De același autor
Cu câteva zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale, simt nevoia să explic cititorilor mei votul pe care îl voi depune în urnă.
Voi vota cu Traian Băsescu şi încă fără niciun fel de ezitare. Ceea ce nu înseamnă că îl văd pe Traian Băsescu ca pe un cavaler imaculat al dreptăţii. Actualul preşedinte a greşit adesea, de exemplu, aducând în jurul său oameni de rea calitate, compromiţându-se prin nepotism, exprimându-se nu o dată fără perdea şi insultător, învrăjbind fără motiv oameni care i-ar fi putut rămâne alături. Mai rău, a făcut erori tactice importante, cum ar fi înglobarea PLD-ului în PD sau aceea că, după ce a adus PSD la guvernare în 2008 (gest îndrăzneţ, destinat ieşirii din izolarea politică), a permis unor capete înfiebântate şi seci din PD-L să se scuture prea uşor şi într-un moment nepotrivit de aliaţi, subestimând grav reacţia PSD. În general, a fost lipsit de diplomaţie, preferând, chiar şi atunci când nu era cazul, atacurile frontale unor mişcări prin învăluire.
Băsescu trebuie totuşi comparat cu ceilalţi politicieni români de azi, şi nu cu un ideal de neaflat încă. Aşadar, voi vota cu Băsescu, pentru că:
1. Are aproape toată lumea (partidele, în afara PD-L, 80% din media de influenţă, „mogulii“) împotrivă. Această coalizare generală (unde se întâlnesc PRM şi UDMR) ar fi legitimă, numai dacă, într-adevăr, Băsescu ar fi un dictator sinistru, aşa cum e descris uneori. Or, nicio acţiune efectivă de până acum nu indică nici pe departe asemenea veleităţi ori un comportament dincolo de limitele Constituţiei. Niciodată presa n-a fost mai liberă în România, liberă să-l atace sistematic şi continuu pe şeful statului. În consecinţă, înseamnă că ura pe care i-o poartă o bună parte a clasei politice, care a mers până la încercarea de a-l demite în 2007, se explică, cel mai plauzibil, prin refuzul preşedintelui de a juca după regulile încetăţenite.
2. Or, exact asta îmi doresc, ca un politician român să aibă curajul să nu joace după regulile încetăţenite sau măcar să „iasă din rând“ într-o anumită măsură: de exemplu, să nu asculte de „mogulii“ care vor să conducă ţara, dar nu au curajul sau capacitatea să fie ei înşişi conducători politici, precum Berlusconi în Italia, şi atunci acţionează prin intermediul unor politicieni aserviţi – vezi cazul „mogulului“, pigmeu politic, Voiculescu.
3. A încercat, în măsura posibilului şi cu susţinerea UE, să reformeze sistemul de justiţie, susţinând-o pe Monica Macovei, pe Daniel Morar, pe Codruţa Kövesi. Rezultatele de până acum rămân modeste, dar nu din vina lui, ci a clasei politice care s-a opus cu ferocitate, cât şi a magistraţilor din CSM şi alte locuri, nedesprinşi de privilegiile de castă.
4. Doreşte reforma statului, favorizată şi de majoritatea populaţiei, aşa cum a arătat referendumul. Aceasta presupune nu numai o reformă constituţională importantă, dar şi eliminarea grupurilor privilegiate prin legi speciale – pe scurt, o „nouă republică“. Este singurul program demn de un candidat la preşedinţie pe care l-am putut nota în această campanie.
5. A condamnat public comunismul, în mijlocul huiduielilor stârnite de C.V. Tudor şi ai săi, cu complicitatea şi lipsa de reacţie a unei mari părţi a parlamentarilor PSD şi PNL. Toţi aceştia, în ochii mei, nu se vor putea spăla prea curând de complicitatea şi laşitatea lor într-o chestiune, fie şi simbolic, esenţială.
6. Ştiu că sunt oameni de bună-credinţă care vor accepta cam tot ceea ce am scris aici, dar care, pe 6 decembrie, nu se vor prezenta la vot ori vor da un vot alb sau anulat. Ei sunt terifiaţi de perspectiva instabilităţii politice, iar imaginea unui Băsescu conflictual, aparent incapabil să găsească soluţii de compromis rezonabil, îi împiedică să-l voteze. Vreau să le spun acestora că, mai întâi, imaginea de haos şi catastrofă este, în proporţie de 70%, creată cu bună ştiinţă de trusturile de presă şi că ei sunt victimele acestei campanii, nici măcar prea subtile. În al doilea rând, le spun că se cuvine să distingă între conflict de dragul conflictului şi conflict de dragul unei cauze pentru care merită să lupţi. Pacifismul, în orice condiţii, s-a dovedit a fi adesea şi pretutindeni o politică rea, obligând mai târziu la lupte mult mai dificile şi mai costisitoare.
Iată motivele mele. Nu ştiu dacă am convins pe cineva care să nu fi fost deja convins. Dar, vorba lui Martin Luther: „Aici stau şi nu pot altfel“. //
