Contra-facerea

Vechii filosofi erau convinsi ca tot ceea ce se vede, se simte, se gusta, se pipaie, se aude, se miroase tine de aparenta. Pana aici toti erau de acord: lumea nu e chiar ceea ce pare. Cearta începea numai atunci cand trebuia stabilit ce se afla în spate, ce e adevar: atomii, Unul, numerele, Ideile, esentele etc.? Vechile si celebrele dispute au continuat, de fapt, sub alte forme si în timpuri mai recente. Iar chestiunea a început, binisor, sa se lamureasca. Fireste, metodele s-au schimbat si ele.

 Astazi noi stim ca vechii filosofi aveau dreptate: nimic nu e ceea ce pare -  totul e din înlocuitor. Matasea nu e matase, lana nu e lana, cauciucul nu mai e cauciuc: totul e facut dintr-o materie sintetica sau un amestec cu material sintetic, confectionat din tot felul de polimeri, care se înlocuiesc reciproc. Sucurile de fructe se fac cu înlocuitori, vinurile cu chimicale, mezelurile cu E-uri, branzeturile au si ele nu stiu ce... Fructele si legumele sunt coapte la un soare contrafacut, pe un pamant contrafacut si stropite cu apa contrafacuta. Cafeaua la fel, tigarile - ce sa mai vorbim? Marcile de calitate sunt contrafacute de mult: cumperi chinezarii în loc de Philips. Nici chiar falsurile nu mai sunt ceea ce au fost: sunt si ele contrafacute de falsuri la puterea a doua. Nimeni nu mai are curaj sa estimeze valoarea totala a marfurilor contrafacute, deoarece ea se apropie vertiginos de valoarea totala a marfurilor produse.

 Si asta înca nu e lucrul cel mai grav. Partea cea mai trista e ca oamenii si ideile lor sunt si acestea contrafacute. Despre politicieni nu mai vorbim, caci ne-am obisnuit de mult ca majoritatea lor nu e decat o armata de înlocuitori de oameni politici - simple caricaturi contrafacute. Dar ce se întampla cu ceilalti? Copiatul la clasa a ajuns o ocupatie aproape legitima. Redactarea de teze de licenta furate de pe Internet sau cumparate de la altcineva se practica cu pasiune. Treptat, procedeul contrafacerii ideilor s-a extins. Se scriu, se publica carti plagiate în mai mare sau mai mica parte. (Catalin Avramescu s-a specializat, în ultimul timp, în denuntarea unor asemenea plagiate în  Idei în dialog. Dar ce poate face el singur cu marea contrafacere?) Pasaje întregi din alte carti sunt preluate fara semnele citarii si contopite în propriul text. Asa a facut fostul ministru al Sanatatii, Mircea Beuran, oferind astfel un exemplu pretios multor studenti, masteranzi sau doctoranzi. Ca si în cazul marfurilor, nimeni nu stie exact cate titluri academice - de doctor, conferentiar, profesor universitar - sunt contrafaceri si ce anume este din "înlocuitor" la ele.

 Avem zilele acestea un exemplu trist: Sorin Antohi, despre care se aflase ca nu este cine pretindea a fi sub raportul relatiilor sale cu prietenii si cu Securitatea, dovedeste ca este o contrafacere si sub raportul carierei sale universitare. Omul - scriu ziarele - nu are doctoratul, desi pe site-ul  Universitatii Central Europene din Budapesta scrie ca l-a luat în 1995 la Iasi cu profesorul Alexandru Zub. Mai mult, el e de multi ani profesor la Universitatea Central Europeana din Budapesta, a fost prorector, conduce departamentul de istorie al respectivei institutii si a coordonat numeroase doctorate, ceea ce e cu neputinta în mod legal în lipsa titlului de doctor. Faptul ca a scris carti cu care ar fi putut sa-si dea doctoratul nu justifica contrafacerea unei cariere universitare, cu salariu de profesor american si cu alte destule privilegii. Mai notez si ca daca, în cazul relatiilor imunde cu Securitatea, se putea invoca, poate cu dreptate, ca acceptul colaborarii a fost dat de un adolescent santajat de un regim ticalos, contrafacerea unei cariere universitare, dupa 1990, în conditiile libertatii si în strainatate, nu mai are absolut nici o justificare.

Singura consolare - relativ cinica - este ca impostura s-a produs la altii: nu în sistemul universitar romanesc, atat de criticat în ultimul timp, ci în cel maghiar sau poate chiar în cel american.

 Asadar, nimic nu e ceea ce pare: nici marimile, nici culorile, nici stofele, nici sucurile de fructe, nici marcile pantofilor, ba uneori nici profesorii universitari. Nici macar contrafacerea nu mai e contrafacerea de pe timpuri. Candva, data de gol, se sfia, se ferea de privirile celorlalti, încerca sa-si fereasca privirile. Astazi nu mai pare a fi preocupata de astfel de fineturi. Se exhiba fara modestie. Scrie carti despre propria experienta: "cum mi-am contrafacut viata!". Si de ce ar fi modesta? Nu e ea noua realitate din "înlocuitori", fundamentul subzistentei noastre de azi? In curand faptul va trece - mai stii? -  si în cartile sfinte: vom spune nu  Facerea, ci Contra-facerea...