De același autor
Va sa zica, avem corpuri simple si compusi: simplele sunt de doua feluri - ministri simpli si parlamentari simpli, care, la randul lor, sunt deputati simpli si senatori simpli. Compusii sunt ministri-parlamentari sau parlamentari-ministri, dupa caz.
Parlamentarii simpli pot fi trimisi in judecata ca mine si ca dumneata, dar nu li se poate face perchezitie la domiciliu fara acordul Camerei din care fac parte, acord care, desigur, nu prea vine niciodata - vezi cazul Adrian Nastase. Ei au apoi imunitate pentru orice spun in cadrul dezbaterilor si pentru orice voteaza, chiar daca mai tarziu se dovedeste ca a fost vorba despre acordarea unor privilegii economice familiei sau apropiatilor lor. Ministrii simpli nu pot fi trimisi in judecata decat cu voia presedintelui, care si-a pierdut comisia care il aviza. La ministrii-parlamentari trebuie doua avize: de la presedinte si de la parlament. Asa a hotarit Curtea Constitutionala. Trebuie sa fie amandoua pozitive pentru ca parlamentarul sa poata fi anchetat? Nu se stie.
In aceeasi situatie sunt si fostii ministri si fostii ministri-parlamentari acuzati pentru fapte legate de mandat. In adanca ei intelepciune, Curtea Constitutionala a decis ca, desi fosti, ei tot imunitate au, la fel ca si actualii ministri. Bineinteles ca nici fostii parlamentari nu pot fi niciodata trasi la raspundere juridica pentru ceea ce au votat sau declarat pe cand erau parlamentari. Dar sa nu uitam de presedinte: acesta are imunitate absoluta - nu poate fi judecat pentru nimic in timpul mandatului, nici macar pentru un delict de circulatie, de parca persoana sa ar fi, in aceasta perioada, sacrosancta, precum a regilor de drept divin din trecut. Nu stiu ce va hotari Curtea Constitutionala pentru fostii presedinti care nu sunt nici ministri, nici parlamentari.
Asadar, sintetizand, avem urmatoarele grade de imunitati: gradul intai - imunitatea presedintelui. Absoluta. Gradul doi - a ministrilor-parlamentari - mare, in practica greu de strapuns, din cauza solidaritatii de corp. Gradul trei - a ministrilor simpli - mai redusa, dar cu valoare si pentru trecut. Totul e sa nu fie certati cu presedintele. Gradul patru - imunitatea parlamentarilor simpli - mai redusa, dar utila oricum si eficienta, deoarece se bazeaza si ea pe o solidaritate de corp.
Existenta acestor patru grade de imunitate - introduse printr-o combinatie de manevre politice, constitutionale si juridice - arata esecul patent al tentativei de a alcatui in România un stat de drept sau o republica, in sensul profund al cuvantului. Ceea ce avem este o pseudo-republica, care a legiferat si a tradus in hotarari ale Curtii Constitutionale inegalitatea in fata legii. De asemenea, ea a legiferat, cel putin in unele cazuri, spiritul corporatist - adica principiul potrivit caruia cineva nu poate fi judecat decat de egalii sai. Si atentie: nu ne referim aici la inegalitatea de facto dintre bogat si sarac in procese si diferite situatii administrative - aceea e macar ilegala. Aceasta, despre care vorbim, e de jure, statutand existenta unui stat inegalitar si oligarhic.
Cineva ar putea sustine ca aceste imunitati sunt menite sa compenseze anumite consecinte pe care le-ar putea avea tracasarea unor demnitari in timpul mandatului. Cum si-ar putea desfasura activitatea un ministru, daca el e tot timpul in procese? Dar acest argument, valabil in sine, nu e valabil pentru "fosti". De asemenea, nu e deloc clar de ce un ministru-parlamentar trebuie sa fie mai aparat decat un ministru simplu. Sunt tracasarile mai numeroase, mai perfide in cazul sau?
E evident ca sistemul acesta de imunitati nu a fost conceput pentru a face mai eficienta activitatea guvernului, ci are functia de a proteja o oligarhie, ca sa nu spunem o casta, care devine pe zi ce trece mai puternica si mai lipsita de scrupule. Cred ca pentru foarte multa lume e clar acest lucru. Dar e curios ce rar auzim spunandu-se cuvintul "oligarhie" sau "casta" la televiziuni. Explicatia sa fie - vorba lui Traian Basescu - "tonomatele cu euro" in care s-au transformat numerosi jurnalisti?
