De același autor
A starnit ceva emotie - mai ales negativa - si remarci acide in presa implicarea catorva intelectuali (Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismaneanu, Sever Voinescu, Catalin Avramescu etc.), asociati politic in general cu presedintele Basescu, in proiectul de alcatuire a unei noi Constitutii - proiect discutat in cadrul unui centru al PLD si la invitatia lui Valeriu Stoica. Implicatia a fost: "intelectualii proiecteaza o Constitutie prezidentiala, croita fix pentru Basescu!".
Nu e nici o rusine pentru intelectuali sa contribuie la proiectul unei noi Constitutii, ba chiar e o lauda si o onoare, iar incruntarile unor ziare nu arata decat un vechi si rasuflat antiintelectualism (vezi Adevarul din 22 iunie). Mai arata ceva: incapacitatea adversarilor lui Traian Basescu de a intelege cum de poate "marinarul" sa-i seduca pe intelectuali, dar si sa danseze manele si sa castige un referendum cu 75%.
Acestea fiind zise, trebuie sa admitem ca exista pericolul ca proiectul unei noi Constitutii (sau al unei "noi republici") sa fie alcatuit dupa chipul personajelor astazi la putere - fie si Basescu -, de vreme ce traim intr-o tara in care, in general, legile se conformeaza circumstantelor private si intereselor conjuncturale. Devine astfel legitima intrebarea: care sunt principiile directoare care ar trebui sa ne ghideze intr-o astfel de intreprindere, pentru ca ea sa fie sustrasa contingentului?
a) Primul dintre acestea trebuie sa fie chiar convingerea, impartasita de majoritatea politicienilor si de o mare parte a opiniei publice, ca actuala Constitutie trebuie schimbata sau serios amendata, mai ales pentru a clarifica raporturile dintre presedinte, guvern, parlament si a evita crizele precum cea din acest an. Solutia, oricare va fi, trebuie sa fie o solutie in sens propriu - adica sa ofere un cadrul legal de rezolvare a unor crize politice mai mari sau mai mici.
b) Al doilea este ca nici un proiect de Constitutie nu poate neglija vointa poporului, deoarece acesta trebuie sa-l aprobe prin referendum.
c) Al treilea este ca nici un proiect de Constitutie nu poate neglija vointa parlamentului (al acestuia sau al celui ales in 2008), deoarece parlamentul trebuie sa voteze proiectul cu o majoritate de 2/3.
d) In fine, al patrulea principiu defineste o conditie formala, generica si care mi se pare esentiala: cei care alcatuiesc proiectul Constitutiei (la fel ca si cei care il vor discuta si vota in parlament) trebuie sa lucreze - pentru a folosi expresia celebra a filosofului american John Rawls - "sub valul ignorantei": asta inseamna ca ei sa ignore sau sa pretinda ca ignora cine sunt sau vor fi actorii care vor fi distribuiti in rolurile prescrise de Constitutie. Ei trebuie de asemenea sa puna intre paranteze propria lor pozitie politica si institutionala in sistem si trebuie sa decida in mod rational, fara "sa traga cu ochiul" la prietenii lor politici. Vor intalni astfel, cu respectarea punctului a), o "optiune secunda": aceasta nu-i va dezavantaja prea mult, daca vor fi in pozitia slaba candva, dar nici nu le va acorda avantaje supreme, daca soarta ii va distribui in pozitia tare. Aleasa astfel, solutia va fi rationala, adica universalizabila, si nu partizana, cum s-ar intampla daca s-ar baza pe "primele optiuni".
Acum, sa presupunem ca a) este acceptat si ca, macar in aceasta privinta, acest parlament sau cel viitor vor fi dispuse sa modifice substantial actuala Constitutie, astfel incat anumite crize sa capete solutii constitutionale care sa deblocheze situatia politica. In continuare, e indiscutabil ca, avand in vedere actuala discreditare publica a parlamentului, nici o Constitutie parlamentara de tip german nu are nici o sansa sa treaca la un referendum. De asemenea, e limpede ca românii nu vor renunta la dreptul de a-si alege presedintele prin sufragiu universal. Pe cale de consecinta, presedintele va trebui sa aiba anumite puteri executive, deoarece e absurd sa delegi o mare reprezentativitate unui presedinte protocolar.
Pe de alta parte, este utopic sa se presupuna ca un proiect care va da presedintelui dreptul de a dizolva fara probleme parlamentul (sistemul francez) va primi votul a 2/3 din oricare parlament român, tinandu-se seama ca o asemenea majoritate masiva trebuie sa intruneasca voturile mai multor partide sau coalitii. Nici un corp constituit nu e dispus, in conditii normale, la masochism politic. In plus, experienta autoritarismului si totalitarismului trebuie sa ne indemne la prudenta.
