De același autor
Dacă cineva mai naiv (eu, de exemplu) spera că, în noua sa componenţă, CSM va deveni ceva mai reformist, că va pleca urechea mai atent o idee la criticile îndreptăţite ale Comisiei Europene din ultimul raport privitor la starea justiţiei (ca şi ale rapoartelor precedente), că va fi preocupat o picătură în plus de binele public s-a înşelat profund. Prin dispreţul său faţă de reforme şi prin spiritul de corp închis, noul CSM ne face să avem, prin comparaţie, nostalgia celui vechi. Tinerii din CSM nu mai lucrează cu mănuşi, nu se mai ascund după forme ceremonioase, precum „bătrânii“, ci se exprimă cinic şi acţionează fără reţinere în dauna statului de drept şi a democraţiei. Ce vor ei este puterea – puterea absolută peste corpul magistraţilor, apoi desfiinţarea, practic, a sistemului „checks and balances“ în ceea ce-i priveşte, precum şi numeroase privilegii de ordin material şi simbolic, care să-i facă puterea dominantă în stat. Acest lucru apare clar din propunerile unei comisii a CSM, condusă de tânărul judecător Cristi Danileţ, propuneri de viitor, chipurile, pentru îmbunătăţirea activităţii justiţiei.
Ceea ce este evident este faptul că propunerile merg exact în răspărul criticilor şi al aprecierilor pozitive aduse de Comisia Europeană. Dacă aceasta a relevat o îmbunătăţire a activităţii Parchetului General şi a DNA şi a criticat CSM, Comisia Danileţ arată pumnul şi cere ca procurorul general şi şefii DNA, DIICOT să fie numiţi de CSM, şi nu, ca acum, de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei. Tot Comisia Danileţ pare supărată că nu are destulă putere la Curtea Constituţională şi că, deci, anumite schimbări constituţionale în defavoarea CSM ar putea fi cândva posibile. Pentru a se asigura împotriva unei astfel de „orori“, Comisia ar vrea ca CSM să propună trei judecători ai Curţii Constituţionale sau, mai bine, ca în ansamblul ei CC să devină o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ai cărei membri sunt desemnaţi de CSM). Domnul Danileţ pare că vrea să protejeze CSM şi justiţia română de ingerinţele politicului. Foarte bine. Dar domnia sa nu este deloc la fel de interesat să protejeze şi celelalte puteri în stat de ingerinţele justiţiei. Cum altfel s-ar putea explica propunerea care cere „instituirea avizului conform al secţiilor reunite ale ÎCCJ pentru ordonanţele de urgenţă ale guvernului în chestiuni de interes public şi probleme de drept de importanţă deosebită“? Evident, acceptarea propunerii ar însemna desfiinţarea de facto a ordonanţei de urgenţă (ce fel de urgenţă când are de trecut prin ÎCCJ?). Că s-a abuzat, la noi, de ordonanţa de urgenţă e foarte adevărat.
Dar limitarea acestui abuz ţine de resortul parlamentului, şi nu al instanţelor judecătoreşti, care nu trebuie să intervină în procesul legislativ, ci numai să judece în conformitate cu legislaţia existentă. Acesta este principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, principiu pe care d-l Danileţ îl ignoră sau, mai exact, lasă impresia că îl ignoră. Pe de altă parte, dacă Comisia doreşte ca ministrul Justiţiei să nu mai fie membru de drept CSM, ea vrea, dimpotrivă, participare la dezbateri în comisiile parlamentare. Nu se specifică dacă vrea şi drept de veto.
Într-un moment când se discută despre necesitatea răspunderii mai clare a judecătorilor pentru deciziile ilegale date (de exemplu, pentru cele din pricina cărora CEDO a obligat statul român să plătească daune importante), Comisia are impertinenţa să ceară „abrogarea dispoziţiilor legale ce reglementează în prezent răspunderea magistraţilor pentru daunele provocate ca urmare a unor erori judiciare“. Ştim că papa nu poate fi tras la răspundere, deoarece nu greşeşte. Magistratul român – după filosofia tânărului Danileţ - e mai ceva: el nu poate fi tras la răspundere nici măcar atunci când greşeşte! Mă întreb: de ce n-ar exista acelaşi principiu şi cu medicii (Colegiul Medicilor e, oricum, foarte lent în a sancţiona culpa medicală), dar şi cu profesorii de toate gradele, în plus cu inginerii, arhitecţii şi toţi ceilalţi? Să se stabilească prin lege că, dacă se prăbuşeşte un pod fiindcă a fost prost calculat, constructorul nu răspunde nici material, nici penal. (Sau răspunde, numai dacă s-a întâmplat să fie pe pod membrii CSM!)
Dar propunerile Comisiei Danileţ merg şi mai departe, sfidând direct opinia publică şi bunul simţ, în general. Se propune ca toţi magistraţii (judecători şi procurori, indiferent de vechime şi loc de muncă) să aibă statut de „demnitari“, la fel ca parlamentarii, preşedintele, judecătorii CC şi cei ai ÎCCJ, procurorul general. România – s-a spus – va deveni, în această situaţie, ţara cu cei mai mulţi demnitari în cifră absolută. De aici vor veni şi diferite privilegii: maşină la dispoziţie, secretară, birouri personale cu miile etc. Te întrebi: de ce nu ar fi în aceeaşi situaţie şi primarii, consilierii municipali şi comunali, consilierii judeţeni (parte a Legislativului, respectiv Executivului local)? Pofta de parvenire a acestor „juni“ magistraţi corupţi moral, deveniţi peste noapte persoane importante, se pare că nu are limite şi, bineînţeles, ea nu se împiedică nici în chestiuni de buget. În plus, ei cer şi să fie ridicate diferitele interdicţii „excesive“ care „afectează drepturile şi libertăţile magistratului şi ale familiei sale“, spus pe româneşte, vor liber la afaceri, la firme private etc.
După astfel de propuneri neruşinate, n-ar mai rămâne decât să prevedem în Constituţie că cine critică CSM şi actele sale merită cel puţin o amendă substanţială, dacă nu şi mai rău. Dar să nu anticipăm. Mă tem că runda următoare de propuneri va conţine şi această „firească“ reglementare! //
Citeste si despre: coruptia magistratilor, raspunderea magistratilor, independenta justitiei, conflictul dintre justitie si Legislativ, drepturile si libertatile magistratului.
