția din parlament. Noroc că CCR s-a opus. //