Rezulta ca viitoarea Constitutie va trebui sa reprezinte un compromis intre parlamentarism si prezidentialism, la fel ca si cea de acum (orice Constitutie buna e un compromis, incepand cu cea americana). Dar, spre deosebire de cea de acum, ea ar putea clarifica anumite competente si prerogative, evitandu-se astfel, pe cat posibil, crizele de tipul celei din aceasta perioada. Asta, cu conditia ca cei care vor lucra la redactarea proiectului sa respecte punctul d), adica sa aleaga "sub valul ignorantei". De pilda:
Daca sunt adeptul primului ministru, nu voi accepta, in caz de conflict, ca el sa poata fi revocat cu usurinta de presedinte. Daca sunt adeptul presedintelui, voi dori, dimpotriva, ca acesta sa-l poata demite usor pe primul ministru. Daca, insa, nu stiu de care parte ma voi afla in caz de conflict, voi face o "optiune secunda" - anume ca presedintele sa-l poata revoca pe premier, dar numai in anumite conditii, bine definite: de pilda, atunci cand partidul sau coalitia care l-a adus la putere nu mai exista de drept sau politic. (Cand unul dintre partidele care au format coalitia ce a primit votul de investitura iese de la guvernare sau e exclus de la guvernare, guvernul trebuie sa-si prezinte demisia, iar daca n-o face, presedintele il poate demite pe primul ministru.) Se va evita astfel ca un premier sa conduca prin aranjamente de culise, chiar daca alianta care l-a propus nu mai exista; el nu va fi totusi nici la discretia presedintelui, care nu-l va putea demite oricand ar voi.
Sau, daca sunt adeptul premierului, nu voi admite ca presedintele sa aiba drept de veto la numirea ministrilor, pe considerentul ca ei sunt membri ai guvernului. Daca sunt adeptul presedintelui, voi considera necesar acest veto, de vreme ce presedintele pastreaza anumite atributii executive. Dar daca decid "sub valul ignorantei", fara sa stiu de care parte ma voi afla, voi accepta din nou o "optiune secunda". Voi admite vetoul, dar intr-un singur caz, in cel al ministrului de externe, deoarece presedintele are, constitutional, prerogative speciale in acest domeniu, dar il voi refuza in toate celelalte, deoarece presedintele nu are atributii executive in celelalte domenii. Cred ca astfel se pot evita conflictele de tipul celui legat de numirea d-lui Adrian Cioroianu ca ministru de Externe.
In sfarsit, in cazul in care demiterea presedintelui, survenita in urma suspendarii, esueaza la referendum, daca sunt adeptul celor care au votat suspendarea, nu voi accepta o dizolvare a parlamentului in nici o situatie; in schimb, o voi cere imperios, in orice situatie, daca apartin celeilalte tabere, cum e acum cazul cu PD si PLD. Ambele optiuni - fiind "optiuni prime" si contingente - trebuie inlaturate si se cere gasita o solutie "secunda", aleasa "sub valul ignorantei": de pilda, daca Curtea Constitutionala decide ca presedintele nu a incalcat Constitutia, parlamentul va fi dizolvat de drept, in cazul in care se ajunge la referendum si presedintele revine prin castigarea referendumului in functie. In acest caz, parlamentul are impotriva sa nu numai votul popular, dar si Curtea. (Cazul actual.) Dar daca Curtea Constitutionala decide ca presedintele a incalcat Constitutia, parlamentul nu trebuie dizolvat, indiferent de rezultatul referendumului, deoarece el a avut in decizia sa sustinerea Curtii Constitutionale. In acest fel, parlamentul se dizolva numai daca are doi factori de putere impotriva, dar e mentinut daca are impotriva numai unul singur. E rational ca un presedinte care are impotriva lui Curtea Constitutionala, nu numai parlamentul, sa nu poata dizolva parlamentul, chiar daca e validat prin referendum. In acest caz, nesolutionarea conflictului va fi in avantajul democratiei. Si analiza ar putea continua pe acelasi principiu si in celelalte cazuri.
Pe scurt, prezidentialismul si parlamentarismul trebuie temperate in mod rational - ceea ce inseamna ca trebuie facut complet abstractie de chipul personajelor sau partidelor care incarneaza astazi sau ar putea incarna maine institutiile statului.
Vom fi oare capabili - intelectuali, societate civila, oameni politici, juristi - asadar, sa decidem "sub valul ignorantei"? Iata singura intrebare capitala in cee a ce priveste alcatuirea unei noi Constitutii. Restul sunt detalii.
