Declinul Europei

Daca Traian Basescu, la revenirea de la Consiliul Eu­ro­pean de la Ljubljana, n-ar fi dat un raspuns prea putin ele­gant intrebarii unei jurnaliste de la RFI, aproape nimic despre grava criza con­sti­tu­tio­na­la prin care trece UE n-ar fi razbatut la urechile pu­bli­cu­lui romanesc. Pentru aces­ta, proverbul "camasa e mai aproape decat haina" s-a transformat in miopie to­ta­la si refuz de a mai privi peste gardul stramt al tarii, ba chiar al judetului. Evident, e ajutat la aceasta per­for­man­ta de presa, care, invocand Dumnezeul-rating, ex­pe­dia­za constant si in mod stupid politica internationala si europeana la coada stirilor, evi­tand mai ales sa con­sa­cre acestor subiecte dezbateri se­rioase.

Or, exact pe cand romanii votau la alegerile locale cu un entuziasm variind de la rece, in Bucuresti, la fierbinte in Sintesti, irlandezii, cunoscuti in folclorul popoarelor pen­tru bere, catolicism si incapatanare, spuneau "NU" Tra­tatului de la Lisabona. Acesta cuprinde Tratatul de Re­forma Constitutionala a Uniunii Europene, elaborat si mai ales reelaborat dupa esecul referendumurilor din 2006 din Franta si Olanda.

Lucrurile sunt, dupa parerea mea, chiar mai grave decat acum doi ani. Mai intai, atunci a fost prima oara, acum lucrurile se repeta, ceea ce este, cum se stie, "dia­bo­lic". Apoi, Tratatul Constitutional a fost, intre timp, amen­dat si "moderat", pentru a calma ceva mai bine te­me­rile euroscepticilor. S-au facut compromisuri si con­ce­sii. Ce altceva se mai poate face? Pe de alta parte, Ir­lan­da nu e Franta si Olanda, tari fondatoare ale UE. Franta - ca mare fosta putere - avea intr-un fel dreptul moral sa fie imbufnata; oricum vremurile lui Napoleon s-au dus pen­tru totdeauna! Olanda - ca importanta contributoare la bugetul Uniunii - inca si mai mult era indreptatita sa se intrebe pentru cine si pentru ce plateste. Dar, in cazul Ir­landei, asemenea mofturi sunt nelalocul lor. Irlanda, dintre tarile mici, e aceea care a profitat in modul cel mai solid si mai decisiv dupa admiterea in UE, in 1973, de­ve­nind, in cateva decenii, dintr-o tara saraca, una extrem de prospera si cu o puternica rata de crestere. Meritele proprii ale irlandezilor sunt de netagaduit, dar avantajele obtinute de ei de pe urma UE sunt si ele tot la fel. Ne­re­cu­nostinta - numele tau este Irlanda!

Lucrul poate si mai grav este ca, izolat cum pare, ca­zul Irlandei ar putea constitui de fapt regula, si nu ex­cep­tia: guvernul irlandez s-a dorit mai democrat decat ce­lelalte si a supus la referendum popular tratatul pe care cele­lal­te tari membre l-au ratificat sau il vor ratifica numai in parla­men­te. Nu intamplator ele au decis astfel, dupa 2006: se stia ca in multe tari populatia nu va vota fa­vorabil tra­ta­tul. Recursul la popor e nobil, dar riscant: vorba lui Jean-Jacques Rousseau: "Poporul vrea in­­tot­dea­una bi­nele, dar nu il vede intotdeauna". Miopia despre care vorbeam e, din pacate, o caracteristica bine ras­pan­di­ta printre natiunile europene, asa ca nici macar nu avem motive sa fim complexati. Avem insa destule sa fim in­­gri­jorati.

Paradoxul este ca, tot in aceste saptamani si luni, con­­sumatorul european este agasat si afectat de cres­te­rea pre­turilor la alimente si mai ales la petrol. Dar poli­ti­cie­nii nu pot face nimic, daca Uniunea ramane slaba, fara o poli­ti­ca externa clara, fara un tratat constitutional, fara hota­ra­rea de a actiona impreuna, fara anumite sa­cri­ficii. Hugo Chavez, dictatorul venezuelean, prieten cu Castro, a sim­tit momentul oportun si a amenintat tarile eu­ropene ca ar putea opri exporturile de petrol in aceste tari, daca Uniu­nea continua sa impuna restrictii imi­gran­ti­lor din afa­ra Uniunii. Chavez a vazut bine slabiciunea Uniunii si nu si-a putut reprima placerea de a-l umili pe fos­tul "imperialist", silindu-l sa tremure la gandul pretului pe care l-ar putea plati pentru a face plinul rezervorului, cand nu la perspec­ti­va noilor valuri de imigranti, daca s-ar supune santajului.

Iar Chavez nu e singurul care observa slabiciunea Eu­ropei si se gandeste sa profite. Putin, seicii arabi, Ira­nul - toti au citit presa, au ascultat comentariile analis­ti­lor si au inteles perfect mesajul votului irlandez: Europa uni­ta cu adevarat - o autentica putere mondiala, nu doar eco­nomica, dar si politica si militara - nu va exista. Acest viitor s-ar putea sa fie in consonanta, de fapt, cu ceea ce isi doresc majoritatea irlandezilor, dar si, pro­ba­bil, majoritatea francezilor, olandezilor, germanilor etc. Numai ca exista o mare diferenta: aceasta majoritate europeana comoda, indolenta, egoista nu intelege ca a nu avansa pe calea unitatii inseamna declinul irevocabil pentru societatile lor. Dar poate ca trebuie sa avem cu­ra­jul a privi lucrurile invers: Europa e in declin, nu fiindca nu mai doreste constituirea sa ca un suprastat confe­de­ral, ci nu-si doreste aceasta constituire, nu si-o mai poa­te dori, fiindca este deja in declin. Iar Chavez, Putin, Ah­madinejad & Co. vad, compara si stau la panda